900 de milioane de lei pentru exinderea Magistralei 4. Metrorex construieşte încă două staţii de metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex a lansat de curând anunţul de contractare pentru noi lucrări la alte două staţii, Laminorului şi Străuleşti, ce vor extinde Magistrala 4.

Lucrările la structura de rezistenţă pentru tunele, galerii şi staţii vor costa aproximativ 375 de milioane de lei şi procedura de adjudecare a proiectului va  avea loc abia în toamnă.

„Toată lucrarea este mult mai mare. Ajunge undeva la 900 de milioane de lei.  Cu tot cu  staţii, tunele, depou, echipamente pentru funcţionarea metrourilor, dar şi un terminal multimodal pentru autobuze, în zona lacului Străuleşti. Acolo avem în plan şi primul park & ride din apropierea unei staţii de metrou", a mai spus Udrişte.

Metrorex plăteşte 40 milioane către Alstom prin împrumut de la Trezorerie

ACCIDENT LA METROU. O bucată de tavan a căzut peste o locomotivă de metrou la staţia Unirii 2. Călătorii au fost evacuaţi la câteva minute după coliziune

Confuzie printre călători din cauza indicațiilor greșite de la metrou

În luna mai, Ministerul Transporturilor a aprobat extinderea Magistralei 4 până în zona Lacului Străuleşti, unde urmează să se contruiască nodul terminal pentru mijloacele de transport în comun, un dispercerat, dar şi  parcarea „Dacă avem în vedere şi dotarea cu echipamente, se mai adaugă o perioadă de timp. Pentru ce ne-am propus acum, structuri pentru staţii şi galerii, este vorba de o perioadă de 24 de luni, dar cam în trei ani poate fi terminat proiectul", a mai spus Udrişte.

Jiului-Bazilescu, gata la 1 iulie

Compania va da în folosinţă la începutul lunii viitoare staţiile de metrou Jiului (Pajura) şi Parcul Bazilescu, de pe Magistrala 4. Lucrările de structură a tunelelor şi a celor două staţii au fost finalizate în a doua parte a anului 2010.  În momentul de faţă Magistrala 4 are doar patru staţii: Gara de Nord 2, Basarab 2, Griviţa şi 1 Mai. „Lucrările la cele două staţii sunt, în proporţie de 99,9 la sută, încheiate. Se fac retuşuri, curăţenie şi în paralel probe la rece, la cald, cu instalaţii, cu echipamente şi inclusiv cu trenuri. În 1 iulie se vor inaugura cu călători", a spus Gheorghe Udrişte, directorul Metrorex.

Text foto: În luna aprilie, muncitorii lucrau la finisaje în staţia Pajura.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite