Călin Hanțiu - Cavalerul baletului constănțean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De curând a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, iar ultimul său spectacol la Constanța este dedicat – coincidență sau nu - cavalerilor Mesei Rotunde. Călin Hanțiu este un artist  complet – balerin, coregraf, regizor și consideră că desfășoară o activitate care îl îmbogățește zilnic.

A debutat pe scena Operei Naţionale din Cluj, în anul 1976. A făcut armata, dar nici atunci nu a stat departe de dans; a activat la Casa Armatei, unde evolua în programe de estradă şi momente coregrafice.

Maraton actoricesc cu ocazia Zilei absolventului de teatru, la Constanţa

În Constanţa a ajuns în anul 1979, în cadrul Secţiei de balet clasic şi contemporan a Teatrului „Fantasio“, condusă de maestrul Oleg Danovski. „Am fost o echipă tânără și plină de entuziasm, iar maestrul știa cum să ne determine să ne dorim și mai mult“, povestește Călin Hanțiu. A debutat în spectacolul „Mandarinul miraculos“, unde l-a interpretat pe Șeful bandiților, apoi în „Carmen“. A urmat o galerie de spectacole – „Lacul lebedelor“, „Giselle“, „Spărgătorul de nuci“, „Chopiniana“, „Don Quijote“ ș.a., roluri prime în coregrafia lui Oleg Danosvki. 

Constanța: Au meritat „Aplauze“, la gala celor mai buni elevi actori

În 1986, Călin Hanțiu a plecat în Germania, unde, un an mai târziu, a obținut locul I la Concursul Național al Germaniei de Est și a activat ca prim solist al Operelor din Gera și Dresda.

A revenit în țară în 1990 și a primit roluri în spectacolele companiei de la acea vreme. A urmat o altă perioadă de căutări și acumulări profesionale în Italia , unde a fost maestru de balet, solist și coregraf.  Director al Companiei de balet constănțene timp de patru ani, a renunțat apoi în favoarea activității de coregraf și regizor.

Tinerii constănţeni au transformat parcul în sală de lectură

„Din fiecare activitate am învățat câte ceva; însă cel mai bine mă simt atunci când creez ceva nou și îmi plac emoțiile premierei“, spune Călin Hanțiu.

Teatru-dans

Ultimul său spectacol se numește „Cavalerii mesei rotunde“ și a avut premiera luna aceasta la Teatrul de Stat Constanța. Legeda regelui Arthur şi a cavalerilor este transpunsă în scenă într-o viziune modernă.

„Este un spectacol de teatru-dans, un gen jucat rar la Constanţa. Actorii nu sunt pregătiţi pentru dans, iar balerinii nu sunt familiarizaţi cu spiritul şi temperamentul unui text dramatic“, explică regizorul şi coregraful Călin Hanţiu. Coloana sonoră a spectacolului este un colaj din Rick Wakerman, Maurice Ravel, Janis Joplin şi Queen.

„Spectacolul deapănă, din mişcare, sunet şi lumină, frumoasa poveste despre curaj şi dragoste. Este o piesă fără text, o provocare pe care o lansăm publicului“, declară Călin Hanţiu.

Spectacol dedicat Mariei Tănase

După o activitate de peste trei decenii în domeniu, regizorul pare a şti cum să transforme în zâmbet problemele ce survin din ingratul statut al balerinului din România, din ce în ce mai acute pe măsură ce te îndepărtezi de Bucureşti. Își propune în continuare să promovexe dansul, sub toate formele lui. Marea provovare – un spectacol despre Maria Tănase. „Îl am în minte, âl vizualilez, mi-l doresc și cred că publicul merită un astfel de spcetacol. S-a jucat la Constanța un spectacol dedicat lui Marilyn Monroe, a avut un mare succes. De ce nu Maria Tănase?“, se întregă regizorul.

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite