Stiri din Bucuresti

STUDIU Ştirile de la ora 5 îi desensibilizează pe copii

14 august 2011, 15:19 |  Autor: Andreea Archip | 

Cuvinte cheie: stiri, obscen, violent, violuri, crime, copii, studiu, cercetare,

Televizorul este cel care ar trebui sa-i pună pe părinţi pe gânduri.

Televizorul este cel care ar trebui sa-i pună pe părinţi pe gânduri.

 

Micuţii care se uită de mici la emisiuni sau cu limbaj obscen sunt traumatizaţi într-atât încât ajung să nu mai fie impresionaţi de nimic, potrivit unui studiu realizat de către cercetătorii de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti.

:tirile cu divorţuri, violuri şi crime sunt mai mult decât nocive pentru copiii. Au demonstrat-o ştiinţific un grup de cercetători ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti, condus de prof. Mihai Aniţei şi Mihaela Chraif.

„Arătăm cu poligraful că în jurnalele astea care vedem că unul i-a dat altuia cu o bâtă în cap, că x a divorţat de y au un anumit efect asupra copiilor noştri, îi desensibilizează şi la un moment dat, pe la 19-20 de ani, copiii aceştia care au văzut divorţuri, înjurături, scene obscene nu vor mai avea instinctul de a-şi ajuta mama, tatăl sau comunitatea”, este concluzia Mihaelei Chraif după cercetarea realizată.

Aceştia au pus un grup de studenţi să vizioneze 20 de secvenţe din jurnale, timp în care aceştia erau conectaţi la poligraf şi li s-a măsurat amplitudinea respiraţiei, toracală şi abdominală, pulsul şi tensiunea. S-a observat că la început reactivitatea la stimulii vizuali este foarte puternică, astfel că cei care urmăresc filmuleţe au tensiunea crescută, le transpiră mâinile, dar apoi se obişnuiesc cu stimulul şi cu mediul. „Dacă copilul va fi obişnuit cu mediul acesta negativ va crede că ăsta e mediul lui natural şi când îl pui să vorbească frumos sau să miroasă flori, el are reacţii inverse”, a mai explicat cercetătoarea.

„Stimularea excesivă a copiilor cu scene agresive, cuvinte violente şi traiul într-un climat cu violentă excesivă are drept efect un proces de desensibilizare, astfel încât aceştia devin capabili să facă la rândul lor, dincolo de imitaţie, fapte antisociale, ci este vorba despre faptul că ei nu reacţionează aşa cum se cuvine la situaţiile normale, nu mai empatizează nici cu mama, nici cu tata, nici cu sora, nici cu prietenii”, a completat şi profesorul Mihai Aniţei.

De aceea, aceştia le recomandă părinţilor să le interzică micuţilor să se uite la televizor la canalele de ştiri. „E foarte important ca părinţii să nu-i lase să privească aceste filmări. Eu vă dau un exemplu: am o nepoţică şi fiica mea are grijă să nu vadă la televizor niciun film cu violenţă. Copilul este liniştit, echilibrat, râde, este vesel, nu are coşmaruri”, dă un exemplu profesorul. 

CITIŢI ŞI:  Ardeiul iute trezeşte simţurile şoferilor obosiţi. În loc de cafea sau energizant, alimentul recomandat la volan este banalul ardei

STUDIU 24 de ore de nesomn sunt echivalente cu o beţie cruntă. Şoferii nedormiţi conduc „pe şapte cărări“

STUDIU Telefonul mobil la volan, vinovat de neatenţia şoferilor în trafic


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Copilul găsit mort pe 26 aprilie a fost identificat. Mama lui l-a sufocat cu perna, pentru că nu-l accepta concubinul ei!

    La mai bine de două săptămâni de când corpul neînsuflețit al unui copil de 4 ani a fost găsit î ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole