Suedeza care vrea să studieze medicină românească a dat astăzi examen la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Isabelle Ongorur a ales Oradea la sfatul unor medici din Norvegia. Tânăra suedeză a fost printre cei peste 50 de candidaţi străini care au dat astăzi examen de admitere la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea.

Dintre cei peste 740 de candidaţi care s-au înscris la admiterea din acest an de la Facultatea de Medicină şi Farmacie (FMF) din Oradea, 54 au fost din străinătate, concurând pentru un loc la medicină în limba engleză. Pe lângă candidaţii străini obişnuiţi, din Italia şi din ţările arabe, în acest an FMF a atras şi absolvenţi din ţările nordice.


Citește si despre concurența fără precedent în ultimii ani, de la facultatea de medicină din Oradea

„Suntem cinci persoane din Suedia care vrem să studiem medicina la Oradea”, a spus Isabelle. Aceasta a fost îndrumată spre oraşul de pe Criş de mai mulţi medici din Suedia şi Norvegia, care au lăudat calitatea specialiştilor în medicină ai oraşului nostru. Dincolo de reclama făcută de doctori, Isabelle a fost motivată să aleagă Oradea şi din considerente pragmatice. „Am vrut mereu să devin medic, dar în Suedia, ca să ajungi la medicină, trebuie să ai note maxime în timpul liceului”, a recunoscut tânăra de 22 de ani. „Cred că taxa de şcolarizare reprezintă un preţ corect pentru şansa de a-ţi îndeplini visul”, a mai spus Isabelle. 
Potrivit lui Ovidiu Burtă, secretar ştiinţific la FMF Oradea, rezultatele vor fi afişate vineri după-amiază. Olimpia Popoviciu, purtător de cuvânt la Universitatea Oradea, a declarat că taxa anuală la medicină în limba engleză este de 6.800 de lei.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite