Teren în Şipoţel "rezolvat" din ciocănel sau cum atribuia Justiţia ieşeană terenuri mafiei imobiliare FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Văleanu, şefa Curţii de Apel Iaşi, este urmărită penal pentru că ar fi dezvăluit infractorilor că sunt monitorizaţi de procurori
Cristina Văleanu, şefa Curţii de Apel Iaşi, este urmărită penal pentru că ar fi dezvăluit infractorilor că sunt monitorizaţi de procurori

Patru judecătoare de la Tribunalul Iaşi şi şefa Curţii de Apel sunt cercetate în dosarul mafiei imobiliare, prin care o grupare de escroci obţinea terenuri în zona rezidenţială Copou.

Dosarul mafiei imobiliare din Iaşi, instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în care sunt cercetaţi şase magistraţi printre care şi preşedintele Curţii de Apel, Cristina Văleanu, scoate la lumină un adevărat sistem mafiot de obţinere ilegală a terenurilor.

Printre cele 36 de persoane ajunse în vizorul procurorilor anticorupţie se află şi judecătoarele Maria Samoil, Mirela Anton, Adriana Carmen Stoienel, Carmen Dascălu, din cadrul Tribunalului Iaşi. Acestea s-au pronunţat în două dosare în favoarea lui Emanuel Osoianu, suspectat că ar fi pus la punct o reţea specializată în escrocherii cu terenuri foarte scumpe din Iaşi. Magistraţii au dat undă verde pentru ca două terenuri situate pe strada Şipoţel, în zona rezidenţială Copou, să fie intabulate pe numele lui, deşi acestea s-ar fi aflat în proprietatea Consiliului Local Iaşi.

Exclusiv Adevărul: Lista persoanelor convocate la DNA în megadosarul escrocheriilor imobiliare de la Iaşi FOTO 

Procese câştigate

Pentru a pune mâna pe teren, Osoianu s-a folosit de un apropiat de-al său, Mihai Mitrică, care deţinea 405 metri pătraţi pe strada Şipoţel nr.23. Procurorii DNA susţin că cei doi ar fi falsificat un contract de vânzare-cumpărare din 1930 din care reieşea că rudele lui Mitrică au mai cumpărat încă un lot de 1.530 de metri pătraţi, pe aceeaşi stradă. Apoi, ar fi falsificat şi certificatul de moştenitor al lui Mihai Mitrică şi o sentinţă judecătorească prin  care cei 1.530 de metri pătraţi, parcelat în trei loturi, i-ar fi fost atribuiţi lui.

Creierul caracatiţei imobiliare din Iaşi 

În vara lui 2008, Mitrică i-ar fi vândut lui Emanuel Osoianu o suprafaţă de teren de 500 de metri pătraţi pe strada Şipoţel nr. 23, cu 15.000 de euro, iar contractul de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiat la Biroul Notarial Iulia Păduraru.

Patru judecătoare din Iaşi au fost programate deja la audieri la DNA UPDATE 

La începutul lui 2009, Osoianu a cerut Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Iaşi intabularea terenului, dar solicitarea a fost respinsă. Afaceristul a făcut plângerea împotriva acestei decizii la Judecătoria Iaşi.

„Anterior vânzării, proprietarul (n.r. Mihai Mitrică) a încercat să-şi intabuleze dreptul izvorât din succesiune în Cartea Funciară, însă această instituţie i-a solicitat o serie de acte care în prezent nu se mai găsesc. Acest teren nu a fost niciodată intabulat, aşa încât, deşi are un proprietar care a dobândit dreptul în virtutea unui act juridic valabil, care nu a fost anulat, este «în aer», nu figurează în reprezentarea topo-cadastrală a municipiului Iaşi", preciza Emanuel Osoianu, în acţiunea depusă la instanţă în 2009. 

Neglijenţă în serviciu

Pe 2 noiembrie 2009, completul format din judecătoarele Adriana Stoienel şi Carmen Dascălu i-a admis apelul ieşeanului şi a dispus intabularea dreptului de proprietate. După două luni, Emanuel Osoianu şi soţia sa i-au vândut cei 500 de metri pătraţi procurorului Viorel Postică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Judecătoare neglijente cu escrocii imobiliari 


Emanuel Osoianu ar fi reuşit să intabuleze în aceeaşi manieră alţi 516 metri pătraţi situaţi tot pe strada Şipoţel luaţi de la acelaşi apropiat. Procurorii susţin că, din completul care a admis plângerea ieşeanului şi a dispus intabularea celei de a doua suprafeţe de teren, au făcut parte judecătoarele Maria Samoil şi Mirela Anton, din cadrul Tribunalului Iaşi.  Procurorii DNA Iaşi le cercetează acum pe cele patru judecătoare pentru neglijenţă în serviciu. Acestea sunt suspectate că nu ar fi solicitat probatorii suplimentare înainte de a se pronunţa în cele două dosare având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară".

În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi Emanuel Osoianu, Cristina Văleanu, preşedinta Curţii de Apel Iaşi, judecătoarea Claudia Mocanu, din cadrul Judecătoriei Iaşi, notarul Iulia Păduraru, avocata Doina Stupariu, Mihai Mitrică şi alte 24 de persoane. Pentru toţi a început urmărirea penală.


Click pe colaj pentru mai multe imagini cu ieşenii chemaţi la audieri

image

„Cârtiţa" de la vârful Curţii de Apel Iaşi

Procurorii DNA Iaşi au început urmărirea penală în cazul Cristinei Văleanu, preşedintele Curţii de Apel Iaşi, pentru favorizarea infractorului. Potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Văleanu ar fi autorizat, la solicitarea procurorilor DNA, interceptarea convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental de către Emanuel Osoianu şi un alt ieşean. Însă, după ce a admis cererea procurorilor, l-ar fi avertizat pe ieşean că este ascultat. Cristina Văleanu susţine că a respectat legea.


„Mi s-a adus la cunoştinţă faptul că se fac cercetări şi urmează să se deruleze proceduri în continuare. Acuzaţiile sunt nepertinente şi nefondate. Toate procedurile pe care le-am exercitat în virtutea atribuţiilor conferite de lege au fost în conformitate cu legea", a precizat Cristina Văleanu, preşedintele Curţii de Apel Iaşi.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite