Iaşi: „Adevărul“ îi ajută pe sinistraţii din comuna băcăuană Săuceşti VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 80 de săteni care au fugit în această dimineaţă din calea viiturii de pe Siret au primit mâncare şi pături de la Adevărul Holding.

Oamenii îşi vor petrece noaptea sub cerul liber, pe imaşul de pe dealul din jurul satului, unde s-au refugiat vineri dimineaţă. Jurnaliştii de la „Adevărul" le-au dus sătenilor refugiaţi pe păşune pâine, apă, salam, concserve, pături şi dulciuri. „Am şase copii cu mine. Când am plecat de acasă apa ajunsese la geamuri. N-am luat nimic. Nici mâncare, nici haine de schimb", a spus Marcel Sandu, de 50 de ani.

image

Citeşte şi:

VIDEO: „Adevărul“ sare în ajutorul sucevenilor lăsaţi fără case de puhoaie (UPDATE)

Bacău: Sinistraţii din Săuceşti cer referendum pentru schimbarea primarului. Autorităţile i-au lăsat baltă UPDATE

Bacău: ”Parcă suntem blestemați!”

Multe persoane în vârstă şi-au improvizat un culcuş din crengi de copaci şi haine. Ion şi Ioana Gâscă, de 79, respectiv de 78 de ani, şi-au văzut pentru a doua oară casă distrusă de ape. „În 2008 ni s-a dărâmat casa cu totul. Acum ne-au luat cu o căruţă şi ne-au adus pe dealul ăsta. Avem pe noi doar hainele. Nu ştiu ce vom face dacă plouă la noapte", a spus Ioana Gâscă.

image

Printre sătenii refugiaţi pe imaş se numără şi Gabriela Lăcătuş, de 43 de ani. Împreună cu fiica ei Bianca, de 5 ani, şi cu Ioana Munteanu (4 ani) şi Silviu Cioroba ( 3 ani), copiii unui vecin, aşteaptă să se retrgă apele ca să se întoarcă acasă. „N-am mâncat nimic de dimineaţă. Copiii au pus în gură o bucată de pâine. M-am săturat să fug din calea apelor din doi în doi ani", s-a plâns femeia.

image

Valoarea ajutoarelor distribuite vineri de Adevărul Holding la Săuceşti se ridică la 5.000 de lei. Cu o zi înainte, jurnaliştii de la  „Adevărul“ le-au întins o mână de ajutor şi sinistraţilor din satele sucevene Voivodeasa şi Volovăţ.

IALOMIŢA: LOCALNICII DIN FETEŞTI EVACUAŢI DIN CALEA APELOR

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite