Paradox în criză: Peste 2.000 de tineri se bat pe locurile de la Medicină din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de tineri s-au înscris, în acest an, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“ din Bucureşti. Candidaţii au venit însoţiţi de rude şi prieteni, care i-au aşteptat timp de câteva ore, la poarta facultăţii. Primele rezultatele se vor afişa până mâine, la ora 10.00, iar finalele sunt aşteptate miercuri seara.  


Emil Stroescu are 19 ani şi a venit din Adjud (Vrancea) ca să dea examen la Medicină Generală, în Bucureşti. Dintotdeauna şi-a dorit să fie medic şi crede că astfel poate schimba ceva. Emil spune că, dacă va avea posibilitatea, după terminarea celor şase ani de studiu ar pleca în altă ţară să facă rezidenţiatul, deoarece „acolo e mai bine”, mai ales că vrea să se specializeze pe transplanturi. „Nu contează dacă intru la taxă sau la buget, important este să fac Medicina”, mai spune Emil.   

Ana-Maria Alexe (18 ani ) este din Bucureşti şi spune că îşi doreşte de mică să devină doctor. Fata consideră că şi românii au nevoie de medici, aşa că ar pleca în afară doar pentru experienţă. „Să văd ce mai apare nou, cum funcţionează un anumit aparat performant, cam atât”, explică Ana-Maria.

Salarii de 5.000-6.000 de euro

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila”, Florian Popa, spune că, în acest an, concurenţa la facultăţile de Medicină este mai mare decât altă dată, respectiv 2.426 de candidaţi pe 795 de locuri.

Cea mai plauzibilă explicaţie este aceea că tinerii au devenit receptivi la faptul că, odată absolvenţi de Medicină, pot câştiga în afară 5.000-6.000 de euro. „Anul ăsta s-au înscris şi 28 de copii olimpici, ei intră primii. Sunt sigur că peste doi ani nu-i mai am, pleacă în afară, ei sunt doriţi şi acolo”, spune rectorul UMF. În schimb, la Farmacie, concurenţa a scăzut de la patru pe loc la 2,8. „În 2009, farmaciile mergeau bine. Acum sunt în pierdere, aşa că tinerii s-au reorientat”, explică Florian Popa.

 Citeşte şi

Suedeza care vrea să studieze medicină românească a dat astăzi examen la Oradea

Concurenţă la Academia de Poliţie din Bucureşti: opt pe un loc!

Specializări universitare la care se susţine examen de admitere

Interzis fără meditaţii la Arhitectură

Dau la Medicină ca să lucreze în străinătate

Suedeza care vrea să studieze medicină românească a dat astăzi examen la Oradea

Toate facultăţile UMF Bucureşti au organizat astăzi examen, sub formă de grilă. La Medicină Generală şi Dentară, tinerii au fost testaţi la biologie (proba obligatorie) şi fizică sau chimie (proba la alegere). Grila a cuprins 100 de întrebări, iar tinerii au avut la dispoziţie două ore şi treizeci de minute pentru rezolvare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite