Galaţi: Hrubele de sub oraş surpă bugetul ISPA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările la reţelele de apă şi canalizare, realizate cu banii Uniunii Europene, sunt în întârziere din cauza vechilor galerii.  Dacă obiectivele ISPA nu vor fi realizate până în primăvara anului viitor UE va „tăia” finanţarea, iar finalizarea lucrărilor va cădea în sarcina bugetului local.

CITIŢI ŞI:

Oraşul de sub oraş. Povestea hrubelor istorice ale Galaţiului

Galaţi: Probleme cu asigurarea banilor pentru şantierele ISPA. Lucrările vor fi finalizate în 2011

Lucrările ISPA au fost mult întârziate. Staţia de epurare a oraşului este în pericol

DEZVĂLUIRI:Pârjol otoman marca „Yapi”. Firma turcă a dat faliment. Lucrările la staţia de epurare a Galaţiului sunt în pericol

Autorităţile locale susţin că de vină pentru întârzierea lucrărilor din zona centrală a oraşului este faptul că, în urma excavaţiilor, au fost descoperite extrem de multe hrube, vestigii ale aşezării negustoreşti de la începutul secolului al XVII-lea.  

Întârzieri şi pierderi

Gurile şi zidurile hrubelor care străbat Galaţiul vechi au fost descoperite în urma săpăturilor făcute pe străzile Nicolae Bălcescu, Traian, Cristofor Columb, Ion Luca Caragiale, Romană şi Serei.  

 „Aceste hrube nu apar în schiţele noastre din proiect şi au îngreunat lucrările. De fiecare dată, când descoperim astfel de hrube trebuie să stabilizăm malul şi să-i anunţăm pe specialiştii de la Muzeul de Istorie”, ne-a declarat ing. Cristian Borcea, şeful serviciului Implementare ISPA Galaţi.

Această situaţie produce inevitabil întârzieri şi cheltuieli suplimentare.„Lucrările rămase sunt cele mai scumpe şi mai grele, deoarece sunt în zona veche a oraşului”, a explicat Borcea.
 

image


„Terenul este foarte sensibil şi trebuie lucrat cu maximă prudenţă. S-au găsit şi multe hrube şi beciuri”, a confirmat şi viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.

Recent, săpăturile ISPA de la intersecţia străzii Bălcescu cu Brăilei, au scos la iveală o parte din zidul împrejmuitor al mănăstirii Mavramol, datând din anul 1702.

Am fost anunţaţi de constructori şi săpăturile au fost sistate timp de câteve ore. Am cartografiat zona, s-au făcut măsurători şi s-au prelevat probe din zid. Ele vor fi expertizate într-un laborator de specialitate, la Iaşi. Dacă vom dispune de fonduri, pe viitor vom deschide un şantier arheologic”, a declarat istoricul Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie.

Inginera Margareta Bălan, singurul expert din Galaţi atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, ne-a declarat că hrubele făceau parte din sistemul de apărare împotriva năvălirilor otomane şi că reţeaua acestora a fost extinsă de către negustorii care făceau comerţ cu grâne pe Dunăre.

Ascunzători inteligente

„Aceste galerii subterane au un sistem de aerisire foarte inteligent şi au servit ca ascunzători pentru populaţie şi pentru păstrarea alimentelor”, ne-a mai explicat ing. Bălan.

Amplasamentul galeriilor subterane a rămas o necunoscută şi autorităţile nu au reuşit să facă o cartografiere amănunţită a acestora.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite