UPDATE ŞOC Decanul Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea, şi directorul adjunct de la Finanţe, Ştefan Bogin, arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocata Doina Scutea, decanul Baroului Alba, a fost reţinută aseară de procurorii DNA Alba Iulia. Avocata este cea de-a cincea persoană reţinută în dosarul în care este cercetat şi Ştefan Anghel Bogin, directorul adjunct al DGFP Alba.

UPDATE ora 23.59: Un rol esenţial în ancheta procurorilor l-a avut patronul firmei Pomponio SA Alba Iulia, omul de afaceri italian Luca Anversa, cel care ar fi dat mita de 40.000 de lei, bani ce au ajuns prin intermediul lui Duca şi Vulpe la Radu Bogdan. Surse judiciare au precizat că Luca Anversa ar fi dat declaraţii care i-au incriminat pe ceilalţi inculpaţi în dosar.

La schimb, Anversa ar fi scăpat de acuzaţii. Italianul este doar martor în acest dosar. Declaraţiile incriminatoare ale italianului au fost coroborate cu interceptările telefonice realizate în dosar. Neoficial, o parte dintre inculpaţi au exprimat astăzi la Curtea de Apel acuzaţii dure împotriva lui Luca Anversa.

Rămâne de văzut dacă italianul va scăpa şi din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri” (detalii aici) în care este, de asemenea, implicat. Noi detalii despre acest caz mâine în ediţia de Alba a Adevărului de Seară şi pe alba.adevarul.ro

UPDATE ora 23.45: Omul de afaceri Dorel Tamaş are şi el legături foarte strânse cu avocata Doina Scutea. Decanul Baroului a fost reprezentantul acestuia în procesele importante pe care le are cu Statul Român, prin DGFP Alba.

Scutea l-a reprezentat pe Tamaş şi în cauza în care patru funcţionari de la Admistraţia Finanţelor Publice Alba Iulia au fost trimişi în judecată de DNA pentru acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (detalii aici). Dosarul este pe rolul Judecătoriei Alba Iulia.

Dorel Tamaş ocupă locul 427 în Topul Forbes 500 miliardari cu o avere de 10 milioane de euro. Pe lângă firmele pe care le are în Alba Iulia, majoritatea falimentare, Tamaş este proprietarul Hotelului Continental din Cluj-Napoca.

UPDATE ora 23.25: Omul de afaceri Gelu Iancu este „beneficiarul” unei condamnări penale de trei ani de închisoare cu suspendare (detalii aici) pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în luna iulie 2010. De asemenea, Gelu Iancu a fost condamnat să plătească la bugetul de stat daune în valoare de 2,5 milioane de euro în celebra afacere „Algeroco”. Sentinţa Judecătoriei a fost atacată la Tribunalul Alba, unde se judecă în prezent.

UPDATE ora 23.15: Decanul Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea, ar fi primit în compensare din partea directorului de la DGFP Alba, Ştefan Anghel Bogin, suma de 200.000 de lei în contul unor datorii pe care Statul Român le-ar fi avut faţă de firma Lider Prodcarn SRL Alba Iulia, pe care o reprezenta în justiţie şi în relaţia cu instituţia de stat. Firma respectivă a aparţinut omului de afaceri Gelu Iancu, care a vândut-o unui alt om de afaceri cunoscut în Alba Iulia, Dorel Tamaş. Astfel se explică prezenţa celor doi, astăzi, pe coridoarele Curţii de Apel Alba Iulia. Pe de altă parte, atât Gelu Iancu cât şi Dorel Tamaş sunt cunoscuţi ca foarte apropiaţi de Alexandru Duca, inculpat în dosarul de corupţie.

UPDATE ora 22.45: Judecătorul care a decis arestarea preventivă a celor cinci inculpaţi este Leontin Coraş. Decizia acestuia i-a surprins pe avocaţi şi inculpaţi, care se aşteptau să fie lăsaţi liberi. După pronunţarea sentinţei, pe holul Curţii de Apel Alba Iulia, au fost văzuţi mai mulţi avocaţi tineri cu lacrimi în ochi. Majoritatea lucrează la biroul decanului Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea. Urmează alte dezvăluiri pe alba.adevarul.ro.

UPDATE ora 22.10: Curtea de Apel Alba Iulia a făcut public, de asemenea, un comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cosmin Muntean:

Astăzi, 12.11.2010, după o şedinţă de judecată prelungită, Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Alba de arestare preventivă pentru 29 de zile a celor cinci inculpaţi, acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că una din faptele pentru care sunt acuzaţi inculpaţii este aceea de trafic de influenţă pe lângă judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia în litigiul legat de funcţia de conducere a Direcţiei Finanţelor Publice Alba facem precizarea că hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia în respectivul litigiu nu au fost favorabile inculpatului Bogin Anghel Ştefan.

Astfel, în dosarele 779/57/2010 şi 1120/57/2010 Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Iacob Maria împotriva Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr.1950/04.06.2010 prin care a fost detaşată din funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba şi a dispus suspendarea (în 23.06.2010) şi, respectiv, anularea (în 29.09.2010) a ordinului atacat, ceea ce a determinat revenirea reclamantei Iacob Maria în funcţia de director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba.

 UPDATE ora 21.45: Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut public un comunicat de presă imediat dupa sentinţa Curţii de Apel. Prezentăm în continuare conţinutul comunicatului:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba - Iulia efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:
SCUTEA DOINA, decanul Baroului Alba, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă,
BOGIN ANGHEL ŞTEFAN, fost director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Alba, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă,
VULPE VASILE CLAUDIU, arestat preventiv în altă cauză pentru infracţiuni de crimă organizată, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă,
DUCA ALEXANDRU în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă,
RADU BOGDAN în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul lunii iunie 2009, inculpatul Bogin Anghel Ştefan a fost numit director coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba ca urmare a destituirii din funcţie a fostului director.
Pentru că această numire a fost contestată pe cale judecătorească şi pentru a obţine menţinerea într-o astfel de funcţie, în luna iunie 2010, prin intermediul inculpaţilor Vulpe Vasile Claudiu şi Duca Alexandru, Bogin Anghel Ştefan a luat legătura cu inculpata Scutea Doina, decanul Baroului Alba, pentru ca aceasta să intervină la judecătorii din cadrul Curţii de Apel Alba - Iulia în scopul respingerii acestei acţiuni.

Scutea Doina a fost de acord şi, arătând că are influenţă pe lângă magistraţi, în schimbul intervenţiei, a pretins atât direct, cât şi prin intermediul inculpaţilor Vulpe Vasile Claudiu şi Duca Alexandru, ca inculpatul Bogin Anghel Ştefan, uzând de funcţia sa de conducere în cadrul D.G.F.P. Alba, să depună diligenţe pentru aprobarea cererii de compensare a unor datorii către bugetul de stat formulate de către Scutea Doina.

În schimbul intermedierii acordului cu Scutea Doina, inculpaţii Vulpe Vasile Claudiu şi Duca Alexandru i-au cerut lui Bogin Anghel Ştefan acordarea de către instituţia pe care o conducea a unor tratamente preferenţiale societăţilor comerciale în care aveau interese directe (de exemplu, obţinerea de plăţi eşalonate pentru datoriile bugetare).

De asemenea, independent de faptele prezentate mai sus, în cursul anului 2010, întrucât inculpatul Radu Bogdan, fost consilier al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari cu atribuţii de decizie în aprobarea proiectelor finanţate din fonduri europene de la nivelul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, a primit de la inculpaţii Vulpe Vasile Claudiu şi Duca Alexandru suma de aproximativ 40.000 lei cu scopul de a asigura declararea eligibilităţii unui proiect depus de Duca Alexandru în numele unei societăţi comerciale din Alba-Iulia.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 noiembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Scutea Doina, Bogin Anghel Ştefan, Duca Alexandru şi Radu Bogdan pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba - Iulia a dispus arestarea preventivă a tuturor celor cinci inculpaţi pe o perioadă de 29 de zile.

UPDATE ora 21.30: Judecătorul audiat astăzi de procurorii DNA Alba Iulia este Gabriela Costinaş, cea care a judecat dosarul prin care Maria Iacob şi-a recâştigat în justiţie postul de director executiv al Direcţiei de Finanţe Alba, ocupat până la momentul pronunţării primei sentinţe executorii, la sfârşitul lunii iunie, de către Ştefan Anghel Bogin.

UPDATE ora 21.00: Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea procurorilor DNA şi a emis în această seară mandate de arest preventiv pe numele celor cinci inculpaţi: Ştefan Anghel Bogin, Doina Scutea, Alexandru Duca, Claudiu Vulpe şi Radu Bogdan. Avocaţii acestora au formulat recurs care se va judeca în zilele următoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE ora 20.55 Radu Bogdan, fostul angajat al Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, care este acuzat că ar fi primit 40.000 de lei de la firma Pomponio, prin intermediul inculpaţilor Alexandru Duca şi Claudiu Vulpe, a fost mai timp de mai mulţi ani vice-consul al României la Shanghai, în China. În 2004 a fost agresat de doi cetăţeni chienezi.

UPDATE ora 20.40: Judecătorul nu a pronunţat, încă, sentinţa în dosar, care era aşteptată la ora 20.00. Rămâneţi pe alba.adevarul.ro. Urmează noi dezvăluri incendiare şi în exclusivitate legate de acest caz.

UPDATE ora 18.55: Surse neoficiale ne-au precizat că un judecător de la Curtea de Apel Alba Iulia a fost audiat astăzi la DNA Alba Iulia. Sursele noastre nu au precizat dacă este vorba despre magistratul care a judecat dosarul câştigat de Maria Iacob, actualul director al DGFP Alba, despre care se afirmă că ar fi făcut obiectul traficului de influenţă iniţiat de Ştefan Bogin prin intermediul avocatei Doina Scutea. Acest dosar a fost judecat de Gabriela Costinaş, preşedintele secţiei de Contencios Administrativ Fiscal de la Curtea de Apel.

UPDATE ora 18.10: Declaraţii făcute astăzi de trei dintre actorii implicaţi în derularea evenimentelor:

Viorel Jidveian, avocatul inculpatului Alexandru Duca: „Este acuzaţia Parchetului. Să vedem în măsura în care se confirmă probele. Eu zic că nu se va da mandat“.

Victor Ioan Bleahu, avocatul Doinei Scutea: „Nu discut că sunt probe. Fiecare merge pe opinia lui. Dar nu este infracţiune. Statul trebuie să îi dea doamnei Scutea nişte bani. Arestarea se face pe criterii de fapt şi de drept. Nu este obligatorie. Este un singur dosar, dar doi inculpaţi (Claudiu Vulpe şi Alexandru Duca, n.r.) mai au o faptă şi Parchetul a considerat că sunt conexe şi trebuie toţi judecaţi deodată. Din punctul nostru de vedere fapta celorlalţi este de competeţa Tribunalului şi cauza domnului Bogin şi a doamnei Scutea este de competenţa Curţii de Apel. Nu este conexitate între acest cauze“.

Alexandru Duca, inculpat în dosar: „Sunt total nevinovat. Acuzaţiile care mi se aduc sunt de cumpărare de influenţă în favoarea doamnei Doinei Scutea şi a domnului Anghel Bogin, iar a doua se referă la fonduri europene. Există o acuzaţie de dare de mită din partea procurorilor DNA şi nu vreau să intru în polemică cu nimeni. Sunt o persoană care am curajul răspunderii. Am luat atitudine. Am dat idei cu privire la reformarea oraşului. Sunt şi anumite acuzaţii politice, dar nu vreau să fac referire acum la ele“.

Alexandru Duca

Alexandru Duca a declarat că nu se consideră vinovat

UPDATE ora 17.40: Ministerul Economiei a precizat astăzi într-un comunicat de presă că Radu Bogdan, reţinut de procurorii DNA Alba acest dosar, nu este angajat al instituţiei.

Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Radu Bogdan a fost angajat al Ministerului Întreprinderilor Mici, Mjlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri până la data de 2 octombrie 2009.

"După cum se ştie, ulterior, Ministerul Întreprinderilor Mici, Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a devenit parte a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri", se arată în comunicat.

image

Ştefan Anghel Bogin a fost liber să plece după ce ordonanţa de reţinere a expirat

UPDATE ora 16.00: Şedinţa de judecată s-a terminat după aproape cinci ore, iar cauza a rămas în pronunţare. Alexandru Duca, Ştefan Bogin şi Radu Bogdan au plecat liberi în condiţiile în care le-au expirat ordinanţele de reţinere emise de procurorii DNA.

În arestul IPJ Alba au fost duşi doar avocata Doina Scutea, căreia îi expiră ordonanţa la ora 21.00, şi Claudiu Vulpe, care nu poate fi eliberat în condiţiile în care este arestat în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri“.

Judecătorul a precizat la finalizarea şedinţei că pronunţarea se va face după cel puţin patru ore. Sentinţa în dosar este aşteptată după ora 20.00, în prezenţa inculpaţilor şi a avocaţilor acestora.

Rămâneţi pe alba.adevarul.ro pentru a afla dacă cei cinci inculpaţi vor fi arestaţi preventiv.

UPDATE ora 14.35: Şedinţa a fost din nou întreruptă. Judecătorii au luat o pauză de 15 minute.

La ieşirea din sala de judecată, Alexandru Duca a făcut unele declaraţii.

„Sunt acuzat de cumpărare de influenţă. Nu sunt vinovat“, a spus omul de afaceri Alexandru Duca. 
 

UPDATE ora 13.40: Soluţia judecătorilor este aşteptată cu interes de oameni de afaceri importanţi din Alba. Dorel Tamaş şi Gelu Iancu sunt acum pe holul Curţii de Apel Alba Iulia.

Dorel Tamaş ocupă locul 427 în Topul Forbes 500 miliardari. Omul de afaceri are o avere de 10 milioane de euro. Este proprietarul Hotelului Continental din Cluj-Napoca.

Gelu Iancu are afaceri în domeniul imobiliar.

UPDATE ora 13.30: Ordonanţa de reţinere a expirat şi în cazul lui Alexandru Duca. Omul de afaceri a părăsit sala de judecată şi a ieşit pe coridorul instituţiei pentru a discuta cu rudele.

UPDATE ora 13.05: Şedinţa a fost reluată de judecători.

UPDATE ora 12.30: Lui Anghel Bogin, directorul adjunct al DGFP Alba, i-a expirat ordonanţa de reţinere. Bărbatul a părăsit sala de judecată. La această oră este se află pe holurile instituţiei, unde discută cu membrii ai familiei.

UPDATE ora 12.20: Şedinţa de judecată a fost întreruptă. Judecătorii au luat o pauză.

UPDATE ora 10.40: Reţinerea avocatului Doian Scutea aruncă o pată negativă asupra avocaţilor din Alba. De altfel, în aceste zile are loc la Alba Iulia un concurs de accedere în avocatură pentru candidaţi din trei judeţe: Alba, Hunedoara şi Sibiu. Scutea era recunoscută ca un avocat care se implica în dosare „grele“, ale unor oameni de afaceri puternici. Este şi cazul firmei Pomponio SRL al cărei patron este implicat şi el în dosar. Doina Scutea este decan al Baroului Alba din anul 2008.

În aceste momente, avocata Doina Scutea este prezentată Curţii de Apel Alba Iulia cu propunerea de arestare preventivă.

„Lotul“ inculpaţilor a fost completat de avocata Doina Scutea, decanul Baroului Alba.

Femeia a fost reţinută de procurori aseară târziu.

image

Claudiu Vulpe şi Alexandru Duca la intrarea în sala de judecată

Tot în acest dosar sunt cercetaţi şi omul de afaceri Alexandru Duca şi foştii ofiţeri de informaţii (SIE) Claudiu Vulpe şi Radu Bogdan, ultimul consilier în Ministerul Economiei.

Acuzaţiile aduse acestora sunt de trafic de influenţă, luare şi dare de mită.

Citiţi şi: Ştefan Bogin, directorul adjunct al DGFP Alba, reţinut de procurorii DNA

Directorul adjunct de la Finanţe prezentat la Curtea de Apel pentru arestare preventivă

image
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite