Dedesubturile eliberării lui Dan Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa i-a impus la eliberare patronului OTV mai multe condiţii. Patronul OTV, Dan Diaconescu, are interdicţie de a vorbi cu mai mulţi politicieni, printre care şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, martor în dosarul de şantaj al jurnalistului.

Eliberat vinerea trecută, magistraţii i-au interzis bossului OTV să ia legătura cu presupusul său complice, clarvăzătorul Doru Pârv, dar şi cu primarul comunei Zărand (Arad), Ioan Moţ - cel care a denunţat la DNA că ar fi fost şantajat de realizatorul emisiunii „Al şaptelea simţ",difuzată la televiziunea lui Dan Diaconescu.

Mai citeşte şi:

Dan Diaconescu: "E un partid născut în puşcărie. Cătuşele vor fi simbolul electoral"
VIDEO Cazul Dan Diaconescu, interzis la OTV
VIDEO Dan Diaconescu: "Renunţ la televiziune şi intru în politică!"

De asemenea, patronul OTV nu are voie să ia legătura nici cu martorii din dosar, printre care se numără şi Mihaela Moise, cea care a realizat, în 2009, un reportaj în comuna Zărand, material pentru care Doru Pârv i-ar fi cerut primarului Ioan Moţ 200.000 de euro pentru a împiedica difuzarea lui la OTV.

Conform procurorilor, Dan Diaconescu nu ar fi fost străin de „acţiunea" lui Doru Pârv, ba, chiar ar fi încurajat şantajarea edilului. În afară de Sorin Oprescu, Diaconescu are interzis să intre în contact cu primarul sectorului 1 din Capitală, Andrei Chiliman, şi cu cel al sectorului 5, Marian Vanghelie, ambii urmând a fi audiaţi săptămâna aceasta în dosarul lui Dan Diaconescu, în calitate de martori.

Dan Diaconescu nu are voie să iasă din ţară încă cel puţin 30 de zile, iar orice deplasare în afara Capitalei trebuie să o anunţe la Poliţie. Oamenii legii i-au interzis lui Diaconescu să deţină arme, dar şi să vorbească la OTV despre ancheta care îl priveşte. Odată eliberat, Dan Diaconescu a declarat că va candida, în 2014, la Preşedinţie şi că, în opinia sa, arestarea lui a fost strict politică.

A fost la Caracal să-şi felicite mama

Diaconescu (centru) a stat de vorbă cu vecinii săi din oraşul natal 

image

Dan Diaconescu a ajuns în Caracal sâmbătă, aproape de miezul nopţii, pentru a-şi felicita mama de ziua ei. Moderatorul TV a fost întâmpinat în pragul casei de rude şi prieteni, în timp ce la poartă mulţimea de vecini se adunase cu ore bune înainte să se întunece.

După câteva minute de îmbrăţişări, Diaconescu a ieşit la poartă, fiind strigat de câţiva cunoscuţi. „Veniţi să vă vedem şi noi, domnule Dan, că ne era dor de dumneavoastră", s-a auzit o voce.

Plasmă cadou

„Nu am mai fost acasă de la Paşte. Sunt un om ocupat şi de aceea ajung mai rar la părinţi, dar de fiecare dată când vin, îmi încarc bateriile", a declarat Diaconescu.

Acesta i-a adus cadou mamei sale o plasmă pentru a urmări postul OTV la calitate mai bună, iar Maria Diaconescu, la rândul ei, i-a pregătit acestuia o surpriză: un tort de ciocolată. Bossul OTV a petrecut până dimineaţa cu familia şi apropiaţii în casa părintească, mama acestuia pregătintu-i felurile de mâncare preferate: friptură de porc, salată boeuf şi cornuleţe.

„A gătit soţia mea pentru Dan toate mâncărurile care îi sunt lui pe plac. I-a făcut cornuleţe, salată boeuf, de toate, ca să se simtă bine. I-am luat şi un buchet de flori", a declarat Nicolae Diaconescu, tatăl lui Dan.

Audienţă de un milion de telespectatori

Revenirea lui Dan Diaconescu în studioul OTV, după eliberarea sa din arest, i-a adus vineri noaptea un vârf de audienţă de 8,5 rating (aproximativ un milion de telespectatori), potrivit paginademedia.ro.

Eliberarea lui Dan Diaconescu nu a adus rating doar televiziunii pe care o conduce, ci şi altor posturi. Astfel, vineri, la ora 22.20, când patronul OTV a ieşit din arest şi a dat declaraţii, Antena 3 a fost urmărită de 422.000 de telespectatori (3,7 rating), iar Realitatea TV a avut 436.000 de telespectatori (3,8 rating).  Raluca Moisă

Show marca OTV pentru domnu' Dan

Dan Diaconescu a intrat în campanie electorală Foto: M Iliescu

image

Câteva sute de persoane s-au strâns aseară, în jurul orei 17.00, în curtea „Televiziunii Poporului", pentru a asista la spectacolul ţinut în cinstea eliberării lui Dan Diaconescu.

Prezentatorul TV Gabriel Badiu a urcat primul pe scenă în aplauzele publicului. El şi-a început discursul cu un patetic „v-am simţit acolo lângă noi în această perioadă. Ne cerem scuze dacă am mai plâns în faţa dumneavoastră, dar au fost momente grele".

Apoi, tonul distracţiei l-a dat cântăreaţa de muzică populară Luiza Popescu. Îndemnaţi de artistă, spectatorii au încins imediat două hore în mijlocul curţii. Câteva doamne mai îndrăzneţe s-au prins la joc în mijlocul dansatorilor.

Femeile, un pic incomodate de paporniţele pe care le aveau în mâini, dar însufleţite de faptul că dansează pentru domnu' Dan, se învârteau cu foc. Un domn mai la vreo 60 de ani şi-a luat inima în dinţi şi a început să facă pasul ştrengarului în jurul lor.

Înconjurat de bodyguarzi

Veselia generală a culminat cu un zvon care a trecut din gură în gură în rândul spectatorilor: „A venit domnu' Dan". Patronul OTV, înconjurat de cinci bodyguarzi, a trecut cu greu printre fani, care se îmbulzeau în jurul lui, dornici să-i spună cât de dor le-a fost de el.

DD ajunge într-un final pe scenă. Îşi împreunează mâinile ca şi cum ar fi în continuare încătuşat. Publicul este în delir. Toţi strigă la unison: „Diaconescu, preşedinte".

„V-am arătat mâinile să le vedeţi fără cătuşe. Cei răi, care v-au tăiat vouă pensiile, m-au ţinut închis. Împreună putem lua puterea", le-a spus prezentatorul oteviştilor, care nu mai conteneau cu aplazele. Un bătrân mai sufletist a strigat un „jos comuniştii", în timp ce o doamnă flutura o pancartă pe care era scris „DD liber".

Prezentatorul şi-a continuat cuvântarea cu promisiunea că va ajunge preşedinte şi că va da fiecărui român câte 20.000 de euro când va ajunge la putere, pentru că „bani sunt". „Şi o să vă măresc şi pensiile, şi salariile după ce mă alegeţi", a mai spus acesta. După discursul lui Diaconescu, petrecerea a continuat cu formaţia lui Axinte.

"O să vă măresc şi pensiile, şi salariile după ce mă alegeţi."

Dan Diaconescu
patron OTV

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite