Avocatul beizadelei cu BMW: „accidentul nu a fost produs de inculpat. Tatăl său are probleme grave de sănătate şi nu poate să accepte faptul că fiul său este un infractor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liliana Constantin, avocata lui Andrei Andronie (20 de ani), băiatul fostului vicepreşedinte de la BCR, Jean Andronie, care a omorât doi oameni după ce a intrat cu maşina în ei, susţine că accidentul nu a fost produs din vina lui. Ea admite că „poate a băut băiatul“, dar cere să fie cercetat în libertate pentru că tatăl său nu poate accepta că are ca fiu un infractor.

Andrei Andronie a intrat cu BMW-ul tatălui său într-un taxi, sâmbătă dimineaţă, şi a omorât doi oameni: pe taximetristul Robert Micu (32 de ani) şi pe clienta acestuia Ana Maria Nistor (21 de ani). Asta după ce a mai lovit un Seat care a pornit înt rafic fără să se asigure.

El a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru ucidere din culpă. Andrei era băut în momentul producerii accidentului şi fugea de un echipaj de la Rutieră, după ce agenţii au vrut să-l oprească în trafic. Potrivit martorilor, băiatul fostului vicepreşedinte de la BCR, Jean Andronie, conducea cu o viteză de peste 150 de kilometri la oră. El nu a vrut să-i fie recoltate probele biologice pentru determinarea alcoolemiei.



Click pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu şoferul BMW-ului care a ucis un taximetrist şi o tânără pe Calea Floreasca!

„Ştie doar faptul că a condus maşina şi datorită lui au decedat două persoane“

Procurorul de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a cerut arestarea preventivă pentru că „există posibilitatea ca inculpatul să se sustragă urmăririi penale şi că inculpatul prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică“.

Avocata Liliana Constantin, cea care îl reprezintă pe fiul fostului vicepreşedinte de la BCR, Jean Andronie, a declarat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 faptul că „inculpatul regretă cele intâmplate, nu ştia despre ce este vorba, ştie doar faptul că a condus maşina şi datorită lui au decedat două persoane“. De asemenea, el a solicitat instanţei să se aibă în vedere că „nu a refuzat să dea declaraţii, va da declaraţii când işi va aduce aminte ce s-a intamplat“.


„Un copil care-şi face studiile în străinătate“

Avocata a mai subliniat faptul că „accidentul de circulaţie nu a fost produs de către inculpat. Acestuia i se poate imputa faptul că a fugit de poliţie, poate a băut, insă nu s-a luat in considerare că faţă de celălalt şofer s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitate, când de fapt acel şofer a generat acea tragedie întrucât nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers“.

Avocata susţine că Andrei Andronie nu are antecedente penale, „este un copil care îşi face studiile in străinătate, are sprijinul familiei, tatăl acestuia are probleme de sănătate grave şi nu vrea să accepte faptul că fiul lui este un infractor“.

Şoferul cu BMW X5 care a ucis un taximetrist şi o tânără pe Calea Floreasca

MAI CITEŞTE ŞI:
Pericol mortal: criminalii de bani gata

Copii de bani gata certaţi cu legea: blestemul celor mai celebri Andrei

EXCLUSIV Martor la accidentul în care un şmecher cu BMW, care conducea cu 180 de km/h, a ucis doi oameni: „Maşina era zob. Un poliţist îi lua pulsul şoferului“

El este şmecherul cu BMW, care a ucis un taximetrist şi o tânără pe Calea Floreasca. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

EXCLUSIV Martor la accidentul provocat de beizadeaua cu BMW: „Eu trebuia să fiu în locul taximetristului. Îi voi aprinde o lumânare în fiecare zi“

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite