Zilnic, doi ieşeni sunt trataţi de rabie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe strada Sfântul Lazăr, câinii comunitari se plimbă nestingheriţi.
Pe strada Sfântul Lazăr, câinii comunitari se plimbă nestingheriţi.

1.771 de persoane din judeţ au fost muşcate anul trecut de animale, iar 674 dintre acestea au avut nevoie de vaccin antirabic, pentru care Spitalul de Boli Infecţioase a cheltuit peste 100.000 de lei.

Anul trecut, în fiecare zi, câte doi ieşeni au fost vaccinaţi împotriva rabiei. Numărul celor care au ajuns la spital după ce au muşcaţi de animale se ridică la 1.771, însă doar 674 dintre ei au necesitat tratament de specialitate şi vaccinare antirabică.

Iaşiul, în carantină de gradul III pentru rabie

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi susţine că a cheltuit enorm pe aceste vaccinuri, 100.000 de lei, echivalent cu aprovizionarea unităţii cu antibiotice pentru două luni. Specialiştii recomandă prezentarea la spital imediat după ce o persoană a fost muşcată de câine, pisică, animale sălbatice sau liliac. Medicii avertizează că rabia este mortală.

Focarul de rabie, înţesat de câini

„Profilaxia antirabică trebuie făcută la 72 de ore de la muşcătură. Animalele care au rabie se comportă ciudat, câinii şi pisicile îşi muşcă stăpânii, vulpile devin extrem de prietenoase, nu mai fug de oameni. Persoanele care prezintă aerofobie, se feresc de curenţi de aer, au convulsii când se deschide uşa, sau hidrofilie, se feresc de apă, au simptomele rabiei", avertizează profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

UPDATE O fetiţă de 5 ani a murit de turbare într-un spital din Iaşi

Amintim că în noaptea de duminică, 26 februarie, o fetiţă de doar 5 ani din judeţul Bacău, a murit în Spitalul de Boli Infecţioase de Iaşi de turbare, după ce micuţa a fost muşcată de un maidanez.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite