Ucigaşul studentei din Făgăraş, recompensat în penitenciar pentru „bună purtare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Penitenciarului Bârcea Mare unde a fost încarcerat ultima oară tânărul care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş susţin că acesta a fost recompensat în penitenciar cu pachet şi vizită pentru bună purtare şi pentru că a desfăşurat "activităţi productive".

Daniel Iordan, a fost eliberat condiţionat în data de 22 iulie 2008 din Penitenciarul Bârcea Mare, judeţul Hunedoara, în urma unei decizii a Judecătoriei Deva. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Deva, judecătorul Cornelia Filimon, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că decizia magistraţilor a venit în urma unei propuneri a comisiei de eliberare condiţionată a Penitenciarul Bârcea Mare.

"Tânărul respectiv executase două treimi din pedepsă, adică 1.243 de zile, nu a fost sancţionat în penitenciar şi în timpul detenţiei a fost recompensat pentru bună purtare", a explicat motivul deciziei magistraţilor purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Deva, judecătorul Cornelia Filimon.

Comisia de eliberare condiţionată a Penitenciarului Bârcea Mare, care a făcut propunerea de eliberare condiţionată a lui Daniel Iordan, este formată din opt membri, printre care şi un judecător delegat cu executarea pedepsei privative de libertate care iniţial s-au opus eliberării condiţionate a tânărului.

CITEŞTE ŞI

Studenta din Făgăraş, ucisă cu sălbăticie, va fi condusă, azi, pe ultimul drum

Studenta găsită arsă în locuinţa mamei sale a fost ucisă cu bestialitate de un hoţ recidivist

Ucigaşul studentei de la medicină, eliberat de Judecătoria Deva

Monstrul care a ucis-o pe studenta de la Medicină a fost arestat

"Conform Codului penal, persoana în cauză a fost analizată în cursul lunii iunie (2008- n.r.) de comisia de eliberare condiţionată a penitenciarului. Hotărârea comisiei a fost de respingere a propunerii de eliberare. Propunerea a fost reanalizată în iulie 2008, când a primit aviz favorabil. Între data respingerii şi data admiterii, persoana a fost recompensată cu pachet şi vizită pentru bun comportament în perioada de detenţie. Pe timpul executării pedepsei persoana a desfăşurat activităţi productive şi nu a avut sancţiuni disciplinare", a declarat, luni purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, Gabriel Vesa. Potrivit unor surse judiciare, prima propunere de eliberare condiţionată a fost respinsă de comisie pe motiv că deţinutul era recidivist.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite