Vasile Astărăstoae, avocatul unui sistem bolnav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi
Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi

Preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi din 1999 şi din România din 2007, Vasile Astărăstoae a luat apărarea cu vehemenţă a cadrelor medicale care comiteau acte de malpraxis. În plus, acesta a declarat într-un interviu pentru „Adevărul" că este de acord cu şpaga care se dă în spitale.

Vasile Astărăstoae este avocatul cadrelor medicale care comit greşeli. O arată chiar statisticile din ultimii doi ani de la nivelul judeţului Iaşi. În 2009, doar 1 din 4 doctori reclamaţi la Colegiul Medicilor au fost uşor sancţionaţi.

Mai exact, din cele 37 de reclamaţii depuse, au fost rezolvate 34 şi doar în 7 dintre ele s-a dispus o pedeapsă uşoară cadrelor medicale. Astfel, cinci cadre medicale au primit mustrare pentru că au vândut medicamente pacienţilor, au folosit un limbaj neadecvat între ei sau au eliberat rezultate eronate la analize.

Rectorul Vasile Astărăstoae, învinuit în scandalul de la UMF Iaşi, primeşte titlul de cetăţean de onoare la Seara Valorilor UPDATE

DUELUL NABABILOR UMF. Vasile Astărăstoae e cel mai bogat din ţară. Vezi salariul celorlalţi rectori!

Averile colosale ale şefilor de la UMF suspectaţi de corupţie. Consilierii de la Ministerul Comunicaţiilor cercetaţi în acelaşi dosar, modeşti UPDATE

Cea mai drastică măsură luată în 2009 a fost ridicarea dreptului de liberă practică pe o perioadă de 3 luni unui medic primar de chirurgie pediatrică după ce şi-a desfăşurat activitatea fără să aibă acest drept. În 2010, numărul cazurilor a crescut la 47 şi în doar 10 s-a decis că este vorba despre o abatere disciplinară.

Scandal de corupţie la UMF. 19 angajaţi sunt suspectaţi de fraudă cu fonduri europene. Rectorul a ajuns la spital cu tensiunea ridicată UPDATE

Iaşi: Preşedintele Colegiului Medicilor din România: „Medicii sunt trataţi ca nişte copii fără discernământ“

Pacienţi mutilaţi de medicii ieşeni despre legea malpraxisului: „Cei care te nenorocesc scapă basma curată!“. Vezi sancţiunile date pentru grave abateri medicale

Astfel, 7 cadre medicale au primit mustrări după ce au dat diagnostice greşite sau nu au supravegheat pacienţii cu fracturi pe toată perioada imobilizării. Unul din cele mai recente astfel de cazuri este cel al medicului obstetrician Mariana Butnaru, ginecolog la Maternitatea „Cuza Vodă" din Iaşi, căreia instanţa i-a interzis să mai profeseze. Decizia a fost luată după ce i-a făcut chiuretaj unei paciente care nu era însărcinată şi i-a perforat uterul. În acest caz, Colegiul Medicilor nu a dat nicio astfel de sancţiune medicului.

Vor 7 luni de închisoare pentru o palmă!"

Chiar şi aşa, conducerea Colegiului Medicilor a declarat în luna mai a acestui an pentru reporterii „Adevărul" că pretenţiile pacienţilor sunt prea mari. „Sancţiunile pe care le-am dat au fost stabilite conform legii. Unii pacienţi ar vrea ca pentru o palmă să i se dea 7 luni de închisoare medicului. Or legea nu prevede aşa ceva. Rezolvăm destul de repede plângerile care ajung la noi, cam în 7-8 luni şi 1 an dacă se cere expertiză. Este un timp scurt dacă ne gândim că un proces durează 4-5 ani", spunea atunci Vasile Astărăstoae.

Mai mult, o altă declaraţie care a stârnit rumoare a fost dată în cadrul unui interviu pentru „Adevărul" când şi-a exprimat acordul faţă de şpăgile care se dau în spitale. „Am văzut cu ochii mei cum în toate ţările îi dă plicul pacientul. Subfinanţarea încurajează şpaga. Condiţionarea s-ar elimina în proporţie de 80% dacă s-ar introduce un protocol prin care să se stabilească exact paşii şi timpii pe care trebuie să-i respecte un doctor în cazul unui pacient", declara Astărăstoae în luna februarie a acestui an.

Astărăstoae, ieşeanul cu şase job-uri la stat

-         Institut de Medicină Legală Iaşi (director din mai 2001-prezent): 94.663 de lei

-         UMF Iaşi (rector şi profesor): 130.450 de lei

-         Facultatea de Drept de la Universitatea „Cuza" (profesor): 6.800 de lei

-         Colegiul Medicilor Iaşi (preşedinte din 1999-prezent): 5.649 de lei

-         Colegiul Medicilor din România (preşedinte din 2007-prezent): 36.908 lei

-         Comisia superioară de Medicină Legală şi Expertize: 6.165 de lei

-         Proiecte de cercetare şi drepturi de autor: 33.346 de lei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite