VIDEO Destăinuri la ceas de teroare în Norvegia: "Le-a ordonat oamenilor să se apropie, a scos arma dintr-o pungă şi a început să tragă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Martori la masacrul de pe insula Utoya îşi amintesc cu spaimă de clipele de groază petrecute sub privirea criminală a teroristului Anders Behring Breivik,  în vârstă de 32 de ani. "A fost opera unui nebun", sunt de părere oficiali ai poliţiei norvegiene, care exclud, pentru moment, ipoteza unei legături cu organizaţiile radicale islamice.

"A tras mai întâi în oamenii care se aflau pe insulă. După aceea, a început să ţintească oamenii din apă", dezvăluie Elise, martoră la masacrul de pe insula norvegiană Utoya. "Am văzut mulţi oameni murind", continuă aceasta încă afectată de cele întâmplate.

Citiţi şi editorialul "Norvegia: un Oklahoma City, nu un World Trade Center!"

 "Îi auzeam respiraţia"

S-a ascuns în spatele unei pietre, aceeaşi pe care ucigaşul şi-a pus picioarele: "I-am putut auzi respiraţia", povesteşte tânăra, adăugând că îi este imposibil să spună câte minute au trecut în timp ce aştepta ca teroristul să se oprească.

Supravieţuitorii au fost duşi la un hotel din satul Sundvollen. Dana Berzingi, în vârstă de 21 de ani, are pantalonii pătaţi de sânge. Ea povesteşte că falsul ofiţer de poliţie le-a ordonat oamenilor să se apropie, apoi a scos dintr-o pungă nişte arme şi muniţie şi a început să tragă în ei. 

image

"Ne-am prefăcut morţi pentru a scăpa cu viaţă"

Mai multe victime "au pretins că sunt moarte pentru a supravieţui", a spus Berzingi. Însă, atacatorul a revenit şi i-a împuşcat, din nou, în cap cu o puşcă.

"Mi-am pierdut mai mulţi prieteni", spune Berzingi îndurerată.

"Pare să fi fost opera unui nebun"

Un oficial al poliţiei, citat de Mydessert.com, a declarat că suspectul pare să fi acţionat de unul singur în ambele atacuri. Informaţiile nu au fost lansate în mod oficial, dar se pare că atacul nu are nicio legătură cu organizaţiile teroriste internaţionale, potrivit oficialului norvegian.

image

"Se pare că nu are legătură cu lumea islamică", a spus oficialul. "Pare să fie opera unui nebun."

Oficialul a adăugat, totuşi, că "au trecut doar câteva ore de la incident, iar ancheta continuă cu toate resursele disponibile".

Citiţi şi:

EXCLUSIV O tânără româncă din Oslo, îngrozită de atentate: „Am fost în zona exploziei cu puţin timp înainte!"

Atac cu bombă, fără precedent în Norvegia

GALERIE FOTO Coşmarul din Oslo, în imagini

FOTO Cum au ajuns caricaturile cu profetul Mahomed să stârnească furia musulmanilor

FOTO El este teroristul arestat pentru împuşcarea a cel puţin 84 de persoane, în atacul armat din Norvegia

Revoltă pe Facebook după atentatul de la Oslo: "Ardeţi-l", "spânzuraţi-l" pe Anders Behring Breivik

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite