Mihai Palaghia: „Turiştii sovietici erau din forţele speciale ale URSS“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Palaghia (60  de ani) nu are dubii: „Călătorii din decembrie erau agenţi speciali“ . În 1989, Palaghia era maior, azi e general în rezervă.
Mihai Palaghia (60 de ani) nu are dubii: „Călătorii din decembrie erau agenţi speciali“ . În 1989, Palaghia era maior, azi e general în rezervă.

Generalul în rezervă Mihai Palaghia prezintă un alt eveniment petrecut la 24 decembrie 1989. El a oprit la Slatina o coloană auto. Despre pasageri a raportat că erau agenţi. Din aceeaşi alertă ca în cazul „Brădeşti“, la Slatina a fost capturat un grup de cetăţeni sovietici, însoţiţi, în mod ciudat, de pretinşi ziarişti francezi şi englezi.

În cadrul serialului „Misterele Revoluţiei", „Adevărul" a publicat în această săptămână o serie de articole despre ambuscada petrecută la Brădeşti (Dolj), la 24 decembrie 1989. În dimineaţa acelei zile, cinci autoturisme, având la bord 15 cetăţeni sovietici, au fost ciuruite de TAB-urile Unităţii Militare 02540, după ce, de la graniţa româno-iugoslavă, se anunţase că un grup de terorişti se îndreaptă spre Craiova.

„Am crezut că ne întâmpină cu artificii“

EDITORIAL Grigore Cartianu: Ce căuta Ivan în bostănăria lui Nea Mărin

"Adevărul" redeschide dosarele Revoluţiei: "Turiştii" sovietici de la Valea Rea

Autobuz cu olteni mitraliat de Armată

Dosarele Revoluţiei: Agenţi sovietici acoperiţi de excursionişti / INTERVIU cu Ivan Lagutko

Armata îşi măsluieşte trecutul revoluţionar

Deutsche Welle: Iliescu şi Havel sau lupta pentru putere postcomunistă

Doina Cornea: „Nu puteam să vorbesc aproape cu nimeni”

Astăzi tragem concluziile şi încheiem „cazul Brădeşti" cu mărturiile generalilor în rezervă Mihai Palaghia şi Dumitru Cioflină. Ele deschid, de fapt, un nou caz - „cazul Slatina". În 1989, Palaghia era maior la Brigada a VII-a de Tancuri din Slatina şi a oprit o altă coloană suspectă de sovietici, în judeţul Olt. Cioflină era comandantul Unităţii 02540 Craiova. El este omul care a ordonat constituirea barajelor armate de pe şoselele Olteniei.

25 de străini în coloană, inclusiv occidentali

În primele ore ale zilei de 24 decembrie 1989, Dumitru Cioflină a primit pe T.O. (telefonul operativ) un apel de la Şimian, localitate aflată la câţiva kilometri de Drobeta-Turnu Severin.

Citeşte poveştile cutremurătoare ale celor ucişi de armată la Timişoara, în decembrie 1989

„Pe telefonul operativ nu se spune nicio parolă. Bărbatul cu care am vorbit nu s-a prezentat. Mi-a spus că o coloană de maşini înmatriculate în URSS se îndreaptă spre Craiova. Atunci l-am trimis pe locotenent-colonelul Florian Stănescu să încălzească motoarele blindatelor, că era foarte frig, erau -14 grade! M-am gândit că s-ar putea ca Stănescu să nu ajungă în timp util la podul de la Brădeşti şi am sunat şi la maiorul Mihai Palaghia, de la Brigada a VII-a de Tancuri, să se aşeze şi el cu câteva blindate pe podul rutier care taie Oltul, la Slatina", ne-a declarat Dumitru Cioflină.

„Bişniţarii" călătoreau cu avionul!

Dumitru Cioflină, general în rezervă

Dumitru Cioflină, general în rezervă

În zorii zilei, pe la 4.30, Palaghia a oprit o coloană de 12 maşini. „Opt dintre acestea erau maşini Lada, toate albe. Restul aparţineau unor jurnalişti englezi şi francezi care au precizat că s-au alăturat coloanei în mod întâmplător pe teritoriul României", ne-a spus Mihai Palaghia. Maiorul i-a somat pe sovietici să coboare din maşini.

„S-au supus şi le-am luat paşapoartele. Erau cam 25 de oameni, cu tot cu ziariştii. Sovieticii nu arătau a turişti. Erau bărbaţi şi femei, atletici, între 27 şi 40 de ani. Pe paşapoarte am văzut următoarele: aveau vize de intrare în România pe 10 decembrie, pe la punctul de frontieră Albiţa, deci prin Moldova. Au ieşit din ţară tot pe la Albiţa pe 14 decembrie, probabil goniţi de Securitate. Apoi, la 16 decembrie, au intrat din nou în România pe la Moraviţa, deci prin Iugoslavia. Problema e că ei nu aveau vize de Ungaria şi de Iugoslavia. Cred că pe 14, când au revenit în URSS, au fost transportaţi pe calea aerului în Iugoslavia, iar de acolo, cu maşinile, spre România".

„Aveau puncte de unde luau arme"

Negăsind arme în maşini, Palaghia nu i-a reţinut pe sovietici. Aceştia au plecat din Slatina, la ora 11.00, spre Bucureşti. „În raport am scris, şi îmi asum asta, că respectivii sovietici pe care i-am reţinut timp de şase ore făceau parte din forţele speciale ruseşti! Lumea se întreabă cum erau din forţele speciale dacă nu aveau arme. Răspunsul e că nu călătoreau niciodată cu arme la ei. Aveau puncte prin ţară de unde le luau şi după ce îşi făceau treaba le duceau înapoi", a explicat Palaghia.

Dumitru Cioflină: „Nu mă cobor la mizilicuri. A mai întrebat cineva de caz. L-am pasat în ţeava puştii"

Dumitru Cioflină, omul care a alertat două unităţi militare din Oltenia, după ce a primit un telefon alarmat din localitatea Şimian (aflată la graniţa cu Iugoslavia), nu se simte responsabil pentru cei doi morţi şi şapte răniţi de la Brădeşti. Cioflină, care a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major între 1991 şi 1997, spune că firul vinovăţiei se rupe la unitatea de grăniceri, pentru că nu s-au respectat regulile telefonului operativ.

Dumitru Cioflină i-a fost o vreme subaltern generalului Nicolae Militaru, spion dovedit al Serviciului Secret al Armatei Sovietice (GRU). Nicolae Militaru este responsabil de multe dintre diversiunile soldate cu victime, în decembrie 1989 („cazul Otopeni", petrecut pe 23 decembrie 1989, când în faţa aeroportului au fost mitraliate trei camioane cu militari în termen şi un autobuz cu civili - caz soldat cu 48 de morţi,; cazul „Trosca", când, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în faţa Ministerului Apărării Naţionale, membri ai USLA - Unităţi Speciale de Luptă Antiteroristă - au fost mitraliaţi - caz soldat cu 8 morţi, printre care colonelul Gheorghe Trosca, vechi duşman al lui Nicolae Militaru).

„Adevărul": L-aţi cunoscut pe generalul Militaru?

Dumitru Cioflină: Da, l‑am cunoscut. Mi-a fost superior în anii ‘66-‘67, pe când eu eram doar un căcăcios. Îmi era superior la o unitate militară din Cluj...

În decembrie 1989 aţi avut vreun dialog cu Militaru?

Nu. Exclus!

V-a interesat soarta morţilor şi a răniţilor de la Brădeşti?

Eram prea mare ca să cobor la mizilicuri. Ştiţi că în zilele acelea de la Revoluţie s‑au tras 23 de rachete antiaeriene deasupra Craiovei? Nu aveam timp nici să mănânc. Eu acopeream toată zona de la Timişoara la Câmpulung Muscel. Ştiu că unul dintre răniţii de la Brădeşti a fost răpit din spitalul de la Filiaşi.

A avut vreo continuare povestea asta?

Prin februarie 1990 a venit cineva din URSS la poarta unităţii să se intereseze de cazul ăsta. Nu mai ştiu ce ne‑a zis, n-am vorbit decât vreo două minute. Deci, a mai întrebat cineva de caz.

Era civil sau militar?

Civil, domnule, că, dacă ar fi fost militar, îl arestam pe loc.

Nu vă mai amintiţi ce a spus omul acela?

L-am pasat în ţeava puştii unui locotenent, n-am avut timp de el.

Nu aţi fost niciodată cercetat penal în „cazul Brădeşti".

Nu, de fapt nici nu m-am interesat. Ştiu că lui Florian Stănescu (n.r. - din ordinul lui Florian Stănescu s-a tras în maşinile de la Brădeşti, fiindcă şoferii nu ar fi respectat somaţia, încercând să întoarcă) i s-au reţinut din bani în perioada în care a fost cercetat.

În 2005, când a ieşit de sub urmărire penală, i s-au restituit toate reţinerile salariale. Problema e că nu s-au respectat regulile telefonului operativ. Trebuie ţinut un registru clar, or, la Şimian nu s-a ţinut.

La Brădeşti, naivii s-au amestecat cu agenţii

Ivan Lagutko era în decembrie 1989 căpitan în Miliţia sovietică

Ivan Lagutko era în decembrie 1989 căpitan în Miliţia sovietică

Înainte de serialul „Sfârşitul Ceauşeştilor", publicat de ziarul „Adevărul" la finele anului trecut, şi de noile dezvăluiri din serialul „Misterele Revoluţiei", aveam un cadru general care făcea echilibristică la graniţa dintre legendă şi realitate.

Se ştia că numărul de turişti străini intraţi în România crescuse de aproape trei ori în decembrie 1989, fapt confirmat de Tudor Postelnicu, ultimul ministru de Interne al României comuniste. Aceştia circulau în maşini Lada sau Moskvici aliniate în coloană şi făceau uz de legitimaţii de miliţie atunci când erau opriţi de miliţienii români.

La 27 decembrie 1989, Evgheni Tiajelnikov, ambasadorul URSS la Bucureşti, făcea un apel către Ion Iliescu: „O serie de specialişti sovietici se află la periferie, cerem să le acordaţi ajutor. Sunt într-o situaţie grea!". Din câte se pare, mulţi dintre „turiştii-specialişti" s-au îndrăgostit de peisajele fascinante din România şi nu s-au grăbit să plece prea curând.

O dovedesc declaraţiile ulterioare ale lui Petre Roman, care, în calitate de premier, le-a cerut sovieticilor, în octombrie 1990, să-şi retragă cei 25-30.000 de oameni aflaţi cu diverse treburi pe la noi prin ţară.

Un caz concret

Peste toate aceste elemente se aşază cazul concret al cetăţenilor sovietici mitraliaţi de TAB-urile Armatei pe raza comunei Brădeşti (judeţul Dolj), în dimineaţa de 24 decembrie 1989. Aceştia circulau dinspre Filiaşi spre Craiova într-o coloană de cinci maşini înmatriculate în URSS, iar pe podul de la „Valea Rea" au fost primiţi cu focuri de armă de către militarii români, care au crezut că au de-a face cu nişte terorişti hotărâţi să arunce în aer Combinatul Chimic din Craiova.

„Adevărul" a reuşit să vă ofere, după 20 de ani de speculaţii, interviuri cu o parte dintre cetăţenii sovietici aflaţi în cele cinci maşini şi a confruntat versiunile acestora pentru a putea stabili cu ce scop se aflau pe teritoriul României în decembrie 1989.

I-a „agăţat" în benzinărie

După cele patru articole publicate pe marginea acestui caz se impun câteva concluzii: Cel puţin doi dintre cetăţenii sovietici implicaţi în ambuscadă erau ofiţeri ai Miliţiei din URSS! Sofia Demciuc era maior, iar Ivan Lagutko avea gradul de căpitan.

În coloana formată din cinci autoturisme se găseau şi simpli excursionişti. Soţii Ceabaniuk au povestit în interviul din „Adevărul" cum compatrioţii din celelalte maşini i-au „agăţat" într-o benzinărie de la graniţa iugoslavo-română. Agenţii aflaţi în misiune îşi puteau asigura astfel o acoperire perfectă prin compania unor cetăţeni oarecare.

Prezenţa unui număr mare de sovietici cu legitimaţii MVD (Ministerul de Interne al URSS) pe teritoriul României în decembrie 1989 nu este o legendă. Ivan Lagutko şi Sonia Demciuc sunt exemple concrete.

În cărţile sale, istoricul Alex Mihai Stoenescu prezintă mai multe situaţii în care indivizi care circulau cu maşini înmatriculate în URSS au influenţat Revoluţia română din decembrie 1989.

Demontarea mitului „excursionişti-bişniţari"

Există mai multe elemente care pun în discuţie calitatea de „excursionişti-bişniţari" a ofiţerilor mitraliaţi la Brădeşti. Concret:

- Aveau grade prea mari (maior şi căpitan) pentru a se preta la călătorii peste hotare în scopuri de bişniţă.

- Sofia Demciuc s-a întors după un an şi jumătate să recupereze toate maşinile. A venit cu un TIR cu număr de Rusia, însoţită de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, spunându-le celor de la Poliţia din Brădeşti că autoturismele sunt obiecte de inventar! Episodul este povestit de Ion Lungan, şeful postului de poliţie din Brădeşti la acea vreme.

- Răniţii din ambuscadă au fost trataţi suspect de bine în spitalele din România: de exemplu, la Filiaşi s-au repartizat două saloane speciale pentru sovietici, deşi spitalul era foarte aglomerat. În curtea din faţă au apărut două maşini blindate care au stat de veghe pe tot parcursul timpului în care cetăţenii sovietici au fost internaţi. În toate celelalte cazuri de „suspecţi de terorism" din decembrie 1989, cei implicaţi erau bătuţi, umiliţi şi ţinuţi prin beciurile Miliţiei.

- Au fost recuperaţi a doua zi de către lucrători ai Ambasadei Sovietice de la Belgrad, care i-au luat din spital fără a respecta nicio formalitate (foi de externare, etc). De la Belgrad au fost trimişi la Moscova cu avionul, pe banii Ambasadei. De la Moscova la Kiev, Ivan Lagutko, absolvent al Şcolii Superioare de Anchetă de la Volgograd, pretinde că au mers pe banii lor, în condiţiile în care mare parte dintre bunurile „turiştilor" au fost distruse în ambuscada de la Brădeşti.

- Ivan Lagutko s-a târât pe sub ploaia de gloanţe pentru a-şi recupera actele din maşina pe care o abandonase.

- Ivan Lagutko a îngropat încercările cetăţenilor care nu erau miliţieni de a cerceta dedesubturile acestui caz. Le‑a spus să lase totul în seama lui, dar nu a rezolvat nimic.

- În dosarul întocmit de Procuratura Militară din Craiova, Ivan Lagutko figurează ca spitalizat în România, vreme de 10-12 zile. Potrivit propriilor mărturii, la 26 decembrie era deja la Belgrad. Neconcordanţa duce cu gândul la posibilitatea „ştergerii urmelor".

- Ruta aleasă de „turiştii" sovietici este cel puţin suspectă, în condiţiile în care Ivan Lagutko recunoaşte că ştia despre evenimentele revoluţionare din România, iar traseul nu era în niciun caz cel mai scurt, cum ar fi fost normal pentru nişte „bişniţari" care trebuie să facă economii pentru a avea profit. Cel mai scurt traseu dintre Belgrad şi Rivne măsoară peste o mie de kilometri, iar ruta optimă este prin Ungaria, şi nu prin România! Miliţienii-excursionişti nu explică de unde cumpărau benzină, în condiţiile în care aceasta era strict raţionalizată în România, nici în ce valută plăteau. Soţii Ceabaniuk, despre care avem toate datele pentru a afirma că erau simpli turişti, cărau, pe capotă, o canistră cu benzină.

- Începând cu data de 17 decembrie, traversarea oraşului Timişoara nu s-ar fi putut face decât cu mare dificultate, oraşul fiind practic închis, din ordinul direct al familiei Ceauşescu. Ivan Lagutko pretinde că a fost îndrumat pe trasee ocolitoare de militari români. „Excursionistul" era acompaniat, în călătorie, de doi bărbaţi.

- Ivan Lagutko nu explică detaliat scopul călătoriei sale. Dacă ar fi fost într-un simplu sejur, ar fi fost firesc să fie însoţit de soţie şi cei doi copii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite