Povestea tragediei din tramvai, văzută prin ochii unui pasager: „Oamenii plini de sânge spărgeau gemurile ca să se salveze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat care se afla într-unul dintre tramvaiele groazei a povestit, într-o emisiune televizată, ce s-a întâmplat în interiorul vehiculului în momentul accidentului. Pasagerul se numără printre norocoșii care nu au fost răniți în incident.

În Pasajul Lujerului, un tramvai s-a defectat și a rămas blocat pe șine. Tramvaiul care venea din spate și în care se afla bărbatul s-a izbit de mijlocul de transport care staționa. „Tramvaiul în care mă aflam eu circula cu o viteză foarte mare prin pasaj. Am simțit frâna puternică, după care a urmat izbitura violentă. Atunci s-a oprit curentul și am rămas cu toții în beznă. Oamenii au căzut unii peste alții și s-au lovit de aparatele de taxat și de scaune. S-au spart și gemurile laterale, iar mulți pasageri s-au tăiat”, a povestit martorul din tramvai.

La scurt timp a urmat o a doua izbitură, care a venit de la al treilea tramvai care circula cu viteză prin Pasajul Lujerului. „Atunci s-au deschis ușile și toată lumea a ieșit buluc afară din tramvai. Am văzut oameni răniți, oameni cu sânge pe față. În câteva secunde am auzit cum se spărgeau geamurile la tramvaiul din spatele nostru. La ei nu se deschiseseră ușile, erau blocate. Oamenii plini de sânge spărgeau geamurile ca să se salveze. Spaima este de nedescris”, a mărturisit pasagerul.

După ce și-a mai revenit din șoc, bărbatul a sunat la 112. „În cel mult cinci minute au venit cei de la SMURD. Mai întâi au ajuns două ambulanțe, după care au mai venit încă cinci și o autospecială. După accident, circulația a fost blocată”, a spus bărbatul.

Citește mai multe despre accidentul din Pasajul Lujerului:

UPDATE Accident în lanţ cu tramvaie în Pasajul Lujerului din Bucureşti: zeci de răniţi

Misiune de salvare în Pasajul Groazei: 14 echipaje ISU îngrijesc răniții din tramvaiele ciocnite. 37 de persoane au ajuns la spital

IPOTEZĂ RATB: Primul tramvai 41 implicat în accident s-a blocat şi a rămas pe şine

Martori: „Al treilea vatman a văzut blocajul cu 100 de metri înainte, dar nu s-a mai putut opri“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite