O afacere: omagierea lui Ceauşescu

Dosarul revistei „Historia“ din numărul lunii martie propune unul dintre cele mai dezbătute subiecte ale istoriei contemporane a României: construcţia cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu.

La 35 de ani de la momentul în care Ceauşescu devine secretar general al Partidului Comunist (23 martie 1965) trei istorici, Adrian Cioroianu, Zoe Petre şi Adrian Majuru, analizează câteva dintre aspectele perioadei: construcţia cultului, reinventarea istoriei în cazul lui Burebista şi, respectiv, continuitatea în istoria românilor: cultul personalităţii de la Carol al II-lea la Ceauşescu.

Citiţi şi:

Securitatea, în luptă cu anticarii

Adrian Cioroianu analizează construcţia cultului Conducătorului în viaţă, de la momentul de glorie din august 1968 până la declinul din decembrie 1989, un „model de ineficienţă" ce nu face altceva decât să îndepărteze conducătorul de oameni, să spulbere speranţele şi încrederea acordată lui Ceauşescu la finalul anilor '60. De acest cult profită cei care îl construiesc, beneficiarii, adică autorii de versuri, texte omagiale, de tablouri şi sculpturi.

Zoe Petre supune atenţiei una dintre componentele Panteonului mitic, Fondatorul, Burebista. Regelui dacilor intracarpatici i se creează o sărbătoare prin care, în 1980, se sărbătoresc, 2050 de ani de la întemeierea statului unitar şi centralizat geto-dac.

Adrian Majuru subliniază în textul său că rădăcinile cultului personalităţii a unui conducător în viaţă se află cu mult înaintea lui Ceauşescu, la Carol I, dar exemplul cel mai elocvent este cel din timpul lui Carol al II-lea.

Dosarul mai cuprinde fragmente din primul volum omagial apărut în 1973, rememorări a doi jurnalişti ai vremii, Ion Cristoiu şi Romulus Căplescu, care relatează cum se concepeau numerele omagiale, cum se trucau pozele oficiale şi cum se negociau textele care urmau să apară pe 7 şi 26 ianuarie.