UPDATE Dimitrie Sturdza despre Balc: "E cea mai bună vânătoare organizată în Europa, într-un țarc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânătoarea de la Balc a început în această dimineață. Milionarii Europei au sosit la primele ore pe domeniul concesionat de omul de afaceri Ion Țiriac, în județul Bihor. Pregătirile pentru vânătoare s-au desfășurat în spatele porților închise. Doar prințul Dimitrie Sturdza și omul de afaceri Elan Schwartzenberg au făcut declarații pe marginea evenimentului.

Miliardarii invitaţi la Balc au avut o primă zi de vânătoare reuşită. Invitaţii omului de afaceri au împuşcat în jur de 150 de mistreţi, urmând ca mâine dimineaţă, la ora 8.00, să se reîntoarcă în ţarc pentru o nouă partidă de vânătoare, ultima din acest an. Ziua de astăzi continuă cu o petrecere dată de Ion Ţiriac la conacul de pe domeniu. Pe lângă bucatele tradiţionale, invitaţii vor avea parte şi de muzică româneacă. În acest an, atmosfera de la Balc este întreţinută de Gheorghe Zamfir şi lăutarii Gina Lincan, Petrică Andrei, acordeonistul Marian Mexicanu, ţambalistul Luis Iordache şi Valentina Mocanu.

ora 17.00
Prima zi de vânătoare de pe domeniul de la Balc se apropie de sfârşit. O parte din vânători au părăsit deja ţarcul. Inspectorii sanitar-veterinari vor colecta probe de la mistreţii împuşcaţi în prima zi. Probele vor fi trimise cu un laborator mobil la Oradea, pentru analize, în această seară.

ora 13.30
Prima partidă de vânătoare a luat sfârșit. Vânătorii au ieșit de pe domeniul de la Balc și au plecat spre locurile unde au fost cazați, urmând să se întoarcă mai târziu pentru a doua partidă. Între timp a sosit la Balc mașina frigorifică în care vor fi ținuți mistreții, care la finalul vânătorii vor fi donați de omul de afaceri Ion Țiriac, carnea urmând să ajungă la orfelinate și aziluri de bătrâni.

La Balc se află și inspectorii sanitar-veterinari. Potrivit unor surse, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au fost puși de Ion Țiriac să semneze un acord de confidențialitate prin care s-au angajat că nu vor da niciun fel de informații despre ce se întâmplă în interior. "Vânătoarea decurge normal. Culegem probe de sânge și probe din organele interne pentru a face testul trichineloscopic, testul pentru pestă și pentru febră aftoasă. Testul trichineloscopic va fi făcut în noaptea asta, restul vor fi gata săptămâna viitoare pentru că nu sunt la fel de urgente", a declarat directorul DSVSA, Sorin Hodișan.

UPDATE Elan Schwartzenberg susţine că vânătoarea de la Balc este o lecţie de politică externă

Primii care au sosit pe domeniul de vânătoare Wild Club Boar, concesionat de Ion Țiriac la Balc, au fost gonacii și vânătorii, localnici angajați de omul de afaceri pentru partida de vânătoare din acest an. De această dată, cei circa două sute de gonaci s-au strâns în spatele porților de la intrarea pe domeniu, nu pe câmpul din față, cum făceau până acum. Toți au fost instruiți să nu sufle o vorbă despre ce se întâmplă în interior. Până la sosirea invitaților, gonacii și vânătorii au primit instructajul și vestele reflectorizante. Oamenii vor fi plătiți la fel ca anul trecut,  un gonaci cu 50 de lei pe zi, un vânător  cu 75 de lei, iar cei care transportă cu maşinile mistreţii - 130 de lei.

Ecologiștii îl atacă pe Ion Țiriac: „Partida de vânătoare de la Balc este un abator în aer liber”

Vânători din toată Europa

Invitații omului de afaceri au sosit pe domeniul de vânătoare în jurul orei 8.00. Primul și-a făcut apariția omul de afaceri Elan Schwartzenberg. L-au urmat invitații străini, aduși cu o dubită cu geamuri fumurii. Ultimul sosit a fost prințul Dimitrie Sturdza, prezent la vânătoare și în anii trecuți. A fost singurul care a acceptat să facă o declarație oficială și a ținut să laude organizarea de la Balc, spunând că este cea mai bună vânătoare organizată în Europa, într-un țarc. "Și în acest an va fi foarte foarte bine. Sunt aici oameni foarte bine văzuți în toată Europa, care au venit la Balc să se întâlnească. Cel puțin mai sunt câțiva care mai vin în mizeria pe care o avem în țara asta. Vin și este un foarte bun PR făcut de domnul Țiriac, chiar dacă e făcut la vânătoare și știu că nu vă place", a declarat prințul Sturdza înainte de prima partidă de astăzi.  "Uite că se poate și în România. E cea mai bună vânătoare organizată în Europa, într-un țarc. Și țarcul e foarte mare, așa că mistreții au toate șansele să scape", a continuat Dimitrie Sturdza, ca replică că acuzele ecologiștilor. El a ținut să precizeze că relațiile dintre el și Țiriac sunt foarte bune, chiar dacă anul trecut au existat zvonuri că prințul a lipsit de la vânătoare din cauza unor neînțelegeri. "Suntem ca frații. Ne-am mai certat, dar altfel suntem ca frații", a spus Sturdza.



Dă click pe poză pentru o fotogalerie de la Balc

image

Invitații lui Țiriac

În jur de 30 de vânători din toată Europa au venit și în acest an la Balc. Printre ei se află  George Marsan - primarul din Monaco, Wolfgang Porsche (moştenitor al imperiului auto german Porsche), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler), José Merino Jiménez (bancher spaniol), Inigo Herrera (fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei), Peter Rau (fost membru în conducerea concernului Mercedes), Volker Schmidt (unul dintre cei mai mari vânzători de publicitate sportivă din Europa). Nu lipsesc Mihai Tufan, Dragoş Grigoriu (manager Aegis Media România, fost proprietar al Tempo Media) și Dragoş Dobrescu (om de afaceri din domeniul imobiliar).
Prima partidă de vânătoare a început în această dimineață, urmând ca astăzi să mai aibă loc una. Ultima partidă este programată pentru mâine dimineață. Miliardarii Europei au fost primiți la Balc ieri, cu țuică și bucate tradiționale românești: sarmale, cârnăciori, tobă, mămăliguţă, şorici, jumări, vin şi ţuică fiartă. De-a lungul șederii lor la Balc, vânătorii lui Țiriac se vor delecta cu muzica lui Gheorghe Zamfir, dar și cu cea a lăutarilor Gina Lincan şi Petrică Andrei, acordeonistul Marian Mexicanu, ţambalistul Luis Iordache, dar şi Valentina Mocanu.



Omul de afaceri Mihai Tufan, invitat la Balc, a venit singur, cu un avion, de la București


Vânătorii lui Țiriac au ocolit Aeroportul Oradea

Lecție de politică externă

image

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, invitat si in acest an la vânătoarea de la Balc, a declarat că evenimentul este de fapt un prilej de socializare între oamenii de afaceri din toată Europa şi o ocazie bună ca aceştia să vadă frumuseţile României. "Sâmbătă şi duminică va avea loc vânătoarea propriu zisă, care e compusă din socializare, împrietenire, discuţii, mese şi toate tradiţiile vânătoreşti. E o lecţie de politică externă şi de economie care poate fi predată la Balc, sub bagheta lui Ţiriac, care cred că reuşeşte să îmbine utilul cu plăcutul", a declarat Elan Schwartzenberg. El estimează că în cele două zile vor vâna în jur de 200 de mistreţi din cei 700 sute de pe domeniu.

Trei bihoreni au fost prinși în flagrant de polițiști la braconaj de mistreți, la Balc

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite