VIDEO- UPDATE Doi traficanţi de droguri au fost arestaţi în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi au fost reţinuţi ieri după-amiază de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate, care îi filau de mai multă vreme

În mai puţin de o lună poliţiştii au anihilat patru reţele de traficanţi de haşiş care acţionau în zona Galaţi-Brăila

Mai citiţi şi:

Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant

Acţiune în forţă a „mascaţilor" de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (B.C.C.O) Galaţi, în apropierea Complexului comercial din cartierul Ţiglina I. Două persoane, Daniel L., de 18 ani şi Claudia Elena B., de 20 de ani au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind suspectaţi de trafic de droguri.

Drogurile şi prostituţia merg mână în mână


Aceştia au fost prinşi în flagrant, după ce au ridicat un colet, venit din Spania, în care se aflau 80 de grame de haşiş, „marfă" al cărei preţ de vânzare pe piaţa neagă este de aproximativ 3.500 de lei.

Doi deţinuţi, foşti consumatori de droguri, faţă-n faţă cu elevii


Surse din poliţie confirmă că drogurile au ca ţară de provenienţă Marocul, deşi cei doi tineri le-au cumpărat din Spania. De acolo, le-au trimis spre Galaţi prin serviciul de curierat rapid, în timp ce ei s-au întors în România pe calea aerului cu o cursă charter.


Comisarul Cornel Mototolea, şeful BCCO Galaţi, ne-a declarat : „Aceste persoane se aflau în atenţia noastră de mai bine de două luni. Astăzi urmează să fie prezentate instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă".

Mai mult, în urma perchiziţiilor domiciliare efectuate, la locuinţa femeii au fost găsite zece ţigări, confecţionate artizanal, conţinând rezină de cannabis.

Mai citiţi şi:

VIDEO/Doi traficanţi de haşiş au fost prinşi în centrul Galaţiului

VIDEO:Un traficant de droguri a fost arestat după ce a fost prins cu canabisul "sub pernă"

Mascaţii au descins de dimineaţă în 11 locuinţe din Iaşi

Captura de ieri după-amiază, este cea de-a patra de acest gen realizată de BCCO Galaţi, în ultimele două luni.

Cea mai recentă (după cea de ieri) a avut loc pe data de 27 mai.

Atunci, Ionela Bratu, o gălăţeancă în vârstă de 23 de ani şi concubinul surorii ei, un italian în vârstă de 42 de ani, Salvatore Melito, au fost prinşi în flagrant, având asupra lor 400 de grame de haşiş.

Întreaga cantitate de droguri urma să fie vândută unui consumator cu suma de 3.500 de euro.

Italianul cumpăra drogurile din ţara sa, după care venea în România, cu marfa asupra lui şi o scotea la vânzare cu ajutorul Ionelei Bratu, clienţi fiindu-le consumatori din Galaţi.

Tot o reţea de traficanţi de haşiş, avându-l în frunte pe Dragoş Tânjeală, elev în clasa a XII- a la Liceul Dunărea Galaţi, a fost desfiinţată luna trecută.

UPDATE- ORA 15.00

Ambii au primit ieri mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite