CAMPANIE SUBIECT CERUT DE CITITORI: Atrium Center a fost vândut ieri firmei maghiare Arcadom din cauza datoriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de arădeni s-au plimbat ieri prin noul mall, în timp ce se parafa vânzarea acestuia
Zeci de arădeni s-au plimbat ieri prin noul mall, în timp ce se parafa vânzarea acestuia

Atrium Center a fost vândut firmei maghiare Arcadom ieri, din cauza datoriilor fondului de investiţii Carpathian. Arădenii s-au înghesuit ieri să vadă nou mall, fără să ştie sau să-i intereseze prea mult că acesta şi-a schimbat patronii.

VIDEO: Arădenii au în sfârșit un mall în orașul lor

În ziua inaugurării, mall-ul Atrium Center a şi fost vândut în proporţie de 50 la sută firmei maghiare Arcadom, care s-a ocupat de partea de antrepriză a proiectului. Actele au fost semnate aseară, iar la masă au stat reprezentanţi ai instituţiei financiare care a furnizat împrumutul pentru ridicarea complexului şi managerii Atrium care recunosc că datoriile au depăşit limitele aşteptate de fondul de investiţii Carpathian.

Filme doar în august

„Datoriile acumulate ajung la aproape 40 de milioane de euro, iar în momentul în care lucrările vor ajunge la final, acestea vor depăşi, cel mai probabil, 60 de milioane de euro”, a declarat Michael Israeli, managing partener Atrium Centers.

image

Astăzi se deschide un nou supermarket Billa, în incinta mall-ului Atrium

În ciuda acestei „mici” schimbări, şirul evenimentelor pentru deschiderea mall-ului nu a suferit modificări. Ieri, 50 de magazine şi-au deschis porţile, cu toate că, în total, 130 de retaileri şi-au închiriat spaţiu în centrul comercial de lângă Gara CFR.  Construit pe trei nivele, cu două lifturi şi mai multe scări rulante, mall-ul i-a lăasat cu gura căscată pe toţi vizitatorii.

EXCLUSIV: Atrium Center, vândut în ziua inaugurării din cauza datoriilor

„Este exact ce avea nevoie oraşul nostru. Nu foarte mare, dar cochet. Avem magazine scumpe, cu haine de calitate, dar şi magazine din care se pot îmbrăca arădenii cu venituri medii. Mi-am cumpărat câteva alimente pentru că sunt proaspete şi am profitat de reducerile magazinelor”, a spus arădeanca Ana Mila.

Atrium Center le va oferi astăzi arădenilor premii în valoare de peste 15.000 de euro

Mult aşteptatul Cinema City se află la ultimul etaj, dar nu va fi deschis decât la sfârşitul lunii august 2010, pentru că aici nu s-au terminat toate lucrările de amenajare. Cum era de aşteptat, reducerile de preţ, promoţiile şi premiile surpriză i-au ţinut pe arădeni la cumpărături până noaptea târziu. Mai mult, vedeta Wilmark şi membrii trupei Holograf au încins atmosfera prin dansul şi muzica lor.

image

„Mi-ar plăcea să citesc mai multe despre shopping“, Francisca Bersemeni, arădeancă

Un nou supermarket Billa se deschide mâine în mall-ul Atrium Center

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite