Securitatea, în luptă cu anticarii

Numărul din martie al revistei „Historia“ vă propune o incursiune în lumea anticarilor clandestini hărţuiţi de Securitate în anii comunismului. În prim plan: Leon Kalustian. Documentele din arhivele Securităţii ne dovedesc magnitudinea cu care a funcţionat sub dictatură mişcarea subterană de carte interzisă.

Desfiinţarea instituţiilor constituţionale, care asigurau structura de rezistenţă a democraţiei româneşti, a fost făcută, nu întâmplător, de către comunişti, concomitent cu epurarea bibliotecilor publice.

Citiţi şi:

O afacere: omagierea lui Ceauşescu
România, condusă de KGB
Arhiepiscopul Dunării de Jos poate scăpa de dosarul de colaborator al Securităţii

Satrapii roşii au inventariat şi au interzis nesfârşite liste cu autori şi titluri de cărţi, iar deţinerea acestora, chiar şi în biblioteci personale, ca să nu mai vorbim de colportarea lor, erau condamnate la ani grei de puşcărie. Să mişti de colo-colo o carte interzisă devenise, în anii comunismului, un act de curaj fenomenal, iar cei care o făceau, anticarii clandestini, au fost pândiţi, urmăriţi, hăituiţi până la căderea regimului.

La începutul anilor '60, doi erau anticarii ce stârneau atenţia Securităţii în mod deosebit: Leon Kalustian şi Radu Sterescu. Numiţi peiorativ de urmăritori „bonzi", şi încă unii „de notorietate publică", Sterescu şi Kalustian aveau deja la activ un stagiu consistent de puşcărie politică. Fost ziarist la „Curentul", Leon Kalustian fusese, de pildă, arestat şi ţinut cinci ani în captivitate, fără să fie judecat, între 5 mai 1951 şi 16 mai 1956, pentru că pusese în aplicare sloganul cu care, chipurile, venise la putere Partidul Comunist: citise şi dăduse mai departe. E adevărat, nu o carte propagandistică, ci cartea de memorii a lui Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini.

Ieşit din închisoare, Kalustian rămâne în continuare în vizorul Securităţii, care antrenează sumedenie de hăitaşi care să-l tragă de limbă pe anticar, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire al acestuia. La 5 iunie 1959 se deschide, astfel, acţiunea de verificare „în vederea clarificării şi documentării activităţii duşmănoase a numitului Kalustian Leon, fost ziarist, în prezent anticar clandestin, care a difuzat în rândurile scriitorilor lucrări literare reacţionare şi deţine unele versuri scrise de Nichifor Crainic în timpul detenţiei".

Marii scriitori îşi procurau cărţi interzise

În notele informative strânse în dosarul lui Kalustian, printre numele vehiculate frecvent din rândul celor care procurau cărţi interzise întâlnim nume prestigioase din cultura românească: Mihai Şora, Mihu Dragomir, Paul Anghel, Ilie Purcaru, Ion Dodu Bălan, Aurel Martin sau fiul lui Vasile Voiculescu.

Potrivit unui document al Securităţii, atât Kalustian, cât şi Radu Sterescu, aveau „o întinsă reţea de oameni" pe care îi angrenau „în procurarea de cărţi, o vastă clientelă particulară, cât şi o serie întreagă de instituţii interesate în obţinerea de cărţi rare, cum sunt Muzeul de istorie al RSR, Muzeul literaturii române, Biblioteca Centrală de Stat". Dar printre amatorii de carte interzisă se aflau şi sumedenie de activişti care-şi făcuseră un obicei din a colecţiona tablouri „de nume" sau cărţi rare.

Ocnaş sau turnător?

Pentru a grăbi priponirea „omului cu cartea", Securitatea apelează la întregul său arsenal de presiuni, pentru ca, în cele din urmă, să-l pună pe Leon Kalustian în situaţia de a alege între a fi arestat sau a se lăsa recrutat. Fostul ziarist alege să-şi salveze sufletul, aşa că, în faţa refuzului de a colabora, Securitatea trece la arestarea lui, la 30 decembrie 1960.

Condamnat la opt ani de închisoare pentru „răspândire de publicaţii interzise cu conţinut fascist-naţionalist-şovin", e graţiat după trei ani potrivit Decretului 176/1964. La începutul anilor '80, îl regăsim într-un dosar al Securităţii, semn că hăituiala continuă.

Radu Sterescu

Alături de Leon Kalustian, un alt anticar clandestin, Radu Sterescu, se află şi el permanent în vizorul autorităţilor comuniste şi este, de asemenea, întemniţat pentru răspândire de publicaţii interzise.

Portret de anticar

Leon Kalustian s-a născut la Focşani, la 17 octombrie 1908. În perioada interbelică s-a făcut remarcat ca ziarist democratic, fiind un pamfletar şi autor de campanii de presă extrem de virulente. A scris la „Cuvântul", „Curentul", „ABC", „Zorile", „Lumea românească", „Mişcarea", „Facla", „Adevărul", „Dimineaţa".

După Al Doilea Război Mondial, Kalustian cade victimă valurilor de arestări ale regimului totalitar comunist, fiind întemniţat pentru infracţiunea de răspândire de publicaţii interzise, executând aproape zece ani de închisoare în anii '50 şi '60. Revine în viaţa publică în 1975 cu un volum de istorie literară „Facsimile" şi, un an mai târziu, cu o selecţie de articole de presă, „Conspiraţii sub cer deschis". A încetat din viaţă la 20 ianuarie 1990 în urbea sa natală.

„Regimul s-a păcălit îngrozitor!"

Pe urmele lui Leon Kalustian e pus inclusiv agentul „Ştefan Vasilescu", fost coleg cu acesta la „Curentul", care-l atrage pe Kalustian într‑o cursă. Îi propune o colaborare în domeniul cumpărării şi vânzării de cărţi vechi, dat fiind că la el, la agent, s-ar prezenta diferiţi oameni care au de vânzare sau vor să cumpere cărţi vechi:„Turnătorul: Mi s-au oferit nişte cărţi foarte interesante pentru dumneata. Ştiu că te ocupi cu lucruri de anticariat. Dacă ţii să le ai, eu le pot reţine ca să ţi le dau. (...)

Kalustian: Dragul meu, multe capodopere universale în limba lor originală nu au la noi niciun preţ. Goethe, Schiller, Rilke, Ibsen se găsesc prin anticariate la preţuri mici. Întreaga operă a lui Proust se poate cumpăra cu 80 de lei. Nu interesează.

T: Şi cum explici asta?

K: Printr-o scădere teribilă a cititorilor de limbi străine. În privinţa asta regimul actual a lichidat analfabetismul, gândind să câştige pe oameni la ideologie, dar s-a păcălit îngrozitor, pentru că omul care a învăţat să citească nu vrea ideologie, ci vrea să citească numai cărţi de altădată.

«Cămaşa lui Iisus», de Douglas, apoi cărţile engleze şi americane pe care le traduceau «negrii» lui Jurgea, adică pe Somerset Maugham şi pe alţii ca el. Astea au mare preţ pe piaţă şi se găsesc greu. Nevestele ofiţerilor cărţile astea vor, şi cum anticariatele nu le pot vinde, le dirijează înspre talcioc, unde se vând scump. Sunt facultăţi unde se învaţă şi limba latină, dar nu avem dicţionare latineşti. (...) În schimb, dintre scritorii români de dinainte de război, se plăteşte fabulos, cu aproape o sută de lei, romanul «Nyusu» de D.I. Atanasiu... E de neînchipuit: «Nyusu», sentimental şi lacrimogen. Sau «Mocirla», sau «Bucureşti, oraşul prăbuşirilor», ambele de Octav Dessila..."

Baia de sânge de la Melbourne

În ciuda brutalităţilor, ungurii au câştigat turneul final de la Melbourne. Iată-i aici pozând cu medaliile de aur. Foto: Guliver/Getty Images

În decembrie 1956, la doar o lună după ce Uniunea Sovietică a zdrobit sub şenilele tancului revolta anticomunistă maghiară de la Budapesta, echipele de polo ale celor două naţiuni s-au întâlnit în semifinala turneului din cadrul Jocurilor Olimpice de la Melbourne (Australia). Avea să fie cel mai dramatic, mai brutal şi mai cunoscut meci din istoria acestei discipline sportive.

Cunoscută în lumea întreagă sub numele „Blood Bath" sau „Blood in the Water", această confruntare a devenind subiectul a două filme: documentarul „Freedom's Fury", produs de Quentin Tarantino (2006) şi „Children of Glory", regizat de Krisztina Goda (2006). Fotografia poloistului Ervin Zádor, stând în picioare, pe marginea piscinei, uluit, cu faţa plină de sânge, după ce fusese lovit în plină figură de un poloist rus, a făcut istorie după ce a apărut în ziarele şi revistele din întreaga lume.

Citiţi în „Historia" povestea completă a întâlnirii de la Melbourne, după cum puteţi citi şi despre alte confruntări sportive marcate politic: întâlnirea dintre echipele URSS şi Cehoslovaciei la hochei, în martie 1969, la Stockholm, şi imensa nedreptate făcută Nadiei Comăneci la JO de la Moscova din 1980.

Tot în acest număr mai citiţi:

MĂRTURII
Nebunia „Liceenii"

Interpretă de muzică şi actriţă de film, Oana Sîrbu e oprită şi astăzi pe stradă pentru autografe, la 24 de ani de la succesul impresionant al filmului-fenomen „Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos.

ISTORII SECRETE
„ARTA", prima unitate antitero

„Historia" vă prezintă povestea primului nucleu antiterorist din România şi a primelor racolări din rândul studenţilor străini. Citiţi despre studenţii palestinieni „Fane" şi „Mustafa".

DIN ARHIVE
„Eu l‑am ucis pe Billy the Kid!"

Vânătoarea întreprinsă de şeriful Pat Garrett împotriva răufăcătorului „Billy the Kid", aproape de finalul secolului al XIX-lea, este una dintre poveştile clasice ale Vestului Sălbatic.

ISTORIE RECITITĂ
Erori de procedură în procesul lui Iisus

Conspiraţia politică a fariseilor şi a saducheilor împotriva lui Hristos a generat un şir de ilegalităţi ce au culminat cu răstignirea Celui care a marcat reversibil istoria umanităţii.