Apele fac ravagii în oraşele Brăila şi Galaţi/ Dunărea a depăşit cota de pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apele fac ravagii în oraşele Brăila şi Galaţi. Mai multe cartiere au fost inundate, iar autorităţile se pregătesc pentru evacuarea oamenilor. Oamenii se tem de viiturile anunţate de autorităţi. Dacă apa le va dărâma casele, aşa cum s-a întâmplat în 2006, nu mai au puterea să o ia de la capăt.

Zona Liberă din Brăila este inundată. Firmele şi-au scos marfa cu camioanele din calea apelor, iar angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi jandarmii păzesc zona.

Mai citeşte şi:

Alertă: Oamenii fug din calea Dunării/ Fluviul a depăşit cota de pericol! (GALERIE FOTO)

Update: În Galaţi se pregăteşte evacuarea populaţiei din calea Dunării şi a Prutului (FOTOGALERIE)

Acceleratul Galați-TârguMureș a fost anulat din cauza inundațiilor

Cod Roșu! Siretul a depăşit cota de inundaţie la Cosmeşti și amenință digurile 

Bătălia cu apele dezlănțuite continuă la Galați. Valea Orașului este apărată cu un baraj de saci lung de 2 kilometri

„Avem mai multe pompe pe Faleză, dar în multe locuri nu se mai face faţă. Este o luptă contracronometru, apa înaintează spre oraş. Zona Liberă este deja inundată", a declarat maiorul Ştefan Stoian, de la ISU Brăila.

Debitul fluviului e de 14.900 metri cubi pe secundă, cu aproape 50% mai mare decât ar fi normal pentru această perioadă. Specialiştii de la Gospodărirea Apelor susţin însă că nivelul apei va mai creşte şi în următoarele zile. „Pe şoseaua de pe digul Brăila-Galaţi s-a impus restricţie de viteză de maximum 60 de kilometri pe oră. De asemenea, am pus peste o sută de saci cu balast pe digul Noianu-Chişcani, care a fost rupt în 2006", a precizat inginerul Adrian Turiac, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Brăila.

Oamenii, speriaţi, se roagă să nu rămână fără case, ca în 2006. „După ce că suntem vai de capul nostru, acum a venit şi apa şi ne ia tot ce avem. Bine că nu ne ia şi sufletul", a spus, plângând, Domnica Moldoveanu. În 2006, când la Brăila fluviul a ajuns la cota de 690 de centimetri, oamenii de pe strada Ancorei au rămas izolaţi în case mai bine de trei săptămâni. De aceea, acum, autorităţile au luat măsura de a-i evacua din vreme. „Am venit cu două autobuze să îi ducem în tabăra din Lacu Sărat", a spus Stănel Necula, viceprimarul Brăilei.

Drum inundat

La Galaţi, autorităţile au anunţat că se pregătesc pentru evacuarea de urgenţă a cartierului Văii Oraşului, din centrul vechi al muncipiului. Pe strada Păcii s-a făcut un dig din saci de nisip, pentru a opri înaintarea apei spre casele din apropiere. Ieri, barajul a fost extins pe o lungime de aproape 500 de metri, iar peste o sută de angajaţi ISU şi jandarmi au fost mobilizaţi în zonă. O sută de gospodării au fost inundate, la fel şi drumul judeţean 204 N Nămoloasa-Focşani.

Dunărea a crescut ieri cu 12 centimetri, nivelul fluviului ajungând la 633 centimetri, fiind peste cota de inundaţii. Specialiştii susţin că sunt şanse mari ca Dunărea să depăşească nivelul maxim istoric, cel de 657 centimetri, atins în 2006.(Marian Gheorghe, Marian Căpăţînă)

Cod portocaliu

Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundaţii pe râurile Olt, Prut, Crasna şi Negru şi pe afluenţii acestora din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Botoşani şi Satu Mare, alte 21 de judeţe fiind avertizate cu cod galben. Avertizarea expiră astăzi, la ora 16.00. Mai multe judeţe din ţară au fost afectate deja de ploile din ultimele zile. La Botoşani, 40 de familii au fost evacuate din satul Coşula.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite