Licitaţiile obiectelor de artă, un pericol pentru patrimoniu?

De ceva vreme se organizează şi la noi licitaţii de artă după modelul celor din afară. Pe lângă piese a căror preţ este dat de valoarea intrinsecă, tot mai des sunt incluse şi obiecte de artă cu valoare de patrimoniu: spre exemplu picturi semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu sau alţi pictori români consacraţi, care cu siguranţă au fost incluse şi clasate e autorităţi

Apariţia în presă a numeroase articole despre licitaţii în care apar nume grele ale artei din România, precum şi sume exorbitante achitate pentru deţinerea acestor obiecte, ne face să ne întrebăm cum stau lucrurile în privinţa statutului acestora ca valori ale patrimoniului cultural mobil.

Licitaţiile de artă o deschiderea către Europa

În 2010 una din ştirile interesante şi importante din acest domeniu era scoaterea la vânzare în cadrul unei licitaţii a tabloului "Macii" de Ştefan Luchian, evaluat undeva între 150.000-200.000 de euro. Au urmat ştiri cu tablori ale lui Camil Ressu, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza şi mulţi alţii. Anul aceste chiar la începutul verii casa de licitaţii Artmark anunţa prima licitaţie internaţională în sistem duplex Bucureşti – Chişinău.

Comunicatul de presă mai aduce o serie de lămuriri suplimentare cu privire la ce fel de piese vor intra în licitaţie. “Cele aproximativ 200 de opere expuse sunt semnate de artişti valoroşi din România şi Republica Moldova, precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, dar și Mihail Grecu, Igor Vieru, Valentina Rusu Ciobanu, Milița Petrașcu, Idel Ianchelevici. Operele sunt grupate în mai multe secţiuni: Academism, Romantism, Tradiţionalism, Impresionism şi Postimpresionism,  Artă modernă, Tezaur, Expresionism şi Avangardă, Postmodernism şi Contemporană.

Vânzările publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la aproximativ 14 milioane euro în 2011.”

Ulterior aflăm că între lucrări s-a găsit şi Ciobănaşul lui Nicolae Grigorescu şi că a fost licitat cu suma de 190.000 de euro la Chişinău.

Graţie acestui succes de piaţă, firma înregistrând, din cifrele date publicităţii, peste 1,3 milioane de euro vânzări, în urmă cu mai puţin de o lună s-a organizat a doua licitaţie internaţională în sistem duplex Mamaia-Monaco, cu larga participare a unui vedete autohtone (Mihaela Rădulescu). Câştigurile declarate din vânzări s-au înregistrat în jurul sumei de 710.000 de euro. Vedeta licitaţiei de la Monaco a fost tabloul “Două surori”, pictat de Nicolae Tonitza, ce a fost adjudecat la suma de 125.000 de euro.

Spectacol transmis direct pe Artmark TV, din Monaco şi Mamaia şi prezentat de Mihaela Rădulescu a prezentat invitaţilor nu numai cele 51 de capodopere impresioniste şi moderne, dar şi o elegantă selecţie de 50 bijuterii rare.

Motivaţia organizării unor astfel de licitaţii internaţionale, prezentată chiar de unul dintre principalii acţionari ai firmei Artmark, domnul Alexandru Bâldea, este promovarea şi diseminarea valorilor artei româneşti în spaţiul european. „Prin organizarea primei licitaţii în Principatul Monaco, ne propunem să începem un program de promovare a artei românești în spaţiul european. La acest moment se bucură de notorietate pe piaţa internaţională doar acei artiști români ce au emigrat și s-au împlinit profesional în străinătate, nu și marii maeștri ai artei românești, nicicând promovați în afara țării. Ne propunem să contribuim la corectarea acestui neajuns și să începem să prezentăm în străinătate şi alţi artişti români valoroşi, fie de patrimoniu fie contemporani, a căror cotă de piaţă are şanse foarte mari să crească dacă este promovată în piețele potrivite“, a afirmat acesta.

Licitaţiile şi legislaţia cu privire la patrimoniu

De bună seamă astfel de acţiuni sunt perfect legale şi bine intenţionate. Totuşi nu ştim dacă ele respectă cu stricteţe legislaţia cu privire la patrimoniu cultural mobil. La noi în ţară acest domeniu este reglementat de legea 182 din 2000.

Un aspect pe care nu l-am întâlnit nicăieri în toate materialele de presă apărute pe acestă temă este statutul pe care îl au bunurile de patrimoniu licitate cu aceste ocazii. Cu siguranţă în spatele fiecărei piese în parte există o evaluare a experiţilor pentru a se stabili un preţ, dar nimeni nu spune dacă aceste piese sunt obiectul exportului temporar sau definitiv – după cum prevede legea.

Din acest motiv se ridică întrebarea legitimă pentru oricine citeşte aceste lucruri: se respectă legislaţia sau se fac lucrurile ca la noi? Obişnuiţi cu delapidările în stil mare, care au afectat până şi politicieni celebri, un scenariu prin care vom vedea cum dispar bunuri de patrimoniu chiar de sub nasul autorităţilor nu este unul improbabil. Sperăm să ne înşelăm, iar lucrurile să fie făcute cu simţ de răspundere.

Nu negăm bunele intenţii declarate de cei de la Artmark, dar teama de aceste momente este oarecum justificată. Au fost cazuri când din dorinţa de  a obţine un profit imediat, opere de artă au fost subevaluate ca valoare patrimonială ca să poată fi vândute definitiv. Pierderile pentru patrimoniu unei ţări sunt greu de coantificat în acest caz.

Există posibilitatea ca toate supoziţiile şi temerile noastre exprimate să fie nejustificate, iar lucrurile să fie făcute bine, în litera şi spiritul legislaţiei actuale. Ştim că şi aceasta are numeroase neajunsuri, dar respectarea legii, aşa incompletă cum se găseşte, este mai mult decât un vid legislativ.

Aşadar ne dorim ca părerile noastre să fie pornite doar din imaginarul cotidian din România şi să ne înşelăm asupra acestui caz. Poate cel mai bine, pentru a se risipi orice urmă de îndoială, ar fi ca autorităţile în drept să îţi mai arunce o privire asupra acestor tranzacţii şi a procedurilor ce trebuie a fi făcute. În acest fel toată lumea ar avea numai de câştigat, iar neînţelegerile, în ceea ce ne priveşte, ar fi doar unele survenite din cauza unei mici probleme de comunicare şi nimic mai mult.