Baconschi, către secretarul de Stat american: Dragă Hillary, facem cu modestie istorie, astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Dragă Hillary, facem cu modestie istorie astăzi", i s-a adresat ministrul de Externe Teodor Baconschi secretarului american, în încheierea declaraţiilor de presă care au urmat semnării acordului privind scutul antirachetă.

"Eu sunt foarte impresionat şi onorat să mă aflu aici, la Departamentul de Stat, şi îi felicit pe toţi cei care au muncit din greu pentru acest acord de succes dintre ţările noastre", a spus el.

"Îţi mulţumesc mult", a mai adăugat Baconschi, Hillary Clinton adresându-i-se la rândul său cu expresia "Dear Theodore". (Dragă Teodor).

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de Stat american, Hillary Clinton, au semnat, marţi, la Washington, Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România.

Semnarea a avut loc la scurt timp după întâlnirea între preşedintele SUA, Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi şeful statului român, Traian Băsescu.

Semnarea documentului se produce la un an şi jumătate de la anunţul privind decizia de participare a României la acest sistem, în 4 februarie 2010.

Citiţi şi:

Imagini din timpul vizitei lui Traian Băsescu la Casa Albă. Vezi aici cum l-a primit Obama

Obama, invitat la Deveselu

Băsescu, primit pe fugă de Barack Obama

FOTOGALERIE Băsescu s-a întâlnit cu Obama

Hillary Clinton, nemulţumită de programul Visa Waiver pentru români

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite