Prefectul Brăilei, despre infracţionalitate: "Nu mai suntem în situaţia Craiovei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scms. Valentin Condruz a prezentat Raportul de activitate al IPJ la şedinţa Colegiului Prefectural
Scms. Valentin Condruz a prezentat Raportul de activitate al IPJ la şedinţa Colegiului Prefectural

Replica aparţine prefectului Dumitru Popa. Criminalitatea este în scădere la Brăila, asta rezultă din bilanţul IPJ pentru ianuarie - noiembrie 2010, prezentat, ieri, la Prefectură.

Vecina lui Bănel Nicoliţă, care l-a şi crescut, într-o perioadă, pe sportiv, a primit 10 ani de închisoare fiindcă şi-a omorât bărbatul

Brăila: 11 ani de închisoare pentru o evadare de-o noapte/ Vezi aici deznodământul în cazul celor trei deţinuţi de la Tichileşti

De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii noiembrie, la nivelul judeţului s-a înregistrat o scădere cu aproximativ 13% faţă de anul trecut a volumului criminalităţii constatate, calculat la 100.000 locuitori.

Un bătăuş sadic, în libertate este urmărit prin Interpol

Poliţiştii brăileni au confiscat mii de petarde într-o singură zi

Poliţiştii brăileni au trimis cu forţa acasă un turc care nu avea de gând să mai plece din România


„Deşi a trecut un an care a fost plin de lipsuri, nu ne mai aflăm în situaţia Craiovei. Am fost cândva, la capitolul infracţionalitate, în situaţia ei, dar acum am ajuns să fim un oraş mai sigur, n-am avut omoruri în stradă şi cazurile grave sunt deja în instanţă. Activitatea Poliţiei a dus Brăila undeva mai la coada clasamentului în ceea ce înseamnă infracţionalitate", a declarat prefectul Dumitru Popa.


Mai puţine infracţiuni


Dacă anul trecut, volumul criminalităţii sesizate se ridica la 2.795 de infracţiuni la suta de mii de locuitori, anul acesta, numărul s-a redus la 2.543 de infracţiuni.


„Infracţionalitatea stradală a înregistrat, de asemenea, o scădere. În primele 11 luni, au fost constatate 469 de infracţiuni comise în stradă faţă de 574 constatate în 2009", a arătat subcomisarul Valentin Condruz, adjunct al şefului Poliţiei brăilene.


Siguranţa circulaţiei a constituit o altă prioritate a Poliţiei. Şi aici numărul infracţiunilor este în scădere faţă de anul trecut, 544 de infracţiuni descoperite de structurile de poliţie rutieră în 2010, faţă de 622 de infracţiuni în 2009.

Cu toate eforturile depuse, de la începutul anului până acum au fost înregistrate 160 de accidente de circulaţie grave, soldate cu 42 de victime şi 143 de răniţi grav.


Rezultatele pozitive înregistrate de poliţiştii brăileni pe parcursul acestui an nu au trecut neobservate de autorităţile locale. Prefectul Dumitru Popa a subliniat faptul că activitatea structurilor de poliţie în ultimii ani şi rezultatele înregistrate au dus atât la reducerea criminalităţii cât şi la îmbunătăţirea imaginii judeţului nostru.


În ceea ce priveşte activitatea de prevenire, priorităţile locale au fost prevenirea şi combaterea furturilor din societăţi comerciale în mediul urban, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe şi anexe gospodăreşti în mediul rural, prevenirea violenţei în şcolile din municipiu. În baza acestor priorităţi au fost elaborate programe de prevenire şi combatere a criminalităţii.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite