Avem noi tarife la gaze! În acest an acestea au crescut cu circa 38%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile vin doar cu promisiunea unor preţuri stabile la combustibilul albastru pentru următorii 5 ani

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif mediu de livrare a gazelor naturale, precum şi tarife diferenţiate, pe categorii de consumatori.


Astfel de la 1 octombrie, preţul mediu de livrare a gazelor este de 5.664 de lei pentru o mie de metri cubi, cu 1.065 de lei mai mare decât tariful anterior, de 4.599 de lei pentru o mie de metri cubi, şi cu 258 de lei mai mic decât cel solicitat de întreprinderea Moldovagaz. Potrivit specialiştilor ANRE, scumpirea este rezultatul majorării de către Gazprom, de la 1 octombrie, a preţului de livrare a gazelor în Republica Moldova până la 400,47 de dolari pentru o mie de metri cubi, cu 31,5% mai mare decât preţul luat în calcul la stabilirea vechiului tarif.

Lidia Zestrea, şef al Direcţiei politică tarifară din cadrul ANRE a precizat că majorarea este neuniformă. Astfel pentru CET-uri gazul se scumpeşte cu 26,4%, până la 5.237 lei, pentru consumatorii casnici care vor consuma mai puţin de 30 metri cubi, creşterea este de 25%, până la 5.971 lei, fără TVA.

Unele categorii de consumatori rămân favorizate

Cetăţenii cu un consum lunar de peste 30 metri cubi, vor achita 6.221 lei pentru o mie de metri cub, fără TVA.
„Se mai menţin unele subvenţii încricişate pentru consumatorii casnici şi pentru CET-uri, dar valoarea acestora s-a redus semnificativ", a declarat Lidia Zestrea. Costul acestor subvenţii este estimat la 30 de milioane de lei.

Specialiştii de la autoritatea de reglementare explică menţinerea tarifului preferenţial pentru consumatorii casnici cu un consum lunar de gaze naturale de până la 30 de metri cubi „prin raţionamente de ordin social".

Citeşte şi:

RECORD Începând cu 1 octombrie 2011 populaţia ar putea plăti pentru gaz un tarif de peste 7.000 de lei pentru o mie de metri cubi

ENERGIE Republica Moldova a fost ţepuită cu 1,4 miliarde de lei moldoveneşti

Republica Moldova intenţionează să participe la construcţia terminalului de gaz lichefiat din Ucraina

SCUMPIRI Din octombrie vom avea un nou tarif la gaze

Se apropie un nou război al gazelor

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite