ENERGIE Moldova, ţepuită de 1,4 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot sectorul energetic din gestiunea statului va ajunge pe mâna unor afacerişti, dacă vor fi executate două decizii ale instanţelor din Ucraina.Specialiştii acuză autorităţile moldoveneşti de lipsă de reacţie şi spun că, dacă s-ar dori cu adevărat, problema pretinsei datorii ar fi rezolvată rapid.

O firmă din Ucraina pretinde de la întreprinderile de stat Moldtranselectro şi Moldelectrica datorii şi penalităţi în valoare de peste 116 milioane de dolari sau circa 1,4 miliarde de lei. Mai mult, aceasta a obţinut şi decizii favorabile în instanţele din Ucraina, care pot fi în orice moment legalizate pe teritoriul Moldovei.

Potrivit experţilor, în cazul executării hotărârilor, vor fi bune de plată nu doar întreprinderile Moldtranselectro şi Moldelectrica, ci şi statul. Altfel spus, banii vor fi luaţi din buget, fiind vorba de o sumă egală cu alocaţiile anuale pentru sănătate.

Primul litigiu durează de un deceniu, fiind vorba de pretenţiile firmei ucrainene Energoalians faţă de Moldtranselectro şi Moldelectrica privind plata unei datorii de 22 de milioane de dolari, plus o penalitate de 34 de milioane pentru întârziere. Datoria s-ar fi format în perioada 1999-2000, când societatea ucraineană a livrat cantităţi mari de curent electric pe piaţa moldovenească. Atunci, beneficiar a fost Moldtranselectro, iar cumpărător figura firma Derimen Properties Ltd, un offshore din Insulele Virgine.

Oficial, Moldtranselectro a achitat importul. Mai mult, o decizie a Curţii de Conturi din 2002 cerea întreprinderii să recupereze suma de 10,8 milioane de dolari, achitată firmei Energoalians, şi să rectifice evidenţele contabile, astfel încât să nu mai apară o datorie de 20,2 milioane de dolari. Reprezentanţii Energoalians au atacat în instanţă hotărârea Curţii de Conturi, dar n-a avut câştig de cauză. Mai mult, s-a constatat că Derimen Properties Ltd era o firmă-fantomă.

PRETENŢII TOT MAI MARI

Energoalians a pierdut în Moldova şi procesele contra Moldtranselectro. Din vara lui 2007, litigiul se mută în Ucraina, iar pretenţiile cresc la 56,7 milioane de dolari. În 2008, în proces mai apare firma „Katko", împotriva administraţiei căreia autorităţile ucrainene intentaseră dosar penal privind falsificarea de acte şi activitate fictivă.

Totodată, a fost atrasă în proces şi întreprinderea de stat Moldelectrica. Se constată şi că la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentanţii Energoalians faţă de întreprinderile moldoveneşti erau anexate ca probe documente confidenţiale din ţara noastră, inclusiv corepondenţă guvernamentală. Toate acestea demonstrează şi implicarea unor persoane sus-puse de la noi. Anul trecut, suma datoriei pretinse ajunge la peste 60 de milioane de dolari, iar în proces mai apare şi firma Meridian-K, prin contract de răspundere solidară.

În februarie 2011, Curtea Supremă Economică a Ucrainei a adoptat hotărârea de a încasa de la Moldtranselectro, Moldelectrica şi firma Meridian-K 25,3 milioane de dolari, iar pentru suma de 35 de milioane de dolari a fost decisă efectuarea unei expertize. În luna iulie, a fost pus sechestru pe o linie electrică de tensiune înaltă de pe teritoriul ucrainean ce aparţine întreprinderii Moldelectrica, iar în continuare se menţine riscul ca hotărârea instanţei din Kiev să fie legalizată şi executată în Moldova.

Între timp, a mai apărut o decizie a unui arbitraj ad-hoc din Kiev, prin care aceeaşi firmă Energoalians a obţinut dreptul de a recupera o pretinsă datorie de circa 56 de milioane de dolari de la întreprinderile din sectorul energetic aflate în propriertatea statului. Surse anonime spun că, de fapt, se foloseşte metoda aplicată în cazul atacului raider asupra Moldova-Agroindbank, doar că cei păgubiţi de data asta vor fi statul şi cetăţenii de rând.

Unde au ajuns 20 de milioane ale Ministerului Economiei

Nu se ştie numărul exact al litigiilor între companii din Ucraina şi întreprinderile energetice din Moldova.

De exemplu, firma Energoalians a mai câştigat un proces contra SA RED Nord privind recuperarea unei datorii de 60 de milioane de lei. În 2009, cu câteva zile înainte de demisia guvernului Greceanâi, conturile Ministerului Economiei au fost blocate. Conform unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie, ministerul, ca succesor al fostului minister al industriei, era dator să achite întreprinderii de stat Energorinok din Ucraina circa 1,7 milioane de dolari sau 20 de milioane de lei.

La 17 decembrie 2009, Ministerul Economiei a transferat 20 de milioane de lei pe un cont indicat de executorul judecătoresc. Acum se constată că banii nu au ajuns la Energorinok, ci pe conturile firmei Pinar-com, implicată în mai multe scheme frauduloase.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite