Stiri din Iasi

UPDATE Iaşiul, paralizat luni dimineaţă de ninsoare. Călătorii aşteaptă zeci de minute în staţii microbuzele care nu mai opresc

6 februarie 2012, 08:35 |  Autor: Dana Chiru, Mirela Cimpoi | 

Cuvinte cheie: iasi, adevarul, stiri din iasi, zapada, informatii din iasi, trafic, ninsoare, ger, drumuri blocate deszapezire, RATP, primar, utilaje, intarzieri,

Iașiul acoperit de zăpadă

Iașiul acoperit de zăpadă

 

În acest final de săptămână la Iaşi ninsoarea nu a contenit. Drept urmare, nu există în acest moment niciun drum practicabil în municipiu. Stratul de zăpadă pe arterele din oraş este de minim 5 centimetri.

Ora 17.00 Magistraţii, personalul auxiliar, şoferii şi jandarmii de la instanţele ieşene au ajutat la deszăpezire în jurul Palatului de Justiţie. Aceştia au pus mâna pe lopeţi după ora 16.00.

Ora 16.50: Cinci curse aeriene au fost anulate luni din cauza condiţiilor meteorologice. Astfel, cursele de la Iaşi spre Bucureşti şi Timişoara nu au putut fi operate. O singură aeronavă a ajuns la Iaşi de la Bucureşti luni, în jurul orei 11.00, dar cu o întârziere de o oră şi jumătate.

Aeroportul din Iaşi va fi închis timp de 20 de zile

Aeronava care trebuia să ajungă la Iaşi de la Viena a fost redirecţionată spre Bucureşti. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi susţin că, cel mai probabil, activitatea va fi reluată în condiţii normale marţi dimineaţă. 

Ora 10.50: Ninsorile au dat peste cap şi activitatea la Aeroportul Iaşi. Cursele Bucureşti-Iaşi au întârzieri de peste o oră şi jumătate. Astfel, cursa companiei Tarom care trebuia să ajungă la Iaşi la ora 9.05 a aterizat pe pista din capitala Moldovei la ora 10.50.

„Aeroportul nu este închis, este operabil. Avem ceva probleme cu întârzieri la curse“, a spus Gheorghe Corjăuţanu, directorul Aeroportului.

Nervi întinşi la maximum de haosul provocat de zăpadă. Angajaţi RATP agresaţi în trafic la Iaşi FOTO

Ora 10.10:Şefii Regiei Autonome de Transport Public dau vina pe conducătorii auto pentru întârzierile autobuzelor şi tramvaielor în trafic. Edilii susţin că şoferii nu ar trebui să circule pe banda destinată tramvaielor sau în zona macazurilor.

Imagini din Iaşiul sub asediul ninsorilor FOTOGALERII

„Probleme nu sunt din punct de vedere al unităţilor. Din păcate, se circulă extrem de greu. Problema este că tramvaiele aşteaptă autoturismele care circulă pe banda lor pentru că este foarte aglomerat şi prima bandă este ocupată de nămeţi", a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.

Edilii au scos pe trasee toate mijloacele de transport, 72 de autobuze şi 70 de tramvaie, dar nu plănuiesc să suplimenteze numărul vehiculelor pe motiv că nu mai au unităţi disponibile.

Ora 9.50: În cartierele oraşului situaţia este şi mai gravă. Străzile sunt impracticabile, iar şoferii care se avântă să iasă din parcări rămân împotmoliţi. Şi drumul de acces spre unele şcoli este blocat, deşi edilii se lăudau că nu vor fi probleme luni dimineaţă în zona unităţilor de învăţământ. Detalii aici.


Dă click aici să vezi cum arăta strada din faţa Grupului Şcolar Economic de Turism din Mircea cel Bătrân.

Ora 9.25: Sute de ieşeni au întârziat în această dimineaţă la serviciu. „Am făcut 50 de minute cu autobuzul de la Kaufland Păcurari până în Bucşinescu pentru că nu este deszăpezit drumul. De obicei făceam cam 20-25 de minute. Cel mai mult, 15 minute, am făcut între Petru Poni şi BCU“, a povestit Elena Surugiu, o tânără de 21 de ani. 

Iaşi, bilanțul ninsorilor: școli închise, străzi blocate, oameni cu fracturi FOTO

Ambulanţe întârziate de troienele de zăpadă

Ora 8.41: Nici tramvaiele nu pot circula mai repede din cauza drumurilor acoperite de zăpadă. Şoferii care se grăbesc circulă inclusiv pe şinele mijloacelor de transport electrice, împiedicând deplasarea acestora.

Un alt cititor sesizează că pe Bulevardul Alexandru cel Bun din cele patru benzi mai sunt funcţionale doar două, câte una pe fiecare sens, deoarece utilajele de deszăpezire au lăsat zăpada strânsă de pe carosabil chiar pe marginea drumurilor.

Ieşenii cu maşini, avertizaţi să nu le lase în calea utilajelor de deszăpezire

Ora 8.36: Încă de la primele ore ale dimineţii ieşenii s-au văzut nevoiţi să se înarmeze cu răbdare. Perioada de aşteptare a unui mijloc de transport în comun în staţii nu este mai mică de 20 de minute, iar puţinele maşini care trec nici măcar nu opresc în unele zone. „Am ascultat de sfatul domnului primar şi nu am mers cu maşina la serviciu. Am ales transportul în comun. De 20 de minute stau în staţie în cartierul Mircea cel Bătrân. Au trecut două microbuze galbene dar nici măcar nu au oprit. Erau pline. Şi chiar dacă ar opri, nu pot intra în staţie, pentru că nu au unde. Alveola este plină de zăpadă“, a sesizat Mirela Alexandru (25 de ani), o cititoare a cotidianului „Adevărul“.

Atât în Mircea cel Bătrân, cât şi în majoritatea cartierelor din oraş maşinile circulă bară la bară din cauza stratului de zăpadă de pe carosabil. Drumurile de acces spre unele şcoli sunt impracticabile din cauza vremii.

Vezi AICI cât va mai dura ninsoarea la Iaşi.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi despre vreme.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole