Spaţiul Schengen şi încrederea în noi

Miza intrării României în spaţiul Schengen nu este doar ridicarea controalelor de la frontieră, ci şi încrederea celorlalte state membre. România a primit peste o jumătate de miliard de euro, pe care nu a reuşit să-i cheltuiască, în aşa fel încât costurile specifice pentru viitoarea „graniţă externă“ să nu fie suportate numai de bugetul naţional.

În ultima vreme se vorbeşte zilnic în mass-media despre „Schengen" şi aspiraţia României de a fi parte a Spaţiului Schengen. Atât de pasional se rosteşte cuvântul „Schengen" încât o mare parte a cetăţenilor români se întreabă care o fi miza? Căci, de la 1 ianuarie 2002, cetăţenii României pot călători fără viză în Spaţiul Schengen, pot folosi chiar numai cartea de identitate. Singura oprire în drumul spre Spaţiul Schengen este doar la „bariera" de intrare. Adică la graniţa româno-ungară. De ce? Pentru că, deocamdată, graniţa româno-ungară este „graniţă externă", iar prin intrarea României în Spaţiul Schengen, aceasta va deveni „graniţa internă". Astfel, plecând, să zicem, din Vaslui spre Viena, cetăţeanul nu ar mai trebui să se oprească la această graniţă. Deci, pentru cetăţeanul român, miza intrării României în Spaţiul Schengen, este ridicarea acelei „bariere". Dar este oare numai atât?

Oare se conştientizează că, din momentul în care România intră în Spaţiul Schengen, o apreciabilă lungime a graniţei nordice, estice, sud-vestice a ţării noastre devine „graniţă externă" a Spaţiului Schengen şi că toţi cei 500 de milioane de cetăţeni europeni vor deveni interesaţi de felul în care va funcţiona această „graniţă externă"? Să nu mai vorbim de faptul că „circulaţia liberă" în Spaţiul Schengen înseamnă şi aplicarea unui set de legi şi reguli şi, nu în ultimul rând, respectarea unei sensibilităţi legate de ordinea şi securitatea internă a fiecărui stat membru! Şi că în calitate de stat membru, dar şi de cetăţeni, trebuie să ne asumăm nişte obligaţii şi anumite costuri!

Ne-am făcut temele din punct de vedere tehnic?

Discursul public din România, îndeosebi al autorităţilor, este în măsură să trezească nu numai îngrijorări, dar şi suspiciuni în privinţa îndreptăţirii noastre de a intra în Spaţiul Schengen. Se promite şi se repetă la nesfârşit că, din punct de vedere „tehnic", vom fi gata cu pregătirea specifică, pentru martie 2011. Se sugerează obsesiv că Bucureştiul aşteaptă o decizie „corectă", bazată pe „criteriile tehnice" şi fără implicare politică. Or, întreaga procedură decizională pentru eliminarea controlului la graniţele interne şi aplicarea deplină a acquis-ului Schengen a fost prevăzută în Tratatul de Aderare, deci în legislaţia primară. Mai mult, conform unui program multianual de pregătire a acestui moment, România a primit peste o jumătate de miliard de euro, pe care nici nu a reuşit să-i cheltuie, în aşa fel încât costurile specifice pentru viitoarea „graniţă externă" să nu fie suportate numai de bugetul naţional. Se ştia că decizia va aparţine Consiliului, după consultarea Parlamentului European, Comisia Europeană neavând prevăzut dreptul de iniţiativă, în această materie.

Acum, autorităţile române par a fi încrezătoare că, „tehnic", şi-ar fi făcut temele pentru evaluarea finală. Un raport recent atenţiona însă că aceste teme trebuie făcute de „nota zece". Ceea ce dorim să subliniem este că întregul mecanism de evaluare se referă la condiţiile tehnice prealabile pentru aplicarea acquis-ului Schengen, dar are în vedere şi verificările de asigurare a aplicării corecte. Or, dacă anumite componente tehnice nici nu sunt finalizate, cum se va putea evalua asigurarea aplicării complete? Şi să spunem răspicat: mecanismul de evaluare a aplicării acquis-ului Schengen nu are numai un sens „tehnic", deoarece scopul fundamental al instituirii acestui mecanism de evaluare este stabilirea încrederii reciproce între statele membre. Şi încă ceva: în procesul decizional contează şi analizele de risc, ale fenomenului migraţiei şi securităţii interne. Iar acest mecanism de evaluare are şi bază juridică, tocmai pentru a accentua asupra asigurării aplicării corecte a acquis-ului comunitar, a deciziilor şi angajamentelor asumate de fiecare stat membru (apropos de Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi anticorupţiei).

Pretenţii mai mari de la România

Conform Regulamentului Consiliului, care a instituit mecanismul de evaluare pentru acquis-ul Schengen, până la 30 septembrie a fiecărui an, agenţia europeană FRONTEX trebuie să prezinte Comisiei un raport, o analiză a riscului şi recomandări. În 13 octobrie a.c. , Comisia Europeană a discutat Raportul despre aplicarea Codului Frontierelor Schengen, înfăţişând câteva preocupări rezultate din relatările călătorilor în „spaţiul fără frontiere interne": efectuarea unor verificări periodice şi sistematice, în anumite zone de frontieră internă; menţinerea unor obstacole în calea fluidităţii traficului la punctele rutiere de trecere a frontierelor interne; întârzieri în notificarea introducerii unor controale preconizate la frontierele interne. Constatăm, aşadar, că există, în rândul actualelor state membre al Spaţiului Schengen, şi guverne care nu asigură o aplicare corectă, deci de nota zece, a acquis-ului Schengen. În marea majoritate a cazurilor, aceste guverne se justifică prin interesul ordinii şi securităţii interne. Înseamnă că, la nivelul statelor membre, deci cele care vor decide în Consiliu, există o sensibilitate accentuată în ceea ce priveşte aspectul asigurării aplicării corecte a acquis-ului şi nu doar componenta „tehnică", aşa cum este ea înţeleasă la Bucureşti.

O concluzie pentru noi: se va pretinde ca pregătirea României pentru intrarea în Spaţiul Schengen să fie de nota zece plus. Iar obiectivul cetăţenilor români de a-şi vedea ţara în „spaţiul liberei circulaţii" se joacă la ruleta încrederii în existenţa capabilităţilor şi voinţei autorităţilor române de a asigura aplicarea corectă a acquis-ului Schengen, atât la viitoarea posibilă graniţă externă a Spaţiului Schengen cât şi în interior. Ceea ce nu se rezolvă prin văicăreli, ci numai prin acţiune adecvată!

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele privind negocierea Tratatului de aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru pentru Afaceri Europene.