Iaşi: Îngerii care aduc scaune rulante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mână de oameni cu suflet din Iaşi s-a îmbarcat într-un proiect care-şi propune să ajute persoanele care nu se mai pot deplasa.

Din donaţii şi sponsorizări aceştia duc celor care au nevoie echipamentele necesare pentru a putea merge. Eduard, Bogdan şi Mihaela sunt „îngerii păzitori" care le îndeplinesc celor ţintuiţi la pat fie din cauza bolii, fie din cauza unor accidente, dorinţa cea mai fierbinte: cea de a putea ieşi din casă.

Târg de joburi pentru ieşenii cu deficienţe

Aproape zilnic tinerii de la fundaţia Motivation merg în judeţ pentru a-i identifica pe cei care au nevoie de ajutorul lor. „Mergem în primul rând cu primarul şi cu asistentul social, ne prezentăm şi le spunem ieşenilor cu ce îi putem ajuta. Mergem şi cu instructorul de viaţă independentă care este un tânăr în scaun rulant şi altfel vine mesajul de la el", spune Eduard Baculea, psiholog şi coordonatorul punctului de lucru din Iaşi al fundaţiei.

Iniţiativa lor a pornit de la faptul că nu mulţi dintre ieşenii cu dizabilităţi îşi cunosc drepturile. „Noi le spunem că prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate pot primi fotolii rulante sau dispozitive urinare de care au nevoie cei care nu se pot deplasa", spune Eduard Baculea. Cu toate acestea, mulţi dintre cei care au nevoie de un fotoliu rulant nu pot beneficia de acest ajutor, deoarece nu au lucrat deloc şi, deci, nu au cotizat deloc la bugetul sănătăţii, din care se sponsorizează aceste dispozitive.

Iaşi: Magda Biţic „traduce“ nevoile ieşenilor cu deficienţe

Aici intervin „îngerii" de la Motivation. În aceste cazuri, împreună cu partenerii lor din proiect şi cu cei care fac donaţii, le oferă celor care nu se pot deplasa şansa de a merge. Le donează atât de necesarele fotolii rulante. „Aceste donaţii nu se fac decât în cazurile speciale. Le primim şi noi de la Caritas şi de la alte fundaţii. Când le dăm scaunele beneficiarilor, mulţi dintre ei rămân miraţi. Alţii se gândesc că vrem ceva de la ei. Nu sunt obişnuiţi cu gratuităţile", spune Edi Baculea.

„Proiectul a venit din necesitatea unui ajutor pentru persoanele cu dizabilităţi, ajutor atât la integrare, cât şi în ceea ce priveşte angajarea", spune Bogdan Proca, instructorul de viaţă independentă al fundaţiei de la Iaşi.

Iaşi: Înving autismul în sala de clasă

Acesta foloseşte, la rândul său, un scaun cu rotile. De când se ştie aceasta a fost singura modalitate de a se deplasa. La doar şase luni tânărul a suferit un accident în urma căruia şi-a pierdut capacitatea de a merge. „Sunt obişnuit cu asta şi tocmai de aceea am experienţa de utilizator de scaun rulant pe care o pot împărtăşi celorlalţi", spune Bogdan.

Copiii, cei mai înţelegători beneficiari

În cei doi ani de când lucrează împreună, tinerii ieşeni s-au confruntat cu situaţii grele, cărora au trebuit să le facă faţă pentru a-i putea ajuta pe cei din jur. „Cei mici acceptă foarte repede ideea, deoarece nu au complexele unui om matur. Un adult care a păţit un accident de mic se obişnuieşte cu ideea. Pentru cei care au avut accidente mai târziu în viaţă este mult mai greu. Sunt stări psihologice de depresie peste care acei oameni trebuie să treacă. Nu-i uşor să te obişnuieşti", spune Bogdan Proca.

Rolul său de instructor independent şi exemplul pe care tânărul îl dă celor aflaţi în aceeaşi situaţie ca şi el este esenţial în recuperarea persoanelor cu deficienţe. El îi învaţă pe aceştia ce tip de scaun rulant se adaptează mai bine nevoilor lor, cum se manevrează acesta şi cum se conduce.

„Nu poţi să dai un scaun cu susţinere pentru spate unui tânăr pentru că i-ai limita mişcările şi dezvoltarea, la fel cum nu poţi da un scaun sport unei persoane în vârstă. În Iaşi nu este nimeni specializat pe recomandarea de scaune rulante", explică tânărul.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite