A murit în mizerie în spatele zidurilor azilului Congregaţiei „Sfântul Iosif“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale ştiau, de ani buni, de maltratarea bătrânilor din azilurile Congregaţiei „Sfântul Iosif“, dar nu au făcut nimic. Gruparea religioasă venită din Germania încasa ilegal pensiile bătrânilor pe care îi lăsau să moară în mizerie, în cele trei lagăre din Alba Iulia.

FOTO Condiţiile în care trăiesc bătrânii în azilurile Congregaţiei "Sfântul Iosif"

În urma articolului "Lagăre în numele Domnului", publicat de "Adevărul" şi referitor la azilul de bătrâni administrat de Congregaţia "Sfântul Iosif" din Alba Iulia, desprinsă din Ordinul Franciscan, am fost contactaţi de o femeie care ne-a relatat cum şi-a pierdut sora după ce a internat-o acolo.

Mai citeşte şi:

Bătrâni ţinuţi într-un azil clandestin la Pieleşti

Bătrâni batjocoriţi în aziluri din Alba Iulia
Azilurile Congregaţiei "Sfântul Iosif", ilegale şi imposibil de închis

Azil de lux pentru bătrânii nimănui, la marginea unei păduri din Caraş-Severin

Pensionarii decedaţi, mai mulţi decât cei intraţi în drepturi

Maria Negrea (75 de ani), din Zalău, şi-a internat sora, Veronica Rus, în azilul Congregaţiei "Sfântul Iosif" din Alba Iulia în toamna lui 2007. La o lună de la internare, Maria s-a dus să-şi viziteze sora la azilul german. A înlemnit. "Prima dată când am fost la sora mea, la căminul de pe strada Luminii, am rămas şocată de felul cum am găsit-o. Era plină de fecale pe mâini şi într-o mizerie de nedescris. Din cauza ulcerului varicos de la picioare era imobilizată la pat, dar, în ciuda acestei boli, cei care aveau grijă de dânsa îi cereau să-şi ia singură pampersul şi să şi-l ducă singură la gunoi", povesteşte Maria Negrea.

Mărturii şocante

Maria şi-a găsit sora înfometată pentru că, deşi abia se putea mişca, nimeni nu se îngrijea ca aceasta să mănânce. "Îi lăsau mâncarea pe noptieră deşi nu se putea hrăni singură. Dacă putea să mănânce bine, dacă nu - iarăşi bine", povesteşte Tania Ştreang (51 de ani), nepoata Veronicăi Rus. Tania a încercat să găsească o posibilitate să-şi mute mătuşa de acolo, dar a fost prea târziu: bătrâna murise.

După moartea sorei sale, Maria Negrea a sesizat, în scris, Direcţia de Sănătate Publică Alba (DSP). În document, femeia povestea toate abuzurile la care a fost supusă Veronica Rus.

Complicitatea autorităţilor

DSP i-a răspuns după o lună: "Controlul nu s-a putut face pentru că părintele care administrează aşezămintele era plecat din ţară". Cei de la DSP promiteau că în iulie 2008 vor face o altă inspecţie, iar rezultatele vor fi trimise în scris Mariei Negrea. Au trecut doi ani de atunci şi Maria încă mai aşteaptă rezultatele controlului DSP. Între timp, Veronica Rus murea în lagărul de pe strada Luminii, la 8 mai 2008, în vârstă de 76 de ani.

Pensii ridicate ilegal

Un aspect grav în activitatea membrilor grupării religioase germane constă în modul în care încasau pensiile bătrânile pe care îi "îngrijeau". Preotul austriac care administra aşezămintele, Frantz Josef Doning, a pus-o pe Maria Negrea să semneze un contract făcut de mână, prin care sora Veronicăi Rus trebuia să cedeze toată pensia bătrânei şi să achite, în plus, contravaloarea scutecelor.

În total, pentru mizeria în care o ţinea pe bătrână, preotul încasa lunar în jur de 700 de lei. Or, conform reprezentanţilor Casei Naţionale de Pensii Alba (CNPAS), contractul semnat între preotul Frantz Josef şi Maria Negrea nu putea fi folosit pentru încasarea banilor.

700 de lei, preţul mizeriei

„Pensia unui titular poate fi ridicată de o altă persoană doar cu o procură specială de împuternicire, legalizată la notariat. Alte contracte făcute de mână încheiate între părţi nu sunt luate în calcul la noi", precizează directorul coordonator al Casei de Pensii Alba, Nicolae Nartea.

Din mărturiile rudelor, preotul nu a avut niciodată o asemenea procură. Surse din cadrul CNPAS ne-au spus că, în perioada în care bătrâna a fost internată la azil, aceasta figura în evidenţele lor ca fiind în continuare beneficiara banilor, numai că pensia ajungea la o adresă din Alba Iulia, strada Basarabiei nr. 6. Aceiaşi adresă cu a congregaţiei.

Cu alte cuvinte, deşi bătrâna nu era conştientă şi nici nu se putea deplasa, cineva din cadrul congregaţiei a reuşit să-i schimbe în acte domiciliul din Cugir cu cel din Alba Iulia la care figurează unul dintre sediile grupării religioase.

Cine este „sora Maria"

Margareta Hausner este de origine germană şi este preşedinta Fundaţiei Congregaţia "Sfântul Iosif" din Alba Iulia. Femeia este cunoscută ca "sora Maria" şi coordonează în special activitatea socială a fundaţiei, inclusiv cele trei cămine pe care aceasta le are în Alba Iulia, unde bătrânii sunt maltrataţi şi ţinuţi în condiţii mizere.

Autorităţile se contrazic

Cei în drept au răspunsuri contradictorii referitor la controlul din 2008: „Nu-mi amintesc de anchete desfăşurate în acea perioadă la azilurile Congregaţiei «Sf Iosif». Sesizarea, dacă a fost depusă la Direcţia de Sănătate Publică Alba, a fost direcţionată la colegii de la Inspecţie Sanitară. Ei fac verificările în astfel de cazuri", a spus medicul Ion Munteanu, care era director al DSP Alba în anul 2008.

„În urma sesizării din iunie 2008, o echipă de la Inspecţie Sanitară s-a deplasat la azilurile Congregaţiei «Sf Iosif» din Alba Iulia. S-a dat o sancţiune cu avertisment şi s-a făcut recomandarea să se obţină autorizaţia sanitară. S-a solicitat remedierea deficienţelor de igienă pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare", a spus medicul Cristina Galoş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Alba.

În sfârşit, sub anchetă

image

Preotul Frantz Josef Doning şi Margareta Hausner ar putea răspunde în faţa legii pentru maltratarea bătrânilor din azil

Preşedintele Fundaţiei Congregaţia "Sfântul Iosif" din Alba Iulia, Margareta Hausner, în căminele căreia zeci de bătrâni sunt ţinuţi în condiţii mizere, este cercetată de poliţişti pentru gestiune frauduloasă. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Iulia Haţegan, a declarat că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Alba Iulia au întocmit un dosar penal pe numele Margaretei Hausner pentru gestiune frauduloasă.

Haţegan nu a dorit să ofere mai multe detalii despre acuzaţiile care i se aduc femeii şi faptele săvârşite, pe motiv că ancheta nu este încă finalizată.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că dosarul întocmit de poliţişti este legat de vânzarea unor ajutoare primite din străinătate de fundaţie şi de neînregistrarea în contabilitate a gestiunii sau a unor activităţi ale fundaţiei.

Prefectul de Alba, Ştefan Bardan, declara că a primit mai multe sesizări privind activitatea căminelor patronate de Congregaţia "Sfântul Iosif" din Alba Iulia, iar pe baza acestora a dispus un control amplu al activităţii acestei fundaţii. Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia de Sănătate Publică, Protecţia Consumatorilor sau Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba desfăşoară controale.

ITM Alba a dispus, în urma controalelor, o serie de măsuri pe care fundaţia germană trebuie să le îndeplinească în următoarele 60 de zile. Fundaţia Congregaţia "Sfântul Iosif" deţine, în prezent, în Alba Iulia, trei cămine de bătrâni, o grădiniţă, o şcoală şi un liceu. În căminele congregaţiei sunt aproape 70 de bătrâni.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite