Viitor lucrător vamal din Iaşi: „România este ţara şpăgilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorii vameşi de la Iaşi susţin că au ales meseria datorită stabilităţii financiare. Descinderile şi reţinerile care au avut loc în ţară în ultimele zile nu îi sperie, chiar mai mult, le oferă speranţa la un loc de muncă.

Viitorii polițiști de frontieră spun că vor un job sigur, nu şpagă la frontieră

Ştefan Băiceanu este deja în anul II la cursurile Şcolii Postliceale FEG şi lucrează în domeniu de câteva luni. „Lucrez la o companie privată ca şi comisionar vamal", spune acesta.

Concret, acesta întocmeşte actele companiilor care au activităţi de import şi export în tranzitul vamal. „Fac calculul datoriei vamale. Sunt un fel de mediator între vamă şi importatori şi exportatori. Nu am avut posibilitatea financiară să fac altă facultate, cu toate că am avut medii foarte bune, peste 9", explică Ştefan.

Vameşii şi poliţiştii săltaţi la Siret strângeau mita cu găleata. Şpaga era împărţită de superiori (UPDATE)

A ales această carieră deoarece se consideră o persoană „practică" şi „cu capul pe umeri". De arestările din ultimele zile nu ştie mare lucru, pentru că nici colegii săi de lucru nu se simt ameninţaţi sau stresaţi.

„Dar nu cred că numai în Vamă sunt astfel de probleme. România este oricum ţara şpăgilor. Noi, ca şi comisionari vamali, nu suntem în aceeaşi oală cu ceilalţi", spune tânărul.

Exclusiv: Bişniţarii din Iaşi profită de descinderile din vămi: Au scumpit ţigările cu un leu (FOTO, AUDIO)

„Vor fi posturi libere la stat"

Colegul său de la FEG, Ciprian Chisăliţă, are 21 de ani şi este abia în primul an de studii. A trecut deja de prima sesiune şi spune că este sigur că o carieră în domeniul vamal este ceea ce îşi doreşte.

„Am ales acest profil pentru că vreau să fiu stabil din punct de vedere financiar. Am ales cursurile în funcţie de ceea ce vreau să fac în viitor. Profilul de vameş îmi oferă o pregătire bună, deoarece cursurile sunt foarte clare, la obiect", spune acesta.

Iaşi: O parte din poliţiştii şpăgari de la Siret şi-au recunoscut vina. Au povestit avocaţilor că erau ameninţaţi pentru a se conforma

Despre controalele efectuate în vămi de cei de la DNA acesta spune că reprezintă o oportunitate pentru el şi pentru colegii săi. „Nu există nicio pădure fără uscături. Acum două probleme apar de aici. Una bună, că vor fi posturi libere la stat şi vom avea şi noi şanse să găsim un loc de muncă. A doua este că nu ne face cinste niciun scandal de acest fel în ţară", susţine cursantul.

Descinderile din vămi şi arestările nu îi vor împiedica pe cei doi să încerce în continuare să lucreze în domeniu. „Dacă ei iau şpagă, eu ce să fac, să mă las de şcoală? Dacă eşti vertical nu trebuie să îţi faci probleme", spune Ştefan Băiceanu.

Descinderile de la Siret i-au luat prin surprindere pe şefii Regionalei Vamale Iaşi

Vameşi după doi ani de cursuri

De la prima promoţie, din 1998, peste 250 de ieşeni au absolvit pănă acum cursurile şcolii de vameşi de la FEG. Din cei 30 de tineri cu care se începe un curs aproximativ 20 reuşesc să îl şi finalizeze.

Conform reprezentanţilor şcolii, statisticile realizate la nivel naţional arată un grad de angajare a absolvenţilor în domeniu de aproximativ 45%. Profesia este solicitată în special de băieţi, spun cei de la FEG.

Ţigări marinate în acceleratul Ungheni-Iaşi

„Este o specializare grea deoarece trebuie învăţată legislaţia, economie, management, statistică. Din primele generaţii de absolvenţi am avut clase întregi care lucrau în domeniu, deoarece nu erau blocate nici posturile la stat", spune Irina Stanciu, coordonator în cadrul şcolii postliceale.

Cursurile de aici durează doi ani, iar materiile sunt predate de specialişti, în baza unei curricule adaptate constant.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite