PERFORMANŢĂ Un doctorand ieşean a inventat convertorul maşinilor electrice FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Sticea a realizat un convertor pentru maşinile electrice
Daniel Sticea a realizat un convertor pentru maşinile electrice

Doctorandul ieşean Daniel Sticea (28 de ani) a obţinut locul I la competiţia de proiecte care să faciliteze crearea vehiculului electric hibrid, obligatoriu în 2030.

Daniel Sticea, doctorand la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată, a obţinut locul I la competiţia Automotive Nets cu un convertor pe care l-a realizat pentru funcţionarea autovehiculelor electrice. La concurs au participat doctoranzi de la universităţi din cinci ţări, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Italia şi România, iar juriul a fost extrem de impresionat de dispozitivul creat de doctorandul ieşean Daniel Sticea.

Tânărul mărturiseşte că realizarea convertorului este rodul muncii de trei ani pe care a depus-o sub coordonarea profesorului Gheorghe Livinţ. Inventatorul ieşean spune că aparatul creat de el face trecerea de tensiune necesară pentru funcţionarea maşinii electrice.

Daniel Sticea a realizat un convertor pentru maşinile electrice

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea mai multe fotografii cu dispozitivul creat de doctorandul ieşean

„Convertorul este absolut necesar pentru a interfaţa sistemul de baterii, acolo unde se acumulează energia electrică de pe vehicul. Bateriile de faţă cumulate se duc la o tensiune de 300 de Volţi. Pentru motor se foloseşte un alt convertor, care vine inseriat cu convertorul pe care l-am realizat şi este nevoie de o tensiune de 600 de Volţi. De la 300 la 600 de Volţi curent continuu vine convertorul pe care l-am realizat ca să facă trecerea aceasta de tensiune la curenţi apreciabili. Practicc, convertorul adaptează parametrii energiei la o anumită tensiune", explică Daniel Sticea cum funcţionează dispozitivul.  

Aşteaptă contracte

Profesorul care l-a coordonat pe doctorandul ieşean susţine că membrii juriului care au analizat lucrarea tânărului au avut numai cuvinte de laudă. „A fost una dintre cele mai apreciate lucrări. Şi cei din juriu au spus că este o lucrare serioasă şi demnă de luat în calcul", spune profesorul Gheorghe Livinţ.

INEDIT Maşină ca a lui Michael Schumacher, construită din cheta studenţilor ieşeni (FOTO şi VIDEO)

Maşina ca a lui Michael Schumacher pe care o construiesc studenţii ieşeni nu mai ajunge la Catalunya. Tinerii nu au avut bani ca să o finalizeze VIDEO

UPDATE Licenţă inedită a unui student de la Electronică Iaşi: a creat o mână bionică (FOTO şi VIDEO)

Iaşi Kart şi maşină pe pernă de aer, licenţe la Mecanică (FOTO)

În continuare, tânărul spune că vrea să muncească în cadrul Universităţii Tehnice şi că speră să primească oferte pentru ideea sa. „De acum aştept să văd dacă voi primi oferte. Deocamdată sunt extrem de mulţumit că am ieşit pe primul loc şi că munca mea de trei ani a fost apreciată de juriul din Italia", spune Daniel.

UTI, cercetare pentru autovehiculele electrice

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi" Iaşi se numără printre cele 11 instituţii de învăţământ superior din lume care va face cercetare pentru realizarea autovehiculelor hibride. „În 2030 majoritatea autovehiculelor care vor fi şosele vor fi electrice, conform normelor impuse de Uniunea Europeană. Universitatea Tehnică este membră în acest proiect cu ţările din sud-estul Europei pentru că s-a constatat că infrastructura de cercetare este foarte dezvoltată. Există multe centre de cercetare la noi", spune profesorul Alexandru Sălceanu, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite