Cazul femeii sfâşiate le aduce bani hingherilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taniuşa Stachievici se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost mutilată de maidanezi. Primarul Capitalei anunţă: vom da 2.000.000 de lei pentru ridicarea unui adăpost de câini. Sterilizarea animalelor fără stăpân, anunţată de municipalitate drept cea mai bună soluţie pentru a controla problema maidanezilor, nu a dat roade, în opinia prefectului Capitalei.

La cinci ani de când un japonez a murit în Bucureşti, după ce a fost muşcat de un maidanez, un alt caz a pus pe jar locuitorii Capitalei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 49 de ani, care a ajuns alaltăieri în stare foarte gravă la Spitalul Bagdasar Arseni, cu plăgi muşcate de câini. Ieri, după cinci intervenţii chirurgicale, medicii încă erau sceptici în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire a pacientei.

Mai citeşte şi:

Nici măcar o zi fără un sibian muşcat de câinii de pe străzi

Cine răspunde pentru femeia sfâşiată de maidanezi?

Sfâşiată de câini, la furat de fier vechi

În acest context, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat ieri că vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru sterilizarea şi strângerea câinilor maidanezi de pe străzile Capitalei.

„Am început să-i sterilizăm şi să-i mutăm la Fundulea (judeţul Călăraşi - n.r.), acolo sunt 14 hectare de teren. Bugetul va fi cu unu sau două milioane de lei mai mare decât anul trecut, când am avut 1,7 milioane de lei alocaţi pentru sterilizare şi vaccinare", a subliniat edilul-şef.

Sfâşiată pe terenul Primăriei Sectorului 5

Taniuşa Stachievici lucra pentru o firmă care se ocupă de colectarea deşeurilor industriale. Ea venise pe spaţiul proprietate a Primăriei Sectorului 5, din cartierul Ferentari, pentru a vedea un container al companiei, care fusese mutat în urmă cu puţin timp.

„Aici urma să fie noul ei loc de muncă. Ea se ocupa direct de colectarea deşeurilor, iar containerul fusese relocat în urmă cu câteva zile din sectorul 4, în această zonă", a declarat, pentru „Adevărul de Seară", Elena Picoiu, asistent manager la firma „Gremlin Computer", unde lucra Taniuşa Stachievici.

Ea a adăugat că paznicii de la Administraţia Domeniului Public Sector 5 (ADP) ştiau că femeia urma să vină în acestă zonă. Când a ajuns în curte, s-a declanşat iadul: a fost atacată de o haită de peste zece maidanezi. Aceştia s-au strecurat aici printr-o spărtură din gard. Patrupezii îşi făcuseră chiar şi-un culcuş pe proprietatea Primăriei.

Muşcată până i-au rupt coastele

Femeia a fost găsită de către o angajată a ADP Sector 5 care a sunat imediat la 112. Când ambulanţa a ajuns la faţa locului, victima era plină de muşcături.

„Pacienta era în stare foarte gravă, avea traumatisme severe, coaste rupte, umăr dislocat, pneumotorax şi plăgi muşcate pe tot corpul - scalp, mâini, torace, spate şi picioare. Erau plăgi muşcate adânc. Mai mult, femeia era în şoc hipotermic şi hemoragic", au declarat medicii de la Spitalul Bagdasar Arseni.

Câteva ore mai târziu, Taniuşa Stachievici a suferit un stop cardiorespirator, dar a fost stabilizată, iar ieri-dimineaţă a fost dusă din nou în sala de operaţii.  "Starea generală este în continuare gravă şi nu ne putem pronunţa cu privire la şansele de supravieţuire", a declarat, pentru „Adevărul de Seară", purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Florin Bică.

Locuitorii din zonă spun că se tem de multe ori să treacă pe această stradă din cauza câinilor vagabonzi. „Să nu mergeţi pe acolo că vă rup câinii. Pe noi preotul ne avertizează tot timpul să fim atente şi trecem doar dacă avem un băţ cu care ne apărăm", a spus Eleonora Grăjdeanu, care lucrează la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, de lângă fostul sediu al ADP Sector 5.

Între timp, autorităţile s-au sesizat şi încearcă să afle cine este resposabil de cele întâmplate. Directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor de la Primăria Capitalei, Antonio Lorentz, susţine că de la faţa locului au fost ridicaţi deja 25 de câini.

„În prezent, ne este greu să ducem toţi câinii în adăposturi,pentru că avem aproximativ 300 de locuri în două locaţii. Din martie, însă, vor fi gata lucrările la adăpostul de la Fundulea, unde vor fi duşi aproximativ 20.000 de patrupezi", a subliniat directorul.

Cazul a intrat acum şi în atenţia poliţiştilor, după ce prefectul Mihai Cristian Atănăsoaei, a solicitat Poliţiei Capitalei să investigheze de urgenţă acest caz.

"Cazul din sectorul 5 dovedeşte că acţiunea de sterilizare a câinilor din Bucureşti nu are niciun rezultat."
Mihai Atănăsoaiei
prefectul Capitalei

"Acum ne este greu să ţinem toţi maidanezii pe care îi găsim în adăposturi pentru că avem aproximativ 300 de locuri."
Robert Antonio Lorentz
director Protecţia Animalelor

10.000 de victime în 2010

Potrivit prefectului Capitalei, în fiecare zi se primesc între 50 şi 100 de reclamaţii de la locuitorii Capitalei care semnalează problema câinilor fără stăpân. Anul trecut, în jur de 10.000 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost muşcate de câini.

La nivelul Capitalei, vara trecută a fost demarată o campanie de sterilizare a maidanezilor împreună cu Fundaţia Vier Pfoten: de la începutul lui septembrie şi până în prezent au fost operaţi 8.000 de patrupezi. Potrivit ultimei situaţii, din 2008 până acum au fost sterilizaţi 18.284 de patrupezi din cei aproximativ 50.000 existenţi în Bucureşti.

image
image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite