EXCLUSIV Deşi scafandrii dispăruţi în mare nu sunt declaraţi morţi, familiile le-au făcut parastas de 40 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Ispas (26 de ani) şi Cristian Zarafu (38 de ani) au fost pomeniţi astăzi de familii, la mai bine de o lună de la dispariţia în misiune.

Slujbele religioase au fost oficiate în Constanţa şi Mangalia, însă autorităţile care ar fi trebuit să se ocupe de căutările scafandrilor s-au înghesuit doar să facă declaraţii.

Anchetă doar la „suprafaţă“ pentru morţii din adâncuri

„Nu comentez decizia familiilor de a face o pomană. Pentru mine, scafandrii sunt dispăruţi, nu morţi“, a declarat Ion Voicu, directorul Agenţiei Române de Salvarea a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Speranţa de a-i găsi pe scafandri, luată de curenţi

„Vom începe şi noi căutările când compania «Shark» va fi liberă, când se va întoarce de pe platformă“, promite Jorj Unciuleanu, administratorul firmei Hunter's, la care erau angajaţi scafandrii.

La 9 septembrie, Cătălin Ispas (26 de ani) și Cristian Zarafu (38 de ani) au coborât în adâncul Mării Negre, la 35 de metri, pentru a cerceta epava unei nave scufundate cu câteva zile înainte. N-au mai ieșit la suprafață, iar familiile au sperat că ei vor fi găsiți undeva, pierduți, pe malul bulgăresc.

Scafandri dispăruţi în Marea Neagră. Nimeni nu îi mai caută!

Deşi căutările au fost zadarnice, autorităţile refuză să le permită familiilor să-i caute pe cei doi militari cu resurse proprii. „Am găsit oameni dispuşi să ne ajute, să se scufunde pentru a-i căuta, dar nu am fost lăsaţi“, spune Andreea Ispas, soţia scafandrului Cătălin Ispas.

Cei doi scafandrii au murit pe contract de colaborare

„E un fel de a spune că am interzis. Pur şi simplu nu le eliberăm permise de lucru pentru scufundare la interior. Toţi amatorii vor să se sufunde şi riscăm şi alte incidente. Desigur, nu stăm să păzim epava, însă nu le dăm avizul“, declara  Alexadrul Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanţa (CZC) la începutul lunii octombrie. Amatorii despre care vorbea reprezentantul CZC sunt de fapt scafandrii profesionişti, cu ani buni de experienţă. Cu toate acestea, permisele de lucru nu au fost eliberate.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite