FOTOGALERIE Protest violent şi greva foamei în faţa Guvernului: revoluţionarii au blocat Şoseaua Kisellef

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar în acest moment aproximativ 300 de revoluţionari nervoşi protestează în faţa Guvernului. Sindicaliştii se luptă cu jandarmii şi au rupt gardurile din jurul lor. Aceştia au blocat Şoseaua Kisellef.

UPDATE 12.04 Revoluţionarii au încercat să rupă cordonul de jandarmi din faţa muzeului Antipa. Oamenii legii, care au venit înarmaţi cu gaze lacrimogene şi bastoane, împrejmuiesc din nou zona cu garduri pentru a elibera Şoseaua Kisellef ocupată de protestatari. Aceştia sunt în continuare violenţi şi susţin că jandarmii i-au provocat. De asemenea, unul dintre oamenii legii filmează toată manifestarea pentru a avea probe în caz că protestul degenrează.



CLICK pe fotogalerie pentru mai multe imagini de la protestul revoluţionarilor din faţa Guvernului!

image
image
image

Piaţa Victoriei este ocupată în acest moment de peste 300 de revoluţionari care protestează din cauza deciziei Guvernului de a tăia plata indemnizaţiilor. De asemenea, unii dintre ei sunt de aproximativ o săptămână în greva foamei. Aceştia au devenit violenţi atunci când nu au fost lăsaţi să ocupe spaţiul dorit pentru protest şi au început să se îmbrăncească cu jandarmii şi să dărâme gardurile puse de oamenii legii. Această manifestaţie este autorizată până la ora 19.00.

image
Revoluționarii protestatari s-au îmbrâncit cu forțele de ordine Revoluționarii protestatari s-au îmbrâncit cu forțele de ordine

CLICK pe fotagalerie pentru a vedea mai multe imagini de la protestul din 7 decembrie, din Piaţa Universităţii!

"Organizatorii au asigurat că vor respecta prevederile legale. Chiar dacă li s-a adus la cunoştinţă că nu au voie să ocupe spaţii unde ar perturba traficul auto sau pietonal, aceştia au devenit violenţi când nu au fost lăsaţi să se extindă şi pe trotuarul din faţa muzeului Antipa. Cu toate acestea, nici o persoană nu a fost sancţionată", a declarat pentru bucuresti.adevarul.ro purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache.



CLICK pe imagini pentru fotogalerie!

Revoluționarii protestatari s-au îmbrâncit cu forțele de ordine
image
image

Revoluţionarii au mai protestat din aceaşi cauză în data de 7 decembrie, în Piaţa Universităţii. Atunci Aproximativ 150 de revoluţionari ajunşi la capătul răbdării s-au adunat în faţa hotelului Intercontinental şi au blocat accesul maşinilor pe bulevardul Magheru. Şoferii au fost nevoiţi să întoarcă şi să găsească o altă rută ocolitoare. Jandarmii au intervenit pentru a stăpâni mulţimea şi pentru a elibera Bulevardul Magheru, dar acest lucru mai rău i-a întărâtat pe protestatarii care au început şi atunci să-i îmbrâncescă pe oamenii legii. Jandarmii au fost nevoiţi să intervină cu gaze lacrimogene pentru a calma protestatarii înfuriaţi. Aceştia nu au avut autorizaţie de protest în acea zi.

Sindicaliştii scandează în faţa Guvernului, de azi dimineaţă, "Jos Boc!" sau "Nu ne este frică!". Aceştia au obţinut autorizaţie de protest până la ora 19.00, în fiecare zi, până pe data de 16 decembrie.

Citeşte şi:


Revoluționarii și-au cerut drepturile în Piața Victoriei


Protest violent în Piaţa Universităţii. Revoluţionarii au blocat Bulevardul Magheru


Mitingul revoluționarilor a stârnit un protest online


Protest la Guvern: Revoluţionarii au cerut în genunchi să fie primiţi de Emil Boc

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite