Fostul şef al OJPC Braşov: Şpaga era „sponsorizare“ pentru PDL Braşov UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Scripcaru, primarul din Brașov
George Scripcaru, primarul din Brașov

Astăzi, fostul şef al OJPC Braşov, a fost audiat la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că a luat o şpagă de 60.000 de euro. Acesta a susţinut în faţa magistraţilor că o parte din mită ar fi fost destinată primarului George Scripcaru.

UPDATE 15.40 Ionel Spătaru a declarat în faţa instanţei că banii de la denunţătorul din acest dosar, Claudia Laura Kungl, nu reprezentau mită, ci o "sponsorizare" pentru PDL Braşov, după cum precizează Mediafax. El a precizat că a intermediat acestă "sponsorizare" între administratorii unei pieţe din cartierul braşovean Stupin - închisă în urma unor nereguli găsite cu ocazia unor controale de către OPC, Garda Financiară, Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitară Veterinară - şi PDL Braşov.

"Arăt că am săvârşit această faptă, pe care nu o consider infracţiune, din cauza presiunii la care eram supus de Bogdan Breja şi Alexandru Muşat, ambii ofiţeri SRI, pe de-o parte, şi mă gândeam la structura politică, pe de-o altă parte", a spus Ionel Spătaru, citat de Mediafax.

Citiţi şi:

Doi ofiţeri SRI, implicaţi în dosarul şpăgii lui Ionel Spătaru

Prefectul Ion Gonţea a declarat la DNA că Ionel Spătaru şi-a depăşit atribuţiile de serviciu

El a precizat că Laura Kungl i-a dat un plic lui Alexandru Muşat în zona Prisma, la ieşire din Bucureşti. "Venisem şi eu în Bucureşti, întrucât Muşat nu se întoarcea imediat la Braşov, şi astfel urma să preiau eu banii de la Muşat, pe care urma să-i dau la partid. Dacă m-ar fi lăsat, vedea unde-i duc. A doua zi mă duceam la preşedinte (George Scripcaru - n.r.) să-i spun de banii oferiţi pentru sponsorizare. Asta urma să fac", le-a mai spus Spătaru magistraţilor.

În plus o altă parte din bani ar fi urmat să ajungă şi la trezorierul PDL, conform delcaraţiilor lui Spătaru preluate de Realitatea TV. Spătaru a declarat în faţa instanţei că suma destinată lui Scripcaru era de 30.000 de euro, mai precizează realitatea.net.

Spătaru este acuzat de procurorii DNA că a luat mită 300.000 de lei (aproximativ 60.000 de euro) pentru redeschiderea pieţei Stupini. În dosarul mitei Spătaru au mai fost audiaţi primarul George Scripcaru sau prefectul Ion Gonţea.

Primarul Braşovului: „Mă voi duce de câte ori mă vor chema, la DNA!"

În rechizitoriul transmis Curţii de Apel Bucureşti, citat de Mediafax, odată cu dosarul cauzei lui Ionel Spătaru, se arată că primarul George Scripcaru, prefectul Ion Gonţea, Maria Dumitrescu şi Bogdan Breja, şi şeful DSV Braşov, Enache Dorin Valter, vor fi cercetaţi într-un nou dosar, separat de cel în care a fost deja trimis în judecată Ionel Spătaru.

La termenul precedent din proces, pe 2 decembrie, fostul ofiţer SRI, Alexandru Muşat, intermediarul şpăgii în cazul lui Ionel Spătaru, a susţinut că a aflat de la alte persoane că banii pe care i-a luat trebuiau să ajungă la prefectul Braşovului, Ion Gonţea, şi primarul municipiului, George Scripcaru.

Conform Mediafax, Muşat a susţinut, în faţa judecătorilor, că în luna octombrie a fost contactat de Ionel Spătaru, care i-a cerut să se întâlnească cu Laura Kungl, denunţătorul în acest caz, şi să ia de la aceasta „nişte colete cu pliante". Fostul ofiţer SRI a fost de acord să se vadă cu Laura Kungl, însă a spus că în momentul în care aceasta i-a dat un plic, şi-a dat seama, după dimensiuni, că este vorba despre o sumă de bani. În aceeaşi zi s-a întâlnit cu femeia pentru a primi un al doilea plic. „Din afirmaţiile lui Kungl, auzite de la Bogdan Breja, un subaltern, banii pe care i-a primit Spătaru urmau să ajungă la primarul Braşovului, George Scripcaru, prefectul judeţului, Ion Gonţea, la Mia Dumitrescu, persoana din primărie care se ocupa cu eliberarea de autorizaţii, şi la Dorin Enche, de la DSVSA Braşov", a spus Alexandru Muşat, citat de Mediafax.

Vom reveni cu amănunte

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite