Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Concurenţă la Academia de Poliţie din Bucureşti: opt pe un loc!

18 iulie 2010, 18:50 |  Autor: Denisa Soare | 

Cuvinte cheie: admitere politie concurenta,

Oamenii s-au înghesuit să se înscrie la Academia de Poliţie

Oamenii s-au înghesuit să se înscrie la Academia de Poliţie

 

Peste 5.700 de candidaţi s-au înscris, duminică, la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, pe 754 de locuri scoase la concurs. Cea mai mare concurenţă s-a înregistrat la Facultatea de Poliţie, unde se bat 9.6 tineri pe un loc la zi şi 14 pe un loc la fără frecvenţă.

Examenele încep de luni, 19 iulie. Întâi vor avea loc probele eliminatorii, ce includ aptitudini sportive şi vizita medicală, iar pe 22 iulie candidaţii la Facultatea de Pompieri vor da un test scris la gramatică, istorie şi o limbă străină. Acelaşi examen va fi susţinut şi de cei care s-au înscris la Facultatea de Poliţie, dar în intervalul 27-28 iulie.

Pe Aceeaşi Temă

Prorectorul Academiei, chestorul de poliţie Mihai Bădescu, a declarat pentru „Adevărul” că, spre deosebire de alte facultăţi, la ei s-au înscris foarte mulţi candidaţi. Principalele motive ar fi că absolvenţii Academiei au un loc de muncă asigurat, spre deosebire de alte instituţii de învăţământ, şi gratuitatea cursurilor. Într-adevăr, studenţii Academiei de Poliţie nu plătesc decât o taxă de înscriere, restul fiind suportat de stat, cu condiţia să lucreze, după absolvire, zece ani în structurile forţelor de ordine. În cazul în care vreo persoană nu-şi respectă contractul, trebuie să plătească contravaloarea investiţiei făcute de stat, care se ridică la aproximativ 8.000 de lei, mai spune prorectorul Academiei de Poliţie. Mihai Bădescu afirmă că au existat persoane, de-a lungul timpului, care au renunţat la obligaţiile asumate contractual şi au fost bune de plată. Sunt scutiţi de restituirea investiţiei cei care capătă afecţiuni medicale. 

La Facultatea de Poliţie s-au înscris 5.101 candidaţi, din care 315 la poliţia de frontieră, 206 la penitenciare, 680 la jandarmi şi 3.507 la poliţie. La specializarea „Drept” (patru ani) au fost scoase la concurs 60 de locuri, iar la „Ordine şi siguranţă publică” (trei ani), 364 de locuri. Pentru „Poliţia de Frontieră”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, au fost scoase la concurs 60 de locuri. La „Jandarmi”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică” sunt 104 locuri, iar la „Penitenciare” au fost scoase la concurs 50 de locuri.

La Facultatea de Pompieri s-au înscris 295 de candidaţi, care vor concura pentru ocuparea a 50 de locuri (numai bărbaţi). La Facultatea de Arhivistică sunt 20 de locuri, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.

Pentru forma de învăţământ cu frecvenţă redusă (trei ani) s-au înscris 644 de candidaţi, care concurează pentru ocuparea celor 46 de locuri scoase la concurs, din care 30 la „Poliţie”, şase la „Poliţia de Frontieră”, şi zece la „Jandarmi”.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Un reşiţean a învins Institutul Naţional al Magistraturii

    Reşiţeanul Ilie Vela şi-a câştigat în instanţă dreptul de a spera că, într-o bună zi, va deveni ...

    Psihologicul, primul hop pentru gorjenii care vor să devină poliţişti

    Examinarea psihologică a celor 230 de tineri înscrişi până astăzi pentru admiterea la învăţămân ...

    Jandarmii sălăjeni şi-au prezentat „planul de atac” pe anul 2012

    Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ( IJJ) Sălaj a primit în cursul acestei săptămâni vizita col ...

    Oprescu, afaceri de familie în spitalele bucureştene

    Prietenul şi partenerul de afaceri al edilului-şef Sorin Oprescu obţine contracte valoroase cu ...

    Una dintre cele mai sclipitoare minţi ale planetei declară la aproape 70 de ani: Femeia este cel mai mare mister al Universului

    Cu toate că a fost diagnosticat, la numai 22 de ani, cu o boală cumplită, scleroză laterală ami ...

    Elevii şi studenţii fac front comun împotriva modificării admiterii la facultate

    Consiliul Naţional al Elevilor şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România ce ...

    Slatina: Se caută tineri pentru Academia de Poliţie

    Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt efectuează recrutări de candidaţi ...

    Primul pe ţară la două facultăţi militare

    Este povestea incredibilă a unui tânăr absolvent de liceu din Zalău, primul pe listă la două fa ...

    VIDEO-FOTO Paradă şi exerciţii spectaculoase de Ziua Poliţiei, la Sibiu

    Sute de sibieni au asistat vineri în Piaţa Mare la manifestările organizate cu ocazia Zilei Po ...

    Au început înscrierile la Academia de Poliţie

    Liceeni care doresc să îşi facă o carieră militară trebuie să ştie ca au început înscrierile la ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    Bula imobiliară a educaţiei

    Florin Iaru

    Toate lucrurile au o cauză, doar cele fără nicio cauză nu există. Dumnezeu ştie, deşi cred că dracul ştie mult mai exact!

    Golănie până la capăt

    Grigore Cartianu

    Răul a fost făcut! Necinstita lege a votului majoritar („uninominalul pur“) a trecut ieri prin Camera Deputaţilor cum trec şoferii de TIR pe şoseaua de centură: pe contrasens şi cu plăceri perverse.

    Avem dreptul!

    Ramona Ursu

    Avem dreptul la viaţă. Avem dreptul să iubim, să le oferim o mângâiere celor de lângă noi. Avem dreptul să plângem, să râdem.

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole