Solicitare la Rutieră: „Mă duc la petrecere. Când mă întorc să nu mă oprească nimeni!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din martorii audiaţi în dosarul „Rutiera" a susţinut că i-a cerut unui agent să nu fie oprit în trafic pentru că se întorcea de la o petrecere. 14 poliţişti de la Rutiera sunt judecaţi de Tribunalul Iaşi pentru fapte de corupţie.

Unul dintre martorii audiaţi, pe 6 septembrie, a susţinut că l-a rugat pe agentul Lucian Munteanu să nu fie oprit când de Poliţie când se întorcea de la o petrecere. „Este adevărat că i-am cerut agentului Lucian Munteanu să nu fiu oprit de poliţie. Mergeam la o petrecere, unde urma să consum băuturi alcoolice şi i-am cerut să nu fiu oprit de oamenii legii când mă întorceam spre casă. În drumul spre casă nu am întâlnit niciun echipaj de poliţie. Nu ştiu în ce măsură a cântărit rugămintea mea. Lucian Munteanu nu mi-a dat un răspuns", a precizat Grigore Tasie, şef de parc auto la o firmă de transport.

„Dosarul Rutiera" amânat din cauza unei erori a grefierei

Avocaţii din „Rutiera", în camera secretelor

Acesta a susţinut că nu crede că agentul Munteanu ar fi intervenit pentru el. Alţi martori care au fost audiaţi, joi, la Tribunalul Iaşi au susţinut că nu i-au rugat pe agenţii de la Rutieră să-i scape de sancţiuni. La acelaşi termen au fost audiaţi şi trei colegi ai poliţiştilor. Aceştia au precizat şi ei că oamenii legii nu au intervenbit pentru a-şi scăpa cunoştinţele de amenzi.

Martor în dosarul „Rutiera" acuză anchetatorii că l-au forţat să depună mărturie mincinoasă

Primii martori din dosarul „Rutiera" i-au scos basma curată pe poliţişti

Tribunalul Iaşi a dat un nou termen pentru luna octombrie, când vor mai fi audiaţi alţi martori. În noiembrie 2009 procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au trimis în judecată 14 agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi pentru  luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă.Poliţiştii au fost acuzaţi că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca amicii, rudele sau cunoştinţele lor să nu fie sancţionate în trafic.

Intră pe iasi. adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite