O femeie si-a scos bărbatul în palme de la protest:"Treci, mă, acasă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei şi-au luat la palme fiul şi soţul pentru că se găseau printre  manifestanţii adunaţi marţi după-masă la Drobeta Turnu Severin, anunţă Mediafax

Un tânăr a apucat să participe doar câteva zeci de minute la protest, când mama sa a intrat în mijlocul protestatarilor şi l-a lovit în repetate rânduri cu palmele pe fiul său, scoţându-l din mulţime, întrebându-l în mod repetat: "Ce ţi-au dat mă, bani?!".

În cele din urmă, tânărul a părăsit mulţimea şi a plecat împreună cu femeia.

Câteva minute mai târziu, o altă femeie, împreună cu fiul său minor, a venit să-şi ia soţul din rândul protestatarilor, lovindu-l cu palmele şi întrebându-l de ce nu stă acasă.

Întrebat de reporteri de ce îl loveşte, femeia a refuzat să răspundă, bărbatul fiind cel care a declarat că i se promiseseră alimente dacă va participa la proteste.

"De trei zile stau aici. Au zis că îmi dau şi mie alimente", a spus bărbatul, fără să răspundă însă cine îi promisese alimentele.

Aproximativ o sută de persoane au protestat, marţi după-amiază, la Drobeta Turnu Severin, în faţa Prefecturii Mehedinţi.

În spatele camerelor de filmat, în zona protestelor, un contrast subtil se desfăşoară în aerul rece al serii: Bucureştiul protestelor, în opoziţie cu Bucureştiul vieţii de noapte. Dacă în Piaţa Universităţii se petrec lucruri neobişnuite, în imediata vecinătate a locului viaţa continuă să fie cât se poate de obişnuită.

La proteste

Pe Aceeaşi Temă

image

FOTOGALERIE Traian Băsescu, Emil Boc și Jandarmeria ironizați în jocuri de strategie

"Jos Băsescu, lângă Ceauşescu!", strigă mulţimea adunată în faţa Teatrului Naţional.

Lângă proteste

Chiar jos, sub oamenii prezenţi la manifestaţie, se întâmplă ceva inedit: comercianţii vând de li s-au încins casele de marcat datorită vadului creat în timpul protestelor. Un bucureştean a avut inspiraţia să-şi deschidă, în urmă cu ceva timp, un magazin de drapele. Acum are febră musculară de la încasat bani. În faţa sa, un tarabagiu care vinde pietre semipreţioase este ros puţin de invidie: "Eu nu prea am vândut pentru că lumea paşnică s-a ferit să vină de frica violenţelor. Ăsta cu steagurile a rupt!". La chioşcul de ziare din piaţă, aparatul de făcut cafea s-a stricat. Magazinul de Fornetti e închis. Şi-a epuizat marfa de ieri.

La proteste

Câteva pancarte: "Yuno Băsescu resign". "Băse dă-ţiiii demisia!". Doi puşti de opt ani umblă cu un tricolor. Sunt însoţiti de o doamnă în vârstă. Unuia dintre copii îi curge o nară, în timp ce suge dintr-o ţigară. Celălalt îl vrea jos pe Băsescu pentru că i-a luat alocaţia. Prietenului său i s-a terminat ţigara şi îi dă un bobârnac chiştocului.

La 300 de metri de proteste

În Centrul Istoric timpul curge fără grabă pe străzile înguste din piatră cubică. Nimic nu iese din comun din peisaj: covrigăriile mai vând covrigi, gogoşeria de pe Lipscani mai are gogoşi iar şaormeria "La Dristor" dă, previzibil, şaorma. La magazinul de oale de lângă Muzeul de Istorie nu trebuie ratat produsul lunii: fântană de ciocolată la incredibilul preţ de 47,92 de lei.

La proteste

Mulţimea vorbeşte în continuare de lucruri serioase. Oamenii sunt, într-adevăr, nemulţumiţi. Doi tineri poartă o pancartă care nu a mai fost adusă în zilele trecute: "Salariul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, 420.000 de euro pe an". Mai precis, 620.000 de şaorma la ofertă. Cu de toate.

Citeşte şi:
Manifestaţiile văzute prin ochii unui jandarm: "În sufletul meu sunt tot un protestatar"

Huliganii din Jandarmerie, înregistraţi video IMAGINI EXCLUSIVE

FOTO Mesajele protestatarilor din Piaţa Universităţii: "Marinare, ce mai stai? Vine Regele Mihai!"

FOTO Covrigi şi baloane de vânzare la proteste. Portretul revoluţionarului ieşit în stradă de foame

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite