Modernizarea Aeroportului din Iaşi a intrat din nou la apă. Din proiect a rămas doar pista (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Cios, vicepreşedintele Search Corporation prezintă proiectul modificat al Aeroportului
Ştefan Cios, vicepreşedintele Search Corporation prezintă proiectul modificat al Aeroportului

Şefii Consiliului Judeţean Iaşi au reanalizat astăzi proiectul de modernizare al Aeroportului Internaţional Iaşi, dar nu la investiţia iniţială, de 200 de milioane de euro, ci la una redusă la 84 de milioane de euro.

Aeroport de compromis pentru capitala Moldovei. Modernizarea aerogării ieşene se reduce cu 60%

Noua variantă a fost prezentată de consultanţii firmei Search Corporation. Concluzia cercetării preliminare a fost că soluţia cea mai adecvată în momentul de faţă este să se renunţe la construirea unui nou terminal şi să amenajeze doar noua pista, în lungime de 3.000 de metri, care să permită aterizarea avioanelor de dimensiuni mari. Noua variantă, evaluată la aproximativ 40 de milioane de euro, va fi analizată de consilierii judeţeni, după ce va fi pusă pe hârtie de consultanţi.

Ştefan Cios, vicepreşedintele Search Corporation prezintă proiectul modificat al Aeroportului

„Soluţia de avarie este să se facă o nouă pistă, racordul cu cea pe care o avem şi să funcţionăm câţiva ani cu terminalul existent şi cu cel Schengen care va fi construit. Investiţia ar fi etapizată, iar între timp, traficul ar putea creşte, iar marile companii ar veni la Iaşi", a spus preşedintele CJ, Constantin Simirad.

Ieşenii, condamnaţi la mega-investiţie din bani publici. Aeroportul nu poate fi realizat din fonduri europene, ci din cele ale judeţului

Firma Search Corporation care a realizat proiectul iniţial al modernizării Aeroportului trebuia să vină astăzi cu o soluţie tehnică pentru o investiţie micşorată la 84 milioane de euro. Concluzia specialiştilor i-a nemulţumit pe şefii judeţului. Proiectanţii au spus că noua investiţie nu poate fi realizată pe baza studiului iniţial pentru care au primit 2 milioane de euro şi că acesta ar trebui refăcut, în schimbul sumei de 400.000 de euro.

„Proiectul iniţial nu mai este valabil, trebuie reproiectat, fiecare element trebuie redimensionat, mai sumar, la strictul necesar. Putem să păstrăm din vechiul proiect doar documentaţia pentru pistă, restul trebuie modificat şi regândit în totalitate", a spus Ştefan Cios, vicepreşedintele Search Corporation.

Schiţa proiectului de modernizare al Aeroportului Iaşi

Gropi şi maidanezi la Aeroportul Iaşi

Pentru o investiţie de 84 milioane de euro, firma a propus să se renunţe la terminalul cargo şi la construcţia unui hangar şi să ridice un terminal redus la jumătate faţă de cel proiectat iniţial, de doar 11.000 de metri pătraţi, care să proceseze doar 400 de pasageri pe oră şi nu 800, cum se dorea iniţial. „Pentru noua investiţie, trebuie reproiectată altă reţea de canalizare, tot sistemul de iluminare şi sistematizarea vertical. Acest nou proiect tehnic ar costa 400.000 de euro", a mai spus vicepreşedintele Search Corporation.  

Refuzând categoric să mai plătească un alt proiect al Aeroportului, conducerea judeţului a ales o soluţie de avarie, o investiţie cu 80% mai mică faţă de cea iniţială.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite