Geoană, scrisoare deschisă către PSD: "Cer convocarea, de urgenţă, a unui Comitet Executiv Naţional"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană, preşedintele Senatului
Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Liderul Senatului, Mircea Geoană, a trimis o scrisoare PSD, în care vorbeşte despre "hemoragia şi dezertările din partid" şi cere convocarea "de urgenţă" a unui Comitet Executiv Naţional al PSD deoarece "partidul nostru trece prin momente tulburi".

Documentul remis Agerpres de surse din rândurile social-democraţilor:

"Stimaţi colegi, cu un an înainte de alegerile locale şi parlamentare, este necesar ca toate forţele partidului să fie puse în slujba singurului obiectiv major al PSD: câştigarea alegerilor şi instalarea unui nou Guvern. Este evident că ne vom confrunta cu un adversar politic a cărui tenacitate şi forţă nu trebuie subestimate. De aceea, susţin că este necesar să folosim experienţa, expertiza şi atuurile fiecărui membru PSD în această confruntare electorală, care se anunţă a fi cea mai crâncenă din ultimii 20 de ani.

Nu doar că este necesar să folosim toate forţele pe care le avem la dispoziţie, dar este absolut necesar să avem un plan clar şi o strategie bine definită pentru alegerile care vin. Nu este suficient să aşteptăm erodarea electorală a adversarilor noştri, ci trebuie să fim activi şi să avem strategii bine definite pentru modul în care ne vom prezenta în alegeri.

Orice conflict în care PSD intră este un conflict de pe urma căruia are de câştigat actuala Putere. Dacă noi nu ne înţelegem între noi, singurii care au de pierdut sunt românii. Consider că PSD trebuie să se întoarcă de urgenţă la adevărata agendă a populaţiei. Avem datoria, ca partid de stânga şi ca principalul partid de Opoziţie, să nu stăm pasivi în timp ce un Guvern iresponsabil de dreapta ia măsura de a îngheţa pensiile şi salariile pentru anul viitor".

Hemoragia şi dezertările

"Avem datoria faţă de electoratul nostru să nu fim distraşi de subiecte minore, în timp ce pe români îi preocupă acum, în prag de iarnă, subiecte mult mai grave precum pensiile, salariile, preţurile la alimente şi la încălzire. Din păcate, partidul nostru trece prin momente tulburi care nu fac altceva decât să influenţeze negativ potenţialul USL de a câştiga alegerile din 2012. Cred cu tărie că aceste momente tulburi trebuie depăşite cu rapiditate, pentru a ne putea concentra pe aspectele importante, pentru noi ca partid: planificarea confruntărilor electorale de anul viitor şi elaborarea strategiei câştigătoare, atât pentru PSD, cât şi pentru USL.

Avem obligaţia de a stopa hemoragia şi dezertările din partid prin reinsulfarea încrederii în victoria Opoziţiei. Acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă ne prezentăm uniţi în faţa românilor şi în faţa adversarilor politici.

În contextul în care se încearcă desfiinţarea actualelor judeţe, în contextul în care se doreşte comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, în contextul în care se vrea impunerea votului prin corespondenţă şi schimbarea sistemului electoral, în contextul în care se caută cu disperare schimbarea brutală a cadrului instituţional al alegerilor, Senatul, în calitate de Cameră decizională în chestiuni administrative, capătă o importanţă deosebită".

Să fie convocat Comitetul Executiv!

"În acest caz, pierderea celei de-a doua funcţii din statul român în favoarea Puterii înseamnă grave prejudicii aduse interesului partidului. Având în vedere cele de mai sus, consider necesară convocarea, de urgenţă, a unui Comitet Executiv Naţional al PSD pentru a ne asigura că toate resursele partidului sunt concentrate în direcţia pregătirii şi câştigării alegerilor de anul viitor. Acest Comitet Executiv Naţional ar trebui să lămurească aceste aspecte.

Consider că este imperios necesar ca aceste întrebări să-şi afle răspunsul cât mai repede cu putinţă, pentru a ne întoarce cu toţii la munca pe care o depunem, fiecare în parte, pentru a câştiga alegerile şi pentru a oferi României un nou Guvern şi un nou model de guvernare".

Scandalul Geoană:

Ponta: Demisionez dacă Geoană scapă nepedepsit

Socrul lui Ponta: Scoaterea UDMR din Guvern, una dintre mizele pactului Geoană - UNPR

EXCLUSIV: Geoană trece la UNPR şi aduce 7 senatori şi 14 deputaţi

EXCLUSIV: Geoană îşi face partid "fără Iliescu şi fără comunişti"

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul

Geoană ar fi mers ieri cu UNPR şi PDL la discuţii cu FMI

Geoană explică furia lui Ponta: "Eu merg în America la fel cum merg la Dăbuleni"

Năstase explică mazilirea lui Geoană: "E important să ştii că soldatul nu întoarce arma asupra ta"

R. Turcan: Păcatele lui Geoană - nu şi-a prezentat omagiile lui Che Guevara de Bucureşti

Glumiţele lui Geoană: "Declar deschisă şedinţa Senatului...era să zic american!"

Excluderea lui Geoană, în linie dreaptă: "Nu vă temeţi pentru mine"

Geoană: Dacă mi se garantează că sunt schimbat cu cineva din PSD, plec, dar este imposibil

Geoană, mazilit în Senat: "Să mă bată Dumnezeu dacă îmi dau seama care este calculul din spatele acestei decizii"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite