Franţa vrea să amâne intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Paris vor acţiona în aşa fel încât intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen să fie amânată. Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche a declarat, miercuri, că  Franţa va proceda în aşa fel încât decizia europeană privind aderarea celor două ţări la Schengen să nu fie luată până în vara lui 2011.

Pierre Lellouche a precizat că "această extindere nu poate fi rezultatul automat al procesului de evaluare tehnică în curs de doi ani" şi că, la fel ca Olanda, Franţa nu este de acord cu aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, programată pentru luna martie a anului viitor.

Mai citeşte şi:

Aeroportul Internaţional din Timişoara este pregătit pentru aderarea României la spaţiul Schengen

Spania nu crede că România e pregătită pentru Schengen

Spaţiul Schengen şi încrederea în noi

"Suntem favorabili unei amânări a acestei decizii cel puţin până la raportul Comisiei privind aplicarea mecanismului de cooperare şi verificare, din vara lui 2011", a declarat oficialul francez, în faţa Comisiei pentru Afaceri Europene din Adunarea Naţională.

"Trebuie să fim vigilenţi" cu privire la extinderea la România şi Bulgaria "care speră să adere la spaţiul Schengen în martie", a explicat Lellouche, potrivit AFP.

"Supravegherea reală şi eficientă a frontierelor exterioare ale UE" şi "lupta împotriva corupţiei" sunt problemele invocate de oficialul francez, în ceea priveşte considerentele pentru care Franţa doreşte amânarea extinderii spaţiului Schengen. Rapoartele periodice sunt "îngrijorătoare", a atras atenţia Lellouche.

El a evocat "creşterea observată a fluxului de imigranţi ilegali prin Turcia către frontierele bulgare şi române", informează novinite.com.

"Frontiera româno-moldovenească este în continuare controlată deficitar din cauza acordării cetăţeniei române moldovenilor, a «găurii neagre» reprezentate de teritoriul transnistrean separatist şi a nivelului de corupţie din Ucraina vecină", a precizat Pierre Lellouche.

"Aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi o decizie politică a Consiliului, luată în unanimitate", a amintit secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene.

În timp ce Franţa a fost criticată vehement în această vară în Europa pentru expulzarea romilor către România şi Bulgaria, Lellouche a deplâns incapacitatea Guvernului român de a lua măsuri eficiente pentru integrarea acestei comunităţi.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite