Geoană: Dacă mi se garantează că sunt schimbat cu cineva din PSD, plec, dar este imposibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană, preşedintele Senatului
Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Mircea Geoană, a declarat, luni, la Antena 3, că este dispus să părăsească şefia Senatului dacă primeşte garanţia că va fi înlocuit de un membru PSD.

Mircea Geoană a declarat la Antena 3 că spera ca situaţia actuală de la Senat să fie "o furtună trecătoare".

"Dacă cineva îmi garantează că poate numi în locul lui Geoană un alt social-democrat , sunt gata să fac acest pas", a spus Geoană, menţionând însă că nimeni nu îi poate garanta acest lucru este posibil, funcţia urmând să fie preluată de cei de la putere.

El a mai spus că, din câte ştie, scânteia care a aprins scandalul de luni este faptul că "s-a încercat organizarea unei vizite în SUA, dar nu s-a reuşit". Geoană a spus că nu a înţeles de ce nu a fost sunat pentru organizarea acestei vizite, având în vedere că el a fost ambasador în SUA şi are contacte politice şi în media din SUA.

Mircea Geoană a declarat că nu a spus la Washington că este liderul opoziţiei din România. "Niciodată! M-aş fi făcut eu de râs", a spus Geoană, precizând că interlocutorii săi din SUA ştiu că el este fost preşedinte al PSD, fost candidat la Preşedinţie, social-democrat şi preşedinte al Senatului.

Geoană a mai povestit că în urmă cu trei luni a fost chemat la sediul partidului de către Victor Ponta, iar acesta l-a invitat la strângerea rândurilor în folosul PSD. "Am răspuns fără ezitare da, cu o condiţie: să mi se acorde respect". Geoană a spus că respect înseamnă să fie consultat în deciziile strategice ale formaţiunii, pentru că are experienţă ca preşedinte al PSD.

Scandalul Geoană:

EXCLUSIV: Geoană trece la UNPR şi aduce 7 senatori şi 14 deputaţi

Scenariu: Geoană îşi face partid, PSD se rupe pe modelul UNPR

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul

Geoană ar fi mers ieri cu UNPR şi PDL la discuţii cu FMI

Geoană explică furia lui Ponta: "Eu merg în America la fel cum merg la Dăbuleni"

Năstase explică mazilirea lui Geoană: "E important să ştii că soldatul nu întoarce arma asupra ta"

R. Turcan: Păcatele lui Geoană - nu şi-a prezentat omagiile lui Che Guevara de Bucureşti

Glumiţele lui Geoană: "Declar deschisă şedinţa Senatului...era să zic american!"

Excluderea lui Geoană, în linie dreaptă: "Nu vă temeţi pentru mine"

Geoană, mazilit în Senat: "Să mă bată Dumnezeu dacă îmi dau seama care este calculul din spatele acestei decizii"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite