Întărirea monedelor est-europene, un risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reorientarea investitorilor dinspre state din zona euro, precum Portugalia sau Spania, spre ţările est-europene a provocat aprecierea monedelor din regiune. Economiştii atrag atenţia că aprecierea rapidă a monedelor poate încetini redresarea economică şi să reducă competitivitatea pe pieţele internaţionale.

Toate monedele din Europa de Est, inclusiv leul, au înregistrat în ultimele luni creşteri ale cotaţiilor în raport cu euro, mai ales pe fondul neîncrederii generate de criza fiscală din Grecia. Cel mai mult a avut de câştigat moneda poloneză, zlotul, care s-a apreciat anul trecut cu 22%, cea mai bună performanţă înregistrată în economiile în curs de dezvoltare, după randul din Africa de Sud. Forintul ungar a urcat cu 17%, coroana cehă cu 8,6%, iar leul cu 3,9%.

Dominique Strauss-Kahn: FMI, doctor pentru o ţară bolnavă

Un’ te duci tu, leule?

Euro, la judecata politicienilor

Apetit pentru risc

Aceste evoluţii nu sunt legate în primul rând de performanţele economice ale statelor respective, ci de revenirea apetitului pentru risc al investitorilor.

Zlotul, forintul, coroana şi leul au beneficiat de reorientarea investitorilor dinspre plasamentele din unele state din zona euro precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania spre achiziţia de titluri de valoare din ţările est-europene, cu un potenţial de creştere mai bun şi mult mai puţin îndatorate.

„Acest fenomen este de natură să ne îngrijoreze pentru că aprecierea excesivă a monedelor subminează redresarea economiilor", a declarat Marek Bela, fost premier al Poloniei şi actual director la FMI. Politicile fiscale foarte prudente din Ungaria şi România, care au în derulare acorduri încheiate cu FMI, sunt apreciate de investitori.

La rândul ei, Polonia este singura ţară din UE care a evitat recesiunea în 2009 şi care împreună cu Cehia trebuie să elimine facilităţile fiscale în acest an şi să revină la o politică monetară şi fiscală mai restrictivă. Aceasta înseamnă randamente mai mari pentru plasamentele efectuate în monedele lor naţionale.

Politicile fiscale şi monetare trebuie să reducă riscurile generate de capitalul speculativ, care în opinia lui Belka reprezintă cu siguranţă un potenţial pericol pentru stabilitatea economiilor din regiune. De asemenea, autorităţile trebuie să restrângă posibilitatea acordării de credite în valute străine. Ungaria, de exemplu, a fost la sfârşitul anului 2008 aproape de a intra în incapacitate de plată din cauza ponderii excesive a împrumuturilor contractate în euro şi franci elveţieni.

Influx de capital

Guvernatorii băncilor centrale din regiune au criticat la rândul lor aprecierile monedelor, pe care le consideră nesustenabile. Slawomir Skrzypek, guvernatorul băncii centrale poloneze a declarat că este pregătit să intervină pentru deprecierea zlotului, dacă tendinţa de creştere va continua.

Majoritatea economiştilor polonezi consideră că aprecierea peste măsură a zlotului este „principala ameninţare" pentru economia naţională. Şi analiştii JP Morgan estimează că leul, zlotul, forintul şi coroana se vor întări în continuare în acest an, datorită îmbunătăţirii conturilor curente, dar şi deoarece ratele de schimb nu reflectă încă potenţialul de creştere al regiunii.

Banca Naţională a României a redus luni dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 6,5%, nivel minim istoric, şi a menţinut ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 25%. Banca centrală a Ungariei a redus şi ea dobânda-cheie la 5,5%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite