Neamţ: 8.000 de oameni au fost evacuaţi din calea Siretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste jumătate din localităţile judeţului au fost afectate de inundaţiile produse în ultimele două săptămâni.

Citeşte şi:

Peste 1200 de nemţeni din Dămuc și Bicaz Chei sunt izolați de ape

6.000 de localnici de pe malul Siretului, evacuaţi din calea viiturii

A început evacuarea persoanelor din calea viiturii de pe Siret

IALOMIŢA: LA FETEŞTI A ÎNCEPUT EVACUAREA POPULAŢIEI

În urma ploilor căzute în Neamţ, în perioada 19 - 30 iunie, 43 de localităţi au fost afectate de inundaţii.

Apele au distrus drumuri judeţene, comunale şi săteşti, poduri, podeţe şi punţi pietonale, apărări de maluri, ziduri de sprijin, diguri de protecţie şi au fost colmatate albiile râurilor.

Au fost afectate patru oraşe - Roman, Târgu Neamţ, Roznov şi Bicaz, 39 de comune şi patru ocoale silvice. 1.057 de locuinţe au fost inundate şi şase poduri au fost distruse de ape.

Deşi nu au existat victime, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, 400 de gospodării din Neamţ au rămas izloate în urma inundării drumurilor de acces.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat deja ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, deblocarea de la Rezervele Statului a unor cantităţi de produse de primă necesitate pentru cele aproape 8.000 de persoane care au fost evacuate din zonele afectate  în urma creşterii debitului râului Siret.

Totodată, au decis să strângă şi ajutoare de la populaţie şi de la persoane juridice care doresc să doneze. „Vom organiza două puncte de colectare a ajutoarelor. Aş dori să fac un apel spre cei care doresc să ajute, să doneze în special alimente nealterabile şi cu termen mai lung de valabilitate, articole de îmbrăcăminte şi lenjerie de pat, cu rugămintea  să fie nouă sau în stare foarte bună şi curăţată,  şi, deasemenea pături", a declarat Mihai Archip, prefectul judeţului Neamţ.

Centrele de colectare ajutoare sunt în municipiul Piatra Neamţ - la sediul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi în municipiul Roman la sediul Detaşamentului de Pompieri.

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite