Primii paşi pentru a trece mai uşor peste dezamăgirea de la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai picat Bac-ul şi nu ştii ce să faci mai departe? adevarul.ro îţi oferă câteva sugestii pentru a trece mai uşor peste dezamăgirea de la bacalaureat.

Citeşte AICI zece sfaturi pentru părinții elevilor deprimați din cauza rezultatelor slabe la bacalaureat

Prima opţiune, contestarea notei

Şase din zece absolvenţi de clasa a XII-a au picat examenul de Bacalaureat, rata promovabilităţii la nivel naţional fiind cea mai mică din ultimul deceniu: 44,47%. Dacă te afli printre aceştia, primul pas este să depui contestaţie la probele la care consideri că ai fost nedreptăţit prin nota primită.

Cei care nu au trecut la una sau mai multe discipline, sau cei ale căror medii nu au depăşit 6, au mai avut o şansă, ieri, prin contestarea notelor. În 4 iulie, între 08.00 şi 12.00, participanţii la Bac care s-au simţit nedreptăţit au putut completa fişa de contestare, urmând să primească rezultatele în data de 8 iulie, informează Ministerul Educaţiei, pe site-ul edu.ro.

Ce lucruri ai fost obligat să înveţi în şcoală şi nu ţi-au folosit la nimic? Ce ţi-ar fi fost util, dar şcoala nu te-a învăţat?

Spune si tu

Model contestaţie BAC 2011

Metodologia de soluţionare a contestaţiilor

La probele scrise, constestaţiile se depun şi se înregistrează la centrul de examen. Preşedintele, alături de unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul său şi cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.Cererile elevilor care contestă notele obţinute, împreună cu un borderou în care sunt precizate numele candidaţilor, proba şi disciplina pentru care este depusă contestaţia, sunt înaintate comisiei din centrul zonal de evaluare. După centralizarea cererilor, lucrările pentru care au fost contestate notele sunt secretizate şi date, ulterior, spre reevaluare.

Altă soluţie, şcoala postliceală

Nu doar facultatea reprezintă o opţiune pentru absolvenii de liceu, cu atât mai mult în acest an când rata promovabilităţii a scăzut alarmant. Una dintre soluţiile cele mai bune pentru cei care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureatul este înscrierea la cursurile unei şcoli postliceale.

Calificările dobândite pot fi exercitate cu succes şi în străinătate, cursurile fiind recunoscute în ţările Uniunii Europeane.

Candidaţii au la dispoziţie peste o sută de specializări în şcolile postliceale, iar unele dintre competenţele dobândite au foarte mare căutare în străinătate.

În ultimii ani, cele mai căutate calificări sunt cele pentru asistenţii medicali sau farmacisti. Potrivit Ministerului Educaţiei, anual sunt peste 25.000 de absolvenţi ai acestui sistem de învătământ.

În prezent, cursuri postliceale sunt organizate în 223 de colegii tehnice şi licee de stat, in 203 institutii de invatamant particulare si in cinci scoli postliceale exclusive.

Învăţământul postliceal se plăteşte

Cursurile şcolilor postliceale sunt cu taxă, şi la stat şi la privat, ele fiind organizate doar la solicitarea celor care doresc să se califice suplimentar.
Diferenţă de taxă se face în funcţie de durata anului şcolar, de specializarea aleasă şi de efectivele claselor. În general, durata studiilor este de doi ani sau trei ani calendaristici.

Cele mai căutate specializări sunt:

1. Asistent medical generalist
2. Agent vamal
3. Asistent medical farmacist
4. Stilist-cosmetician
5. Analist programator
6. Tehnician Control Calitatea Alimentelor
7. Tehnician Coordonator Activităţi Comerciale
8. Proiectant-creator îmbrăcăminte
9. Proiectant-designer de interioare
10. Operator diriginte poştă

Statul te susţine la angajare, deşi nu ai diplomă de Bac

Companiile care angajează tineri absolvenţi de liceu care nu au, însă, diplomă de bacalaureat, beneficiază de la stat de o subvenţie la salariul lunar minim, timp de 1 an, şi sunt scutite de plata contribuţiilor sociale pe aceeaşi perioadă. Aceeaşi reglementare se aplică şi celorlaltor absolvenţi, de gimnaziu sau şcoli profesionale, care nu deţin diplome de încheiere a studiilor, deşi au terminat cursurile.

Angajatorii care încadrează în muncă absolvenţi primesc o subvenţie diferenţiată în funcţie de nivelul studiilor, pe o perioadă de 12 luni: primar şi gimnazial - 500 de lei lunar; liceal şi postliceal - 600 de lei lunar; universitar - 750 de lei lunar. Firmele beneficiază şi de scutirea de la plata contribuţiei pentru şomaj aferentă absolvenţilor încadraţi, pentru 12 luni.

Înscrirea în sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat

Între 11 şi 15 august are loc înscrierea candidaţilor pentru cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat.

Între 22 si 24 august vor fi evaluate competenţele de comunicare la limba maternă, în zilele de 23 si 24 august, la limba de circulatie internaţională, iar în zilele de 25 şi 26 august sunt evaluate competenţele digitale.

Probele scrise vor începe în data de 29 august cu cea de limba şi literatura româna, care va fi urmată în 30 august de cea la limba maternă si în 31 august, de proba obligatorie a profilului. În data de 2 septembrie va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării.

Afişarea rezultatelor se va face în 4 septembrie pâna la ora 16,00 şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afisate în data de 7 septembrie.

Citeşte şi:

Iată rata de promovabilitate la BAC din ultimii zece ani

Psihologul Tudorel Butoi despre cei care au picat la BAC: "Unii îşi pun pistolul la cap, alţii merg şi beau whiskey"

BAC 2011 Elev de nota 10, despre cei care au picat: „Mulți s-au bazat pe faptul că se poate copia"

„Am luat Bac-ul cu 10 fără meditaţii"


Elevul din Craiova care s-a aruncat de pe bloc după Bac are fața spartă și urmează să fie operat la București

Cauzele notelor proaste de la Bac

Liceeni rataţi, directori repetenţi

Octavian Stănăşilă: „Acest Bac a fost o dramă naţională"

Licean român care a studiat în Japonia: „Nu e ca la noi «ce şmecher sunt că am copiat». Acolo cine a copiat se simte ruşinat"

Dezastru la Bac: S-au dat note mici şi mulţi elevi au picat examenul. Există licee cu promovabilitate "ZERO"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite