Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Piesa "Playing with fire" ar putea fi descalificată de la Eurovision

12 martie 2010, 20:16 |  Autor: Aura Clara Marinescu | 

Cuvinte cheie: bucureşti, eurovision, scandal, plagiat, compozitor,

Ovidiu Cernăuţeanu (35 de ani) şi Paula Seling  (31 de ani)

Ovidiu Cernăuţeanu (35 de ani) şi Paula Seling (31 de ani)

 

După finala naţională a concursului din România, tentativele de discreditare a învingătorilor nu au întârziat să apară. Ovidiu Cernăuţeanu şi Paula Seling au fost acuzaţi atât de încălcarea regulamentului competiţiei, cât şi de plagiat.

Citiţi şi

Paula şi Ovi în vizită la „Adevărul“

Reportaj din culisele Selecţiei Naţionale Eurovision 2010

Să fie oare descalificată piesa „Playing with fire“, compusă de Ovidiu Cernăuţeanu şi interpretată de Paula Seling şi Ovi? Această a fost întrebarea zilei de ieri, după emisiunea nocturnă a lui Dan Capatos de la Antena 1, „Un show păcătos“.
 
În ediţia de marţi a programului, Capatos a citit un document în care se arăta că Ovi ar fi realizat piesa cu care România merge la Oslo împreună cu un compozitor norvegian. Acest lucru încălcă regulamentul Selecţiei Naţionale, care nu permite ca melodia să fie compusă de un străin.
Documentul prezentat de Capatos, care contesta creaţia lui Ovidiu Cernăuţeanu, a fost redactat în limba norvegiană. Tony Tomas, participant la Eurovision alături de Luminiţa Anghel şi Adrian Piper, care este şi cetăţean norvegian, a spus în direct faptul că Simen Eriksrud este compozitor şi producător al piesei, alături de Ovi.

Imediat după finala naţională a concursului Eurovision, cârcotaşii au încercat să-i „desfiinţeze“ pe câştigători cu alte acuze, de data aceasta legate de plagiat. Un exemplu ar mai fi şi întrebarea lui Mihai Bendeac de pe blogul personal dacă piesa câştigătoare nu seamănă cu o alta, „Beautiful lover“.

CITIŢI ŞI: FINALIŞTII DE LA EUROVISION, CARICATURIZAŢI DE POPA POPAS

Dovada adevărului

Managerul lui Ovi şi al Paulei Seling pentru acest proiect, Paul Nancă, a transmis presei un răspuns: „Ca urmare a interesului mediatic stârnit de acuzaţia de încălcare a regulamentului prezentată pe un post de televiziune, deşi nu există o contestaţie oficială, vă transmitem foto-copiile documentelor care atestă adevărul: declaraţia olografă a producătorului piesei (presupusul co-autor invocat în acuzaţie) şi adeverinţa eliberată de casa de producţie a piesei“.

Echipa câştigătorilor sfătuieşte în comunicat foştilor concurenţi „să-şi folosească energia şi timpul în scopuri pozitive, nu în încercări disperate de discreditare a unor învingători absolut incontestabili“.

CITIŢI ŞI: PAULA SELING, FATA CU PIANUL DE LA EUROVISION

Ovi: „Am dreptul să cedez cui doresc drepturile mele de publishing“

Aflat în aeroport, Ovidiu Cernăuţeanu şi-a găsit timp ieri să clarifice situaţia. „Tot ce ţine de înregistrarea piesei la TONO nu este decât o simplă formalitate. Eu, în calitate de compozitor, am dreptul deplin şi moral să cedez cui doresc din drepturile mele de publishing, în acest caz producătorului Simen Eriksrud, pentru acoperirea costurilor de producţiei“, notează Ovi într-un comunicat.

El precizează că i se pare „foarte normal“ acest lucru când lucrezi cu un producător foarte „hot“. „De altfel, pentru a nu afecta regulile TVR, noi avem deja din 6 ianuarie o confirmare a acestei înţelegeri, între mine şi Simen Eriksrud ca producător. Aceeaşi confirmare a fost făcută şi prin cei care-mi distribuie mie drepturile de autor şi cu care sunt colaborez aici, în Norvegia, şi anume, DaWorks Records“.

CITIŢI ŞI: OVIDIU CERNĂUŢEANU, ÎN DUEL LA EUROVISION

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Monica Anghel şi Marcel Pavel, primul mare succes la Eurovision

    Cei doi artişti au participat la ediţia din 2002, din Talinn, Estonia, reuşind să califice Româ ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole