Românii, cei mai mari consumatori de alcool din UE, alături de cehi şi de sloveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un european bea, in medie, trei pahare de alcool pe zi, potrivit OMS
Un european bea, in medie, trei pahare de alcool pe zi, potrivit OMS

Un singur european bea, în medie, echivalentul a 12,5 litri de alcool pur pe an, adică aproximativ trei pahare de băuturi alcoolice pe zi. Românii, cehii şi slovenii sunt şi mai mari „băutori“, consumând echivalentul a 15-19 litri de alcool pur pe an.

În Europa Centrală şi de Est, media este chiar mai mare. De exemplu, un singur est-european consumă echivalentul a 14,5 litri de alcool pur pe an. În plus, europenii din această zonă au şi cel mai ridicat scor de „consum riscant de alcool" (în afara meselor, în locuri publice, des şi în cantităţi mari), 2,9, nu cu mult mai mare decât cel al nordicilor, însă dublu faţă de cel al vest- şi al sud-europenilor.
De altfel, est-europenii şi nord-europenii beau din ce în ce mai mult alcool, consumul mediu pe cap de locuitor fiind în creştere numai în aceste zone. În UE, România, Republica Cehă şi Slovenia sunt primele în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool (15-19 litri de alcool pur pe an pe cap de locuitor).

Infografic alcool

Citeşte şi:
3 probleme ale ochilor pe care nu trebuie să le ignori

Aparat revoluţionar pentru prevenirea căderii părului

Consecinţele sunt nefaste

„Onoarea îndoielnică a Europei de a avea un consum dublu de alcool faţă de restul lumii are consecinţe clare şi recunoscute asupra sănătăţii populaţiei consumatoare, dar şi asupra celor din jur şi asupra societăţii", atrage atenţia Zsuzsanna Jakab, director regional OMS Europa.
Rata mortalităţii din cauza consumului de alcool la 100.000 de locuitori este de aproximativ 129 de bărbaţi şi de 27 de femei, în centrul şi în estul Europei, şi de numai 30 de bărbaţi şi 10 femei în sudul Europei.
Decesul prin boli cardiovasculare (care nu sunt cauzate de boli cardiace ischemice) şi prin accidente este mai frecvent în zona de est a Europei, bolile de natură psihică şi neurologică sunt mai întâlnite în ţările nordice (aici sunt mulţi alcoolici şi multe persoane cu alte tulburări cauzate de consumul de alcool), iar în sudul Europei, se întâlnesc mai multe cazuri de cancer cauzat de consumul de alcool (aici, se consumau cantităţi mai mari de alcool cu 20 de ani în urmă şi se cunoaşte faptul că bolile canceroase se instalează într-un timp mai îndelungat).

Aleargă pe „cel mai frumos drum din lume"!

Cele mai recente date OMS

- La ora actuală sunt recunoscute 40 de tulburări şi afecţiuni cauzate de consumul de alcool, printre care dependenţa, boala hepatică alcoolică (ficat gras alcoolic, hepatită alcoolică, ciroză), pancreatita indusă de alcool, intoxicaţia cu alcool (beţie, care poate duce şi la comă alcoolică) şi sindromul de alcoolism fetal (consumul de alcool al gravidei afectează dezvoltarea fătului).
- Unul din zece cazuri de cancer, în cazul bărbaţilor, şi unul din 33, în cazul femeilor, au legătură cu un consum crescut de alcool.
- În 2004, în grupa de vârstă 15-64 de ani, unul din şapte decese, în cazul bărbaţilor, şi unul din 13, în cazul femeilor, s-au produs pe fondul consumului de alcool al celor din jur.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite